obstinațiune sf vz obstinație

*OBSTINAȚIUNE sf. Încăpățînare [fr.].

OBSTINAȚIUNE s.f. v. obstinație.

*obstinațiúne f. (lat. obstinátio, -ónis). Îndărătnicie, încăpățînare. – Și -áție.

OBSTINAȚIE, obstinații, s. f. Încăpățânare, îndărătnicie. – Din lat. obstinatio, fr. obstination.

obstenație sf vz obstinație

obstinație sf [At: FN 15 / V: (iuz) ~iune, ~tenație / Pl: ~ii / E: lat obstinatio, -onis, fr obstination] (Rar) 1 Îndărătnicie. 2 Îndârjire.

OBSTINAȚIE, obstinații, s. f. (Livr.) Încăpățânare, îndărătnicie. – Din lat. obstinatio, fr. obstination.

OBSTINAȚIE, obstinații, s. f. (Franțuzism) Încăpățînare, îndărătnicie.

OBSTINAȚIE s.f. (Liv.) Încăpățînare, îndîrjire, îndărătnicie. [Gen. -iei, var. obstinațiune s.f. / < fr. obstination, cf. lat. obstinatio].

OBSTINAȚIE s. f. încăpățânare, îndărătnicie, tenacitate. (< fr. obstination, lat. obstinatio)

obstinație (desp. -ți-e) s. f., art. obstinația (desp. -ți-a), g.-d. art. obstinației; pl. obstinații, art. obstinațiile (desp. -ți-i-)

obstinație (-ți-e) s. f., art. obstinația (-ți-a), g.-d. art. obstinației; pl. obstinații, art. obstinațiile (-ți-i-)

obstinație s. f. (sil. -ți-e), art. obstinația (sil.-ți-a), g.-d. art. obstinației; pl. obstinații, art. obstinațiile (sil. -ți-i-)

OBSTINAȚIE s. v. încăpățânare, îndărătnicie, îndârjire, înverșunare.

obstinație s. v. ÎNCĂPĂȚÎNARE. ÎNDĂRĂTNICIE. ÎNDÎRJIRE. ÎNVERȘUNARE.

OBSTINAȚIUNE s. f. v. obstinație.

OBSTINAȚIE s. f. (Rar) Încăpățînare, îndărătnicie; îndîrjire. Obstenația zvițirilor face a gîndi mulți. FN 15, cf. I. GOLESCU, C., ARISTIA, PLUT. Niciodată Stănică nu se supărase cu atîta obstinație. CĂLINESCU, E. O. II, 305. – pl.: obstinații. – Și: (învechit) obstinațiune (BARCIANU, ALEXI, W., SCBIBAN, D.), obstenație s. f. – Din lat. obstinatio, -onis, fr. obstination.