ocenaș sn vz ocinaș²

OCINAȘ, ocinașe, s. n. (Înv. și reg.) Rugăciunea „Tatăl nostru”; p. gener: (la pl.) rugăciune (care se spune dimineața sau seara). [Var.: ocenaș s. n.] – Din sl. otĭcĭ našĭ.

ocinaș² sn [At: CORESI, ap. GCR 29/10 / V: (îrg) ocen~, uc~, otcen~, oscen~ / Pl: ~e / E: slv отъчє нашь] (Îrg) 1 Rugăciunea „Tatăl nostru”. 2 (Pex) Rugăciune care se spune seara sau dimineața.

ocinaș¹ sm [At: (cca. 1633) GCR I, 86/15 / Pl: ~i / E: ocină + -aș] (Înv) 1 Moștenitor. 2 Stăpân.

oscenaș sn vz ocinaș²

otcenaș sn vz ocinaș²

ucinaș sn vz ocinaș²

‡OCINAȘ sm. Moștenitor [o c i n ă].

OCINAȘ, ocinașe, s. n. (Înv. și reg.) Rugăciunea „Tatăl nostru”; p. gener. (la pl.) rugăciune (care se spune dimineața sau seara). [Var.: ocenaș s. n.] – Din sl. otĩcĩ našĩ.

OCENAȘE s. f. pl. v. ocinașe.

OCINAȘE s. f. pl. Rugăciuni care se spun dimineața. Nu mai poate omul de tine nici să-și sică ocinașele! REBREANU, I. 44. – Variantă: ocenașe s. f. pl.

ocináș m. (d. ocină). Vechĭ. Moștenitor.

ocinaș (înv., reg.) s. n., pl. ocinașe

ocinaș (înv., reg.) s. n., pl. ocinașe

ocinaș s. n., pl. ocinașe

ocinaș (ocinașe), s. n. – Tatăl nostru, rugăciune duminicală. – Var. înv. ocenaș. Sl. otče našu (Tiktin). Sec. XVI, astăzi în Trans. (îl folosește Rebreanu).

OCINAȘ s. v. deținător, închinare, închinăciune, moștenitor, posesor, proprietar, rugă, rugăciune, stăpân, succesor, tatăl nostru, urmaș.

ocinaș s. v. DEȚINĂTOR. ÎNCHINARE. ÎNCHINĂCIUNE. MOȘTENITOR. POSESOR. PROPRIETAR. RUGĂ. RUGĂCIUNE. STĂPÎN. SUCCESOR. TATĂL NOSTRU. URMAȘ.

OCINAȘ s.m. (Mold., Olt.) Moștenitor, stăpîn, posesor. A: Ne-au făcut... ocinași binelui de veaci. VARLAAM. B: Blestema pr-inșii ca pre nește ocinași focului celui netrecut. PRAV. GOV. Etimologie: ocină + suf. -aș. Vezi și ocina, ocinire. Cf. moșan (1), moșnean (1), u r i c a ș (1).

ocináș, ocinașe, s.n. (reg., înv.) Rugăciunea „Tatăl nostru” (în Ferești și Vadul Izei). – Din sl. otĭče nasu „Tatăl nostru” (Tiktin, după DER; DEX, MDA).

OCENAȘ s. n. v. ocinaș².

OCINAȘ² s. n. (Învechit și regional) Rugăciunea „Tatăl nostru”; p. ext. rugăciune (care se spune seara sau dimineața). Să zică ocenașele și această rugăciune. coresi, ap. ccr 29/10. Zi oce-naș rumâneaște, să înțeleagem (a. 1607). cuv. d. bătr. ii, 104/8. Arhiepiscopul ceteaște otcenaș și alte molitve. m. costin, ap. gîdei. Au așezat numere știute de rugăciune otcenaș peste toată zua mirenilor să cetească. n. costin, l. 204. Seara, ...cei doi bătrîni își zic deodată ocinașile. agîrbiceanu, p. m. 154. Nu mai poate omul de tine nici să-și zică ocinașele! rebreanu, i. 44. Ce-i, Tănase? Spui ocinașele? beniuc, m. c. i, 89. Să citești ocenașăle. i. cr. ii, 297, cf. com. din frata – turda, alr ii/i mn 106, 2 789/574. – PI.: ocinașe. – Și: ocenaș (scris și oce-naș), ucinaș (bl ii, 194, i. cr. iv, 192), otcenaș, oscenaș (n. costin, l. 317) s. n. – Din slavon. отъче нашь.

OCINAȘ¹ s. m. (Învechit) Moștenitor; stăpîn, posesor. Mîntuiaște ocinașii tăi (ante 1633). gcr i, 86/15. A-i blestema pr-inșii ca pre nește ocinași focului celui netrecut. prav. gov., ap. tdrg. Ne-au făcut... ocinași binelui de veaci. varlaam, c. 106. – PI.: ocinași. – Ocină + suf. -aș.