obstinat, ~ă a [At: NEGULICI / Pl: ~ați, ~e / E: obstina] 1 Încăpățânat. 2 Îndârjit.

OBSTINAT, -Ă, obstinați, -te, adj. (Franțuzism) Încăpățînat, îndărătnic. Ea a vegheat cu trudă un om pierdut la minte, obstinat în tăcere. CĂLINESCU, E. 40. În frămîntările unei lupte obstinate... numai viind noaptea se putură potoli cu încetul focurile. ODOBESCU, S. III 596.

OBSTINAT, -Ă adj. (Liv.) Încăpățînat, îndîrjit, îndărătnic. [Cf. fr. obstiné].

*obstinát, -ă adj. (lat. obstĭnatus). Îndărătnic, încăpățînat. Adv. Cu obstinațiune.

obstina vr [At: CALENDAR (1861), 29/12 / Pzi: ~nez și obstin / E: fr obstiner] (Frm) A se încăpățâna.

*OBSTINA (-inez) vb. refl. A se încăpățîna [fr.].

OBSTINA, obstinez, vb. I. Refl. (Franțuzism) A se încăpățîna, a se îndîrji. Tu te obstinezi a rămînea singur, izolat într-o tabără părăsită. GHICA, A. 586. – Prez. ind. și: obstin (ODOBESCU, S. III 484).

OBSTINA vb. I. refl. (Liv.) A se îndîrji, a se încăpățîna. [P.i. -nez și obstin, 3,6 -nează. / < fr. (s’)obstiner)

OBSTINA vb. refl. a se încăpățâna, a se îndârji. (< fr. sóbstiner)

A SE OBSTINA mă ~ez intranz. livr. A stărui cu îndăratnicie într-o acțiune sau într-o atitudine (mai ales nesănătoasă); a se încăpățina; a se îndărătnici; a se ambiționa. /<fr. obstiner

*obstinéz (mă) v. refl. (fr. s’obstiner, d. lat. ób-stino, -áre. V. destinez). Mă încăpățînez, persist cu obstinațiune.

obstina (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă obstinez, 3 se obstinează; conj. prez. 1 să mă obstinez, 3 să se obstineze; imper. 2 sg. afirm. obstinează-te; ger. obstinându-mă

!obstina (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstinează

obstina vb., ind. prez. 1 sg. obstinez, 3 sg. și pl. obstinează; conj. prez. 3 sg. și pl. obstineze

OBSTINAT adj. v. furios, încăpățânat, îndărătnic, îndârjit, înfuriat, întărâtat, înverșunat, mâniat, mânios, pornit, recalcitrant, refractar.

obstinat adj. v. FURIOS. ÎNCĂPĂȚÎNAT. ÎNDĂRĂTNIC. ÎNDÎRJIT. ÎNFURIAT. ÎNTĂRÎTAT. ÎNVERȘUNAT. MÎNIAT. MÎNIOS. PORNIT. RECALCITRANT. REFRACTAR.

OBSTINA vb. v. încăpățâna, îndărătnici, îndârji, înverșuna.

obstina vb. v. ÎNCĂPĂȚÎNA. ÎNDĂRĂTNICI. ÎNDÎRJI. ÎNVERȘUNA.

OBSTINAT, -Ă adj. (Despre persoane și acțiunile lor) Încăpățînat, îndărătnic; îndîrjit. cf. NEGULICI. Feudalii îi fac opozițiune obstinată. BARIȚIU, P. A. III, 128, cf. BARONZI, I. L. III, 220. În frământările unei lupte obstinate... numai viind noaptea se putură potoli cu încetul focurile. ODOBESCU, S. II, 596. Iar aici, fantastă obstinată? Te-ai furișat de la ospăț și ai turburat veselia oaspeților. I. NEGRUZZI, S. v, 241, cf. ALEXI, W. Simion nu zise nimic, obstinat din fire, nici nu protestă. CĂLINESCU, E. O. I, 101. ◊ Fig. El ne privește din fotografie cu un cap masiv,... cu falca de jos ușor obstinată și plină de sine. id. E. 21. ◊ (Adverbial) Cu pasiunea lui pentru munca manuală, se consacră tot mai obstinat unei adevărate industrii. id. E. O. II, 247. – pl.: obstinați, -te. – v. obstina.

OBSTINA vb. I. refl. (Franțuzism) A se încăpățâna, a se îndîrji. Tu te obstinezi a rămine singur, izolat intr-o tabără părăsită. GHICA, A. 586. Și deacă s-ar fi obstinat ca să o apere, o singură dzi ar fi pierdut toate, CALENDAR (1861), 29/12. Oare ce ar cîștiga... cei cari se obstină a face cu totul contrariul de ceea ce ar trebui să facem? ODOBESCU, S. III, 484. – prez. ind.: obstinez și obstin. – Din fr. obstiner.