oceaianie sf [At: (a. 1652) BV. I, 201 / V: (reg) oceanie, ocei~, otc~ / P: ~cea-ia~ / Pl: ~ii / E: slv отъчьꙗниѥ, отъчььниѥ] (Înv) Descurajare.

OCEAIANIE s. f. (Mold., ȚR) Descurajare, deznădejde, desperare. A: Văzîndu-l dosădit cu foamea în temniță, cădea la oceaianie. DOSOFTEI, VS. Ci dupe greșeală (dupe pecatu, adecă) se nu la oceanie cădemu. CANTEMIR, DIVANUL. Oceanie de cătră Dumnezeu, PRAV., 109^v. B: Întăreaște pre cei ce stau și pre cei căzuți nu-i lasă in oceaianie. ÎNDREPTAREA LEGII. Mi-am spus cugetele mele și m-am dus la oceanie. MĂRGĂRITARE 1691. Deși greși, nu căzu în oceaianie. NEAGOE; cf. PATERIC 1725; ANTIM. Variante: oceanie (PRAV., 109^v; MĂRGĂRITARE 1691; CANTEMIR, DIVANUL). Etimologie: sl. otŭčajanije, otŭčaanije. Vezi și ocei, oceință, oceit. Cf. o c e i n ț ă.

oceaĭánie f. (vsl. o[tŭ]čaĭaniĭe). L. V. Desperare. – Și oceĭa- și otc-. V. oceință.

oceanie¹ sf vz oceaianie

oceianie sf vz oceaianie

otceaianie sf vz oceaianie

OCEANIE s.f. v. oceaianie.

oceánie (ea dift.), V. ucenie.

oceĭánie, V. oceaĭanie.

ucénie f. (bg. rus. učénie, vsl. učeniĭe, învățătură. V. ucenic, poucenie). Munt. Rar. Instrucțiune militară, șmotru. – Și océnie (Mold.): taĭcă-su la Plevna făcuse ocenie, nu glumă (Sov. 232. Alt ex. din Olt. în rev. I. Crg. 3, 347) și oceánie (Munt. vest. CL. 1913, 115).