occiput sn [At: NEGULICI / Pl: ~uri / E: fr occiput, lat occiput] (Atm) Parte postero-inferioară a capului, legată de vertebrele gâtului.

*OCCIPUT sbst. 🫀 Partea posterioară și inferioară a capului care e legată de vertebrele gîtului [fr. < lat.].

OCCIPUT s. n. Partea posterioară și inferioară a capului, care e legată de vertebrele gîtului; occipital. Are brațele peste măsură lungi și picioarele prea scurte, fruntea îngustă și turtită, occiputul tare dezvoltat. CARAGIALE, O. I 288.

OCCIPUT s.n. Partea posterioară și inferioară a craniului, care se leagă de vertebrele gîtului. [Pron. oc-ci-. / < fr., lat. occiput].

OCCIPUT s. n. proeminență osoasă la polul posterior al craniului. (< fr., lat. occiput)

OCCIPUT ~uri n. anat. Os al cutiei craniene, situat în partea posterior-inferioară a acesteia, deasupra vertebrelor gâtului. /<fr., lat. occiput

*occipút n., pl. urĭ (lat. óc-ciput, occípitis, d. cáput, cápitis, cap. V. sinciput). Anat. Partea posterioară și inferioară a capuluĭ spre ceafă. – Maĭ bine ar fi occipite (ca it.), acc. ca pontifice.

occiput s. n., pl. occiputuri

occiput s. n., pl. occiputuri

occiput s. n., pl. occiputuri

OCCIPUT s. n. Partea postero-inferioară a capului, legată de vertebrele gîtului. v. occipital. cf. negulici. Are brațele peste măsură lungi și picioarele prea scurte, fruntea îngustă și turtită, occiputul tare dezvoltat, caragiale, o. i, 60, cf. BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN D. – PI.: occiputuri. – Din fr. occiput, lat. occiput.