OCCITAN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Occitania (sudul Franței). ◊ (s. n.) ansamblu de dialecte vorbite de occitani. ◊ (s. f.) vechea limbă provensală sau limba trubadurilor. (< fr. occitan)

OCCITANĂ s. f. (cf. fr. occitane): limbă romanică din grupul occidental, vorbită de provensali în regiunile Gascogne, Languedoc, Limousin, Auvergne și Provence din sudul Franței. I se mai spune și provensală (cf. fr. provençale, după lat. provinciales „locuitori ai regiunii Provincia”). O. există ca limbă în forma dialectelor sale cunoscute sub denumirea de langue d’oc. În această limbă a fost creată în secolele al XII-lea și al XIII-lea poezia lirică a trubadurilor, care a influențat în mare măsură poezia medievală din alte țări. Ea a fost însă înlocuită de franceză în diverse sfere de activitate, în urma cuceririi „Provinciei” de către francezi (în secolele al XIV-lea și al XV-lea). În secolul al XIX-lea a cunoscut o anumită înviorare prin promovarea ei în literatură, mai ales de poetul Mistral. În momentul de față, în tot sudul Franței se vorbește franceza; occitana (provensala) a pierdut mult din teren și a rămas mai mult o limbă a conversației familiale.