OBȘTI, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĭštiti sau din obște.

obști [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 41^r/31 / V: (reg) obeștui / Pzi: ~tesc / E: vsl обьщити] (Înv) 1 vr (D. oameni) A se alătura celorlalți în păreri, în acțiuni etc. Si: (înv) a se însoți, a se întovărăși. 2 vt A anunța.

OBȘTI, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște.

OBȘTI, obștesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. El obști că va ședea armia acolo cincisprezece zile. BĂLCESCU, O. II 119. ◊ Refl. pas. Propunerile de membri onorari să se facă mai întîi dinaintea unei comisiuni examinatoare care va decide dacă se pot obști în adunarea generală. ODOBESCU, S. I 503.

A OBȘTI ~esc tranz. înv. A face cunoscut unei colectivități; a anunța în mod public. /<sl. obištiti

obștì v. a divulga, a face cunoscut: el obști, că armia va ședea 15 zile BĂLC.

OBȘTE, obști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Colectivitate, comunitate, populație, popor; p. ext. masă mare de oameni, gloată, mulțime; obștime. ◊ De obște = a) loc. adj. care privește sau interesează pe toți, care aparține tuturor; comun, general, public; b) loc. adv. împreună, fără excepție, deopotrivă; c) loc. adv. în mod obișnuit, de obicei; d) loc. adv. pretutindeni, peste tot. 2. (Înv.) Spec. Comunitate a călugărilor de la o mănăstire; p. ext. chinovie. 3. (Înv.) Obștească adunare; p. ext. adunare, consiliu. 4. Formă de organizare socială specifică orânduirii feudale, care face legătura între aceasta și orânduirile anterioare și care se caracterizează prin munca în comun și prin îmbinarea proprietății private cu cea colectivă. ♦ Asociație, întovărășire. [Var.: obștie s. f.] – Din sl. obĭštije.

deobște sf vz obște corectat(ă)

obeștui v vz obști

obiște sf vz obște

obște sf [At: HERODOT (1645), 240 / V: ~tie, (reg) obiș~ / Pl: ~ti / E: slv обьщиѥ] 1 (Îvp) Comunitate a unui sat, a unui oraș, a unei țări etc. Si: colectivitate, populație. 2 (Pex) Masă mare de oameni Si: gloată, mulțime. 3 Societate. 4 (Trs; înv; îs) Școală de ~ Școală publică primară sau secundară. 5 (Înv; îs) Doftor al ~tii Medic al orașului. 6 (Îla) De ~ Care privește sau interesează pe toți Si: obștesc. 7 (Îal) Care aparține tuturor Si: obștesc. 8 (Îal) Obișnuit. 9 (Îal) Care ține de popor Si: popular. 10 (Îal) Care privește poporul. 11 (Îal) Care are caracter popular. 12 (Îal; îoc boieresc, îf obștie) De rând. 13 (Înv; îlav) De ~ Pretutindeni. 14 (Îal) Împreună. 15 (Îal) Deopotrivă. 16 (Îal) În mod obișnuit. 17 (Îal) Ca poporul. 18 (Pop; îe) A plăti (sau a da) datoria cea de ~ A muri. 19 (Înv; spc) Comunitate a călugărilor de la o mănăstire. 20 (Pex) Chinovie. 21 (Înv) Consiliu. 22 (Pex) Adunare. 23 Organizare socială feudală, care face legătura cu sclavagismul și, respectiv, capitalismul, caracterizată prin munca în comun și proprietatea nediferențiată asupra pământului. 24 (Înv) Asociație.

obștie sf vz obște

OBȘTE, obști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Colectivitate, comunitate, populație, popor; p. ext. masă mare de oameni, gloată, mulțime; obștime. ◊ De obște = a) loc. adj. care privește sau interesează pe toți, care aparține tuturor; comun, general, public; b) loc. adv. împreună, fără excepție, deopotrivă; c) loc. adv. în mod obișnuit, de obicei; d) loc. adv. pretutindeni, peste tot. 2. (Înv.) Spec. Comunitate a călugărilor de la o mănăstire; p. ext. chinovie. 3. (Înv.) Obștească adunare; p. ext. adunare, consiliu. 4. Formă de organizare socială specifică orânduirii feudale, care face legătura între aceasta și orânduirile anterioare și care se caracterizează prin munca în comun și prin îmbinarea proprietății private cu cea colectivă. ♦ Asociație, întovărășire. [Var.: obștie s. f.] – Din sl. obĩštije.

OBȘTE, obști, s. f. (Învechit și popular) 1. Colectivitate, comunitate de oameni, mulțime; popor. Numai.. aducînd toată obștea la lumină și bunăstare, facem lucru bun și durabil. SADOVEANU, P. 55. Mii și milioane. întocmesc obștea de rînd a romînimii. ODOBESCU, S. III 546. Dacă obștea ar pătimi, ar fi vai de cei bogați. GORJAN, H. II 94. ◊ Loc. adj. și adv. De obște = comun, general, public. Totuși, aveau... grijă pentru pînea cea de obște. SADOVEANU, P. M. 254. ◊ Loc. adv. (În) de obște = a) împreună, fără excepție, deopotrivă. Am pus parte la cămară, ca s-o împărțim de obște. STĂNOIU, C. I. 84. Ne-am străduit să arătăm la toți de obște. ODOBESCU, S. I 274; b) în mod obișnuit, de obicei. 2. Reprezentanță a poporului, a colectivității; adunare, sfat. (Atestat în forma obștie) Obștia ne-a trimis pre noi să-ți spunem că norodul nu te vrea. NEGRUZZI, S.139. 3. Formă primitivă de uniune economică agricolă în care țăranii dintr-un sat stăpîneau și munceau în comun pămîntul, dar își mențineau proprietatea privată asupra celorlalte mijloace de producție precum și însușirea individuală a produselor. – Variantă: obștie (GALACTION, O. I 278, C. PETRESCU, Î. II 208, ALECSANDRI, P. I 32) s. f.

OBȘTE ~i f. înv. 1) Colectivitate, comunitate de oameni uniți la o anumită treaptă de dezvoltare istorică; societate. 2) Reprezentanță a poporului; adunare obștească. 3) rar Grup de oameni care își petrec timpul liber sau merg undeva împreună; companie; societate. 4) Formă de cooperare economică pentru producerea de bunuri agricole. ~ țărănească. ◊ De ~ comun, public. [G.-D. obștii] /<sl. obištije

obște f. 1. mulțime: toată obștea cuvioasă ascultă cântările OD; 2. popor: erau necontenite jalobele obștii NEGR.; înde obște, în genere. [Slav. OBĬȘTIĬE, comunitate].

îndeóbște adv. Se scrie și așa îld. în de obște, în general.

obeștuĭésc (mă) v. refl. (vsl. obištevati, -štuĭon). L. V. Intru în opște.

óbște și derivatele, grafie slavonească îld. opște, cum pronunță Românu, care nu admite grupa bș, bs. Dacă scriem absolut, respectăm grafia latină. Dar chear Romaniĭ pronunțaŭ apsolutus și scriaŭ absolutus p. că e un cuv. compus din ab și solutus. În colo, scriaŭ scripsí, scriseĭ, de la scríbo, scriŭ.

obști (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștesc, 3 sg. obștește, imperf. 1 obșteam; conj. prez. 1 sg. să obștesc, 3 să obștească

obști (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștesc, imperf. 3 sg. obștea; conj. prez. 3 să obștească

obști vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștesc, imperf. 3 sg. obștea; conj. prez. 3 sg. și pl. obștească

obște (înv., pop.) s. f., g.-d. art. obștii; pl. obști

obște (de ~) (înv., pop.) loc. adj., loc. adv. (mănăstire ~, a împărți ~)

obște (înv., pop.) s. f., g.-d. art. obștii; pl. obști

de obște loc. adv.

obște s. f., g.-d. art. obștii; pl. obști

obște, pl. obști

deobște.

obște, obști.

obște (obști), s. f. – 1. Comunitate, colectivitate, public. – 2. Asociație, cooperativă, devălmășie. – Var. obștie. Sl. obišti „colectivitate” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 223), cf. sl. obištije „comunitate”, bg., sb. obšti. – Der. obștesc, adj. (comun, public, general); obștește, adv. (în comun); obști, vb. (a face public, a divulga); obștime, s. f. (public); ob(e)ștnic, adj. (public, general), înv., din sl. obeštiniku; obștuitor, s. m. (înv., participant); obștire, s. f. (comunitate; dare în vileag), înv.; obeștui, vb. (înv., a trăi în comunitate), din sl. obištevati; obștui, vb. (a participa), înv. – Din rom. pare că provine mag. hopsa, pl. hopsák, de unde opșag, s. n. (Trans., bîrfă), cf. Drăganu, Dacor., VI, 300. Hopșe, s. f. (Trans., șezătoare pentru a lucra lîna în comun; carne care se mănîncă în comun la țară), pare der. din același cuvînt sl. în mod indirect, prin intermediul sl. hopsába (Drăganu, Dacor., III, 720); de aici opsar, s. m. (Mold., măcelar, casap care vinde carnea tranșată), cf. Tiktin.

OBȘTE s. v. adunare, chinovie, colectivitate, masă, mulțime, norod, popor, sfat, țară.

OBȘTE s. 1. v. colectivitate. 2. (IST.) obște sătească = obște teritorială, obște vicinală; obște teritorială v. obște sătească; obște vicinală v. obște sătească.

OBȘTE s. colectivitate, comunitate, societate, (înv.) obștime. (Opinia întregii ~.)

obște s. v. ADUNARE. CHINOVIE. COLECTIVITATE. MASĂ. MULȚIME. NOROD. POPOR. SFAT. ȚARĂ.

OBȘTI vb. (Mold.) 1. A se uni, a se întovărăși. Cetind preotul molitvele ceale de facerea frăției și obeștuindu-să cu chizeșie ca aceaea denaintea voinței cruci și a svintei Evanghelii, să făcea desăvîrșit frați buni. ȘT, 260. Face scîrbe fraților ce nu vrură să să obștească cu dînsul. DOSOFTEI. VS. Înfricoșături să se zică . . . aceluia carile la acel sobor a se obști ar tăgădui. CANTEMIR, IST.; cf. DM 152^r. 2. A vesti, a înștiința, a anunța. Propozitul socotelii au fost, ca într-atîta adunare, de nevoie adevărul a nu arăta, iară de bună voie numai singur eu a-l ști sau cătră altul iarăși adevărului iubitoriu a-l obști. CANTEMIR, IST. Și pre celalalt tomos a istorii<i> a săvîrși să ne învrednicim și mai curînd tuturor să să obștească. CANTEMIR, FIR. Variante: obeștui (ȘT, 260; DM, 152^r). Etimologie: sl. obĭštiti.

OBEȘTUI vb. v. obști.