oceanologie sf [At: DN³ / Pl: (rar) ~ii / E: ger Ozeanologie] Oceanografie.

OCEANOLOGIE s.f. Știință care se ocupă cu studiul complex al oceanului planetar. [Pron. -cea-, gen. -iei. / < germ. Ozeanologie, cf. gr. okeanos – ocean, logos – știință].

OCEANOLOGIE s. f. oceanografie. (< fr. océanologie)

OCEANOLOGIE ~i f. Ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul oceanelor. [Sil. -cea-] /cf. oceanografie

oceanologie (desp. -cea-) s. f., art. oceanologia, g.-d. oceanologii, art. oceanologiei

oceanologie (-cea-) s. f., art. oceanologia, g.-d. oceanologii, art. oceanologiei

oceanologie s. f. (sil. -cea-), art. oceanologia, g.-d. oceanologii, art. oceanologiei

OCEANO- „ocean, mare”. ◊ gr. okeanos „ocean” > fr. océano-, engl. id. > rom. oceano-. □ ~drom (v. -drom), adj., (despre specii acvatice) care migrează numai în inferiorul mediului marin; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante care cresc în apa oceanelor; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în oceanografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Știință care se ocupă cu studiul fenomenelor fizice și chimice din mări și oceane. 2. Disciplină care tratează despre influența mediului marin asupra florei și faunei de la diferite adîncimi; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în oceanologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul oceanului planetar.

OCEANOLOGÍE (< fr.; {s} gr. okeanos „ocean” + logos „știință”) s. f. Termen folosit de unii specialiști pentru studiul Oceanului Planetar, dar având același conținut (sferă de cuprindere, metode de studiu etc.) ca și oceanografia. Termenul scoate în evidență faptul că în prezent studiul oceanelor, este deosebit de complex, implicând specialiști din diferite ramuri ale științei (hidrologi, geologi, biologi etc.) și prezintă un interes deosebit având în vedere rolul major al oceanelor în menținerea echilibrului întregii planete.