obturator sn [At: MARIN, F. 53 / Pl: ~oare / E: fr obturateur] 1 (Teh) Dispozitiv care poate reduce sau opri trecerea unui fluid sau a unor materiale solide mărunte printr-o conductă, a unui fascicul de lumină printr-o deschidere etc. 2 (Îs) ~ fotografic Dispozitiv mecanic montat pe un aparat fotografic, destinat să oprească sau să permită căderea luminii pe placa sau pe filmul fotografic.

OBTURATOR, obturatoare, s. n. Dispozitiv care poate reduce sau opri trecerea unui fluid sau a unor materiale solide mărunte printr-o conductă, a unui fascicul de lumină printr-o deschidere etc. Obturator fotografic = dispozitiv mecanic montat pe un aparat fotografic, avînd drept scop să oprească sau să permită căderea luminii pe placa sau pe filmul fotografic.

OBTURATOR, -OARE adj. Care acoperă, închide, obturează. // s.n. Aparat, dispozitiv cu care se face o obturare, cu care se obturează (o conductă, o deschizătură etc.). ◊ Obturator fotografic = dispozitiv mecanic care oprește sau permite căderea luminii pe placa sau pe filmul fotografic. [Cf. fr. obturateur].

OBTURATOR, -OARE I. adj. care obturează. ♦ mușchi ~ = mușchi al bazinului, rotator lateral al coapsei. II. s. n. 1. dispozitiv cu care se obturează (o conductă, o deschizătură etc.). 2. dispozitiv mecanic care închide obiectivul unui aparat fotografic. (< fr. obturateur)

OBTURATOR ~oare n. Dispozitiv sau piesă pentru obturația unei deschizături. ◊ ~ fotografic dispozitiv al unui aparat de fotografiat care nu permite luminii să cadă pe placa sau pe filmul fotografic. /<fr. obturateur

*obturatór, -oáre adj. Care obturează: placă obturatoare. S. n., pl. oare. Obĭect care servește la obturat (capac, dop, astupătoare), ca la culata tunuluĭ, la aparatele fotografice ș. a.

obturator s. n., pl. obturatoare

obturator s. n., pl. obturatoare

obturator s. n., pl. obturatoare

obturator, pl. obturatoare