opțiuni
  • info

2 intrări

19 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OBSTINAT, -Ă, obstinați, -te, adj. (Livr.) Încăpățânat, îndărătnic. – V. obstina.

OBSTINAT, -Ă, obstinați, -te, adj. (Livr.) Încăpățânat, îndărătnic. – V. obstina.

obstinat, ~ă a [At: NEGULICI / Pl: ~ați, ~e / E: obstina] 1 Încăpățânat. 2 Îndârjit.

OBSTINAT, -Ă, obstinați, -te, adj. (Franțuzism) Încăpățînat, îndărătnic. Ea a vegheat cu trudă un om pierdut la minte, obstinat în tăcere. CĂLINESCU, E. 40. În frămîntările unei lupte obstinate... numai viind noaptea se putură potoli cu încetul focurile. ODOBESCU, S. III 596.

OBSTINAT, -Ă adj. (Liv.) Încăpățînat, îndîrjit, îndărătnic. [Cf. fr. obstiné].

*obstinát, -ă adj. (lat. obstĭnatus). Îndărătnic, încăpățînat. Adv. Cu obstinațiune.

OBSTINA, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner.

OBSTINA, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner.

obstina vr [At: CALENDAR (1861), 29/12 / Pzi: ~nez și obstin / E: fr obstiner] (Frm) A se încăpățâna.

OBSTINA, obstinez, vb. I. Refl. (Franțuzism) A se încăpățîna, a se îndîrji. Tu te obstinezi a rămînea singur, izolat într-o tabără părăsită. GHICA, A. 586. – Prez. ind. și: obstin (ODOBESCU, S. III 484).

OBSTINA vb. I. refl. (Liv.) A se îndîrji, a se încăpățîna. [P.i. -nez și obstin, 3,6 -nează. / < fr. (s’)obstiner)

OBSTINA vb. refl. a se încăpățâna, a se îndârji. (< fr. sóbstiner)

A SE OBSTINA mă ~ez intranz. livr. A stărui cu îndăratnicie într-o acțiune sau într-o atitudine (mai ales nesănătoasă); a se încăpățina; a se îndărătnici; a se ambiționa. /<fr. obstiner

*obstinéz (mă) v. refl. (fr. s’obstiner, d. lat. ób-stino, -áre. V. destinez). Mă încăpățînez, persist cu obstinațiune.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

obstina (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă obstinez, 3 se obstinează; conj. prez. 1 să mă obstinez, 3 să se obstineze; imper. 2 sg. afirm. obstinează-te; ger. obstinându-mă

!obstina (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstinează

obstina vb., ind. prez. 1 sg. obstinez, 3 sg. și pl. obstinează; conj. prez. 3 sg. și pl. obstineze

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OBSTINAT adj. v. furios, încăpățânat, îndărătnic, îndârjit, înfuriat, întărâtat, înverșunat, mâniat, mânios, pornit, recalcitrant, refractar.

obstinat adj. v. FURIOS. ÎNCĂPĂȚÎNAT. ÎNDĂRĂTNIC. ÎNDÎRJIT. ÎNFURIAT. ÎNTĂRÎTAT. ÎNVERȘUNAT. MÎNIAT. MÎNIOS. PORNIT. RECALCITRANT. REFRACTAR.

OBSTINA vb. v. încăpățâna, îndărătnici, îndârji, înverșuna.

obstina vb. v. ÎNCĂPĂȚÎNA. ÎNDĂRĂTNICI. ÎNDÎRJI. ÎNVERȘUNA.

Intrare: obstinat
obstinat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obstinat
  • obstinatul
  • obstinatu‑
  • obstinată
  • obstinata
plural
  • obstinați
  • obstinații
  • obstinate
  • obstinatele
genitiv-dativ singular
  • obstinat
  • obstinatului
  • obstinate
  • obstinatei
plural
  • obstinați
  • obstinaților
  • obstinate
  • obstinatelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: obstina
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • obstina
  • obstinare
  • obstinat
  • obstinatu‑
  • obstinând
  • obstinându‑
 singular plural
  • obstinează
  • obstinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • obstinez
 (să)
  • obstinez
  • obstinam
  • obstinai
  • obstinasem
a II-a (tu)
  • obstinezi
 (să)
  • obstinezi
  • obstinai
  • obstinași
  • obstinaseși
a III-a (el, ea)
  • obstinează
 (să)
  • obstineze
  • obstina
  • obstină
  • obstinase
plural I (noi)
  • obstinăm
 (să)
  • obstinăm
  • obstinam
  • obstinarăm
  • obstinaserăm
  • obstinasem
a II-a (voi)
  • obstinați
 (să)
  • obstinați
  • obstinați
  • obstinarăți
  • obstinaserăți
  • obstinaseți
a III-a (ei, ele)
  • obstinează
 (să)
  • obstineze
  • obstinau
  • obstinară
  • obstinaseră
obstina2 (1 -n) verb grupa I conjugarea I reflexiv
verb (V1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • obstina
  • obstinare
  • obstinat
  • obstinatu‑
  • obstinând
  • obstinându‑
 singular plural
  • obstină
  • obstinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • obstin
 (să)
  • obstin
  • obstinam
  • obstinai
  • obstinasem
a II-a (tu)
  • obstini
 (să)
  • obstini
  • obstinai
  • obstinași
  • obstinaseși
a III-a (el, ea)
  • obstină
 (să)
  • obstine
  • obstina
  • obstină
  • obstinase
plural I (noi)
  • obstinăm
 (să)
  • obstinăm
  • obstinam
  • obstinarăm
  • obstinaserăm
  • obstinasem
a II-a (voi)
  • obstinați
 (să)
  • obstinați
  • obstinați
  • obstinarăți
  • obstinaserăți
  • obstinaseți
a III-a (ei, ele)
  • obstină
 (să)
  • obstine
  • obstinau
  • obstinară
  • obstinaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

obstinat, obstinatăadjectiv

  • 1. livresc Încăpățânat, îndârjit, îndărătnic. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: încăpățânat îndârjit îndărătnic
    • format_quote Ea a vegheat cu trudă un om pierdut la minte, obstinat în tăcere. CĂLINESCU, E. 40. DLRLC
    • format_quote În frămîntările unei lupte obstinate... numai viind noaptea se putură potoli cu încetul focurile. ODOBESCU, S. III 596. DLRLC
etimologie:
  • vezi obstina DEX '09 DEX '98 DN

obstina, obstinezverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.