6 definiții pentru ocaianic
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ocaianic, ~ă smf, a [At: CORESI, EV. 328 / V: ~ainic / Pl: ~ici, ~ice / E: slv окаꙗникъ] (Slm) 1-2 (Om) vrednic de plâns Si: nefericit. 3 (Om) păcătos.
OCAIANIC adj. (ȚR, Criș.) Vrednic de plîns, nefericit. B: Nu-și pot aduce aminte ocaianicii de ei, că cîte sînt ale lumii toate sînt putrede și trecătoare ca o nimică. ÎNV. 1642, 11r. O, vai de tine, ocaianice, dară căzutu-ți-s-au să faci hiclenie ca aceasta? N 1682, 25v. Iar podul, cu voia lut Dumnezeu, să rumse și să înecă ocaianicul Maxentie. NB, 174; cf. CAZANIE 1642; ÎNDREPTAREA LEGII; NEAGOE; N 1727, 164r; GI, 15r. C: Nu cunoașteți, ocaianicilor, că iară duminecă voi să giudec viii și morții ? LD, 5v- 6r. Variante: ocainic (GI, 15r). Etimologie: sl. okajanikŭ, okajanĭnikŭ. Cf. o c ă i t.
- sursa: DLRLV (1987)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ocaĭánic, -ă adj. (vsl. okaĭanĭnikŭ. V. caĭnic). Vechĭ. Nenorocit, de plîns. – Scris și ocaánic.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ocaiainic, ~ă a vz ocaianic
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
ocaianic (ocaianică), adj. – Mizer, nenorocit. Sl. okajaniniku (Tiktin). Sec. XVII, înv.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
ocaianic, ocaianică, ocaianici, ocaianice, adj. (înv.) nefericit, mizerabil, păcătos.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
adjectiv (A10) | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |