OBȘTI, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĭštiti sau din obște.

obști [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 41^r/31 / V: (reg) obeștui / Pzi: ~tesc / E: vsl обьщити] (Înv) 1 vr (D. oameni) A se alătura celorlalți în păreri, în acțiuni etc. Si: (înv) a se însoți, a se întovărăși. 2 vt A anunța.

†OBȘTI (-tesc) vb. tr. A face cunoscut, a da în vileag, a revela, a divulga: Sinan-Pașa, ajungînd la Giurgiu... obști că va ședea acolo trei zile (BĂLC.) [vsl. obĭštiti].

OBȘTI, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște.

OBȘTI, obștesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. El obști că va ședea armia acolo cincisprezece zile. BĂLCESCU, O. II 119. ◊ Refl. pas. Propunerile de membri onorari să se facă mai întîi dinaintea unei comisiuni examinatoare care va decide dacă se pot obști în adunarea generală. ODOBESCU, S. I 503.

A OBȘTI ~esc tranz. înv. A face cunoscut unei colectivități; a anunța în mod public. /<sl. obištiti

obștì v. a divulga, a face cunoscut: el obști, că armia va ședea 15 zile BĂLC.

OBȘTE, obști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Colectivitate, comunitate, populație, popor; p. ext. masă mare de oameni, gloată, mulțime; obștime. ◊ De obște = a) loc. adj. care privește sau interesează pe toți, care aparține tuturor; comun, general, public; b) loc. adv. împreună, fără excepție, deopotrivă; c) loc. adv. în mod obișnuit, de obicei; d) loc. adv. pretutindeni, peste tot. 2. (Înv.) Spec. Comunitate a călugărilor de la o mănăstire; p. ext. chinovie. 3. (Înv.) Obștească adunare; p. ext. adunare, consiliu. 4. Formă de organizare socială specifică orânduirii feudale, care face legătura între aceasta și orânduirile anterioare și care se caracterizează prin munca în comun și prin îmbinarea proprietății private cu cea colectivă. ♦ Asociație, întovărășire. [Var.: obștie s. f.] – Din sl. obĭštije.

deobște sf vz obște corectat(ă)

obeștui v vz obști

obiște sf vz obște

obște sf [At: HERODOT (1645), 240 / V: ~tie, (reg) obiș~ / Pl: ~ti / E: slv обьщиѥ] 1 (Îvp) Comunitate a unui sat, a unui oraș, a unei țări etc. Si: colectivitate, populație. 2 (Pex) Masă mare de oameni Si: gloată, mulțime. 3 Societate. 4 (Trs; înv; îs) Școală de ~ Școală publică primară sau secundară. 5 (Înv; îs) Doftor al ~tii Medic al orașului. 6 (Îla) De ~ Care privește sau interesează pe toți Si: obștesc. 7 (Îal) Care aparține tuturor Si: obștesc. 8 (Îal) Obișnuit. 9 (Îal) Care ține de popor Si: popular. 10 (Îal) Care privește poporul. 11 (Îal) Care are caracter popular. 12 (Îal; îoc boieresc, îf obștie) De rând. 13 (Înv; îlav) De ~ Pretutindeni. 14 (Îal) Împreună. 15 (Îal) Deopotrivă. 16 (Îal) În mod obișnuit. 17 (Îal) Ca poporul. 18 (Pop; îe) A plăti (sau a da) datoria cea de ~ A muri. 19 (Înv; spc) Comunitate a călugărilor de la o mănăstire. 20 (Pex) Chinovie. 21 (Înv) Consiliu. 22 (Pex) Adunare. 23 Organizare socială feudală, care face legătura cu sclavagismul și, respectiv, capitalismul, caracterizată prin munca în comun și proprietatea nediferențiată asupra pământului. 24 (Înv) Asociație.

obștie sf vz obște

DEOBȘTE ➤ OBȘTE.

OBȘTE, OBȘTIE sf. 1 Comunitate; mulțime, gloată, public, populațiune, popor: Așa-i și la omenire, Cînd în obștii nu-i unire (DON.); obștia ne-a trimis pre noi să-ți spunem că norodul nu te vrea (NEGR.); toată obștea cuvioasă, muieri și bărbați, asculta cîntările... băratului (ODOB.) ¶ 2 De ~, comun, general, public ¶ 3 În de ~ loc. adv. În genere, în mod general, de obiceiu: vremea rea a amorțit satul în de obște sgomotos (DLVR.) [vsl. obĭštĭ, -te, -tije].

OBȘTIE 👉 OBȘTE.

OBȘTE, obști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Colectivitate, comunitate, populație, popor; p. ext. masă mare de oameni, gloată, mulțime; obștime. ◊ De obște = a) loc. adj. care privește sau interesează pe toți, care aparține tuturor; comun, general, public; b) loc. adv. împreună, fără excepție, deopotrivă; c) loc. adv. în mod obișnuit, de obicei; d) loc. adv. pretutindeni, peste tot. 2. (Înv.) Spec. Comunitate a călugărilor de la o mănăstire; p. ext. chinovie. 3. (Înv.) Obștească adunare; p. ext. adunare, consiliu. 4. Formă de organizare socială specifică orânduirii feudale, care face legătura între aceasta și orânduirile anterioare și care se caracterizează prin munca în comun și prin îmbinarea proprietății private cu cea colectivă. ♦ Asociație, întovărășire. [Var.: obștie s. f.] – Din sl. obĩštije.

OBȘTE, obști, s. f. (Învechit și popular) 1. Colectivitate, comunitate de oameni, mulțime; popor. Numai.. aducînd toată obștea la lumină și bunăstare, facem lucru bun și durabil. SADOVEANU, P. 55. Mii și milioane. întocmesc obștea de rînd a romînimii. ODOBESCU, S. III 546. Dacă obștea ar pătimi, ar fi vai de cei bogați. GORJAN, H. II 94. ◊ Loc. adj. și adv. De obște = comun, general, public. Totuși, aveau... grijă pentru pînea cea de obște. SADOVEANU, P. M. 254. ◊ Loc. adv. (În) de obște = a) împreună, fără excepție, deopotrivă. Am pus parte la cămară, ca s-o împărțim de obște. STĂNOIU, C. I. 84. Ne-am străduit să arătăm la toți de obște. ODOBESCU, S. I 274; b) în mod obișnuit, de obicei. 2. Reprezentanță a poporului, a colectivității; adunare, sfat. (Atestat în forma obștie) Obștia ne-a trimis pre noi să-ți spunem că norodul nu te vrea. NEGRUZZI, S.139. 3. Formă primitivă de uniune economică agricolă în care țăranii dintr-un sat stăpîneau și munceau în comun pămîntul, dar își mențineau proprietatea privată asupra celorlalte mijloace de producție precum și însușirea individuală a produselor. – Variantă: obștie (GALACTION, O. I 278, C. PETRESCU, Î. II 208, ALECSANDRI, P. I 32) s. f.

OBȘTE ~i f. înv. 1) Colectivitate, comunitate de oameni uniți la o anumită treaptă de dezvoltare istorică; societate. 2) Reprezentanță a poporului; adunare obștească. 3) rar Grup de oameni care își petrec timpul liber sau merg undeva împreună; companie; societate. 4) Formă de cooperare economică pentru producerea de bunuri agricole. ~ țărănească. ◊ De ~ comun, public. [G.-D. obștii] /<sl. obištije

obște f. 1. mulțime: toată obștea cuvioasă ascultă cântările OD; 2. popor: erau necontenite jalobele obștii NEGR.; înde obște, în genere. [Slav. OBĬȘTIĬE, comunitate].

îndeóbște adv. Se scrie și așa îld. în de obște, în general.

obeștuĭésc (mă) v. refl. (vsl. obištevati, -štuĭon). L. V. Intru în opște.

óbște și derivatele, grafie slavonească îld. opște, cum pronunță Românu, care nu admite grupa bș, bs. Dacă scriem absolut, respectăm grafia latină. Dar chear Romaniĭ pronunțaŭ apsolutus și scriaŭ absolutus p. că e un cuv. compus din ab și solutus. În colo, scriaŭ scripsí, scriseĭ, de la scríbo, scriŭ.

obști (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștesc, 3 sg. obștește, imperf. 1 obșteam; conj. prez. 1 sg. să obștesc, 3 să obștească

obști (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștesc, imperf. 3 sg. obștea; conj. prez. 3 să obștească

obști vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștesc, imperf. 3 sg. obștea; conj. prez. 3 sg. și pl. obștească

obște (înv., pop.) s. f., g.-d. art. obștii; pl. obști

obște (de ~) (înv., pop.) loc. adj., loc. adv. (mănăstire ~, a împărți ~)

obște (înv., pop.) s. f., g.-d. art. obștii; pl. obști

de obște loc. adv.

obște s. f., g.-d. art. obștii; pl. obști

obște, pl. obști

deobște.

obște, obști.

obște (obști), s. f. – 1. Comunitate, colectivitate, public. – 2. Asociație, cooperativă, devălmășie. – Var. obștie. Sl. obišti „colectivitate” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 223), cf. sl. obištije „comunitate”, bg., sb. obšti. – Der. obștesc, adj. (comun, public, general); obștește, adv. (în comun); obști, vb. (a face public, a divulga); obștime, s. f. (public); ob(e)ștnic, adj. (public, general), înv., din sl. obeštiniku; obștuitor, s. m. (înv., participant); obștire, s. f. (comunitate; dare în vileag), înv.; obeștui, vb. (înv., a trăi în comunitate), din sl. obištevati; obștui, vb. (a participa), înv. – Din rom. pare că provine mag. hopsa, pl. hopsák, de unde opșag, s. n. (Trans., bîrfă), cf. Drăganu, Dacor., VI, 300. Hopșe, s. f. (Trans., șezătoare pentru a lucra lîna în comun; carne care se mănîncă în comun la țară), pare der. din același cuvînt sl. în mod indirect, prin intermediul sl. hopsába (Drăganu, Dacor., III, 720); de aici opsar, s. m. (Mold., măcelar, casap care vinde carnea tranșată), cf. Tiktin.

OBȘTE s. v. adunare, chinovie, colectivitate, masă, mulțime, norod, popor, sfat, țară.

OBȘTE s. 1. v. colectivitate. 2. (IST.) obște sătească = obște teritorială, obște vicinală; obște teritorială v. obște sătească; obște vicinală v. obște sătească.

OBȘTE s. colectivitate, comunitate, societate, (înv.) obștime. (Opinia întregii ~.)

obște s. v. ADUNARE. CHINOVIE. COLECTIVITATE. MASĂ. MULȚIME. NOROD. POPOR. SFAT. ȚARĂ.

OBȘTI vb. (Mold.) 1. A se uni, a se întovărăși. Cetind preotul molitvele ceale de facerea frăției și obeștuindu-să cu chizeșie ca aceaea denaintea voinței cruci și a svintei Evanghelii, să făcea desăvîrșit frați buni. ȘT, 260. Face scîrbe fraților ce nu vrură să să obștească cu dînsul. DOSOFTEI. VS. Înfricoșături să se zică . . . aceluia carile la acel sobor a se obști ar tăgădui. CANTEMIR, IST.; cf. DM 152^r. 2. A vesti, a înștiința, a anunța. Propozitul socotelii au fost, ca într-atîta adunare, de nevoie adevărul a nu arăta, iară de bună voie numai singur eu a-l ști sau cătră altul iarăși adevărului iubitoriu a-l obști. CANTEMIR, IST. Și pre celalalt tomos a istorii<i> a săvîrși să ne învrednicim și mai curînd tuturor să să obștească. CANTEMIR, FIR. Variante: obeștui (ȘT, 260; DM, 152^r). Etimologie: sl. obĭštiti.

OBEȘTUI vb. v. obști.

OBȘTE s. f. 1. (Învechit și popular) Comunitate de oameni, colectivitate, populație (a unui sat, a unui oraș, a unei țări etc.), popor; p. ext. masă mare de oameni, gloată, mulțime. Acesta dăruiaște pre carile va fi rămas datori împăratului au opștei. HERODOT (1645), 330. Domn se cheamă cel ce... toate lucrurile lui le chibzuiește spre folosul opștii..., iar care face împotrivă nu este domn ci tiran. SIMION DASC., LET. 168. Va arăta... învățăturile lui carea să cuvin domnilor la cîrma obștii. N. COSTIN, ap. GCR II, 9/22. Pot fi și oameni răi dintr-un neam, pe carii obștea nu-i va pohti. IST. Ț. R. 15. Fietecarile în zeace zile slujba obștii isprăveaște. CANTEMIR, IST. 128. Să facă jalbă... și să arate neputința și marea slăbiciune a săracilor și a toată obștea. R. GRECEANU, C. m. II, 191. Din obște a ieși nu putea (începutul sec. XVIII). MAG. IST. II, 132/4. Pe fimeile de la Lima cînd ies în obștie le urmează o mulțime de robi. IST. AM. 8^v/5. Îndemnînd pre fieștecare... are gînd nu numai de ale sale, ci și de folosul a toată obștea. MOLNAR, RET. 55/22. Mai ales din toate iaste viiața cea iubitoare de osteneală... a unei obște sau comunitate. ȚICHINDEAL, F. 31/9. Fieștecare picătură de sînge carea să varsă... să socoteaște ca un furtișag a stării obștiei. BELDIMAN, n. P. I, 98/21. S-au cunoscut simțitoare struncinare la toată obștia (a. 1820). URICARIUL, IV, 217/15. Bez 2 theatre obicinuite și unul al palatului, dar slobod și obștii, mai este și altul, ce-l numesc crăiesc. GOLESCU, Î. 122, cf. CLEMENS. Voiți voi dragostea obștii vrednici să o dobîndiți? HELIADE, O. I, 120. Luarea aminte a obștii este toată întoarsă acum către expediția Algirului. CR (1830), 420¹/3, cf. GORJAN, H. II, 94/11. Cu laudele obștii a fost la casa sa dus. PANN, E. II, 159/4. Așa-i și la omenire, Cînd în obștii nu-i unire. DONICI, f. I, 27/2. Deși era necontenite jaloabele obștiei pentru jăfuirile lui Moțoc, Lăpușneanul sau nu răspundea, sau nu le asculta. NEGRUZZI, S. I, 150. Eu unul, mă-ngrijesc... Nu pentru mine, ci pentru obștie. ALECSANDRI, T. 1088. Acest dar... nu ar fi putut să-l insufle deodată atîtor mii și milioane ce întocmesc obștea de rînd a românimii. ODOBESCU, S. III, 546. Cu nepăsare-n suflet de-a obștiei durere, Vor unii interesul, iar alții vor putere. I. NEGRUZZI, S. II, 35. Căpitanul dete comanda plecării... și, urmată de obștea satului, compania plecă. CARAGIALE, O. I, 175. Casa din deal, un loc de durere pentru întreaga obștie a satului. N. REV. R. I, 65. Obștea sătenilor se apăra cu disperare împotriva pretențiilor arendașului. D. ZAMFIRESCU, v. Ț. 175. Nu vine pentru răzbunările și necazurile lui... Vine pentru un interes al obștii. SADOVEANU, m. C. 205. În sat, acasă, Marin este spînzurat cu mîinile de un pom și bătut în fața obștii, adunate cu sila. CAMIL PETRESCU, O. I, 285. Obștea judecă pă stăpîn dă este bun sau rău. ZANNE, P. VIII, 80. (În contexte figurate) Oricînd le va mișca deagetele obștii, [coardele] sînt gala a face glasul ce iaste plăcut la dragostea tuturor. MINEIUL (1776), [prefață] 5/21. ◊ (Prin analogie, în basme și fabule) Îi ziseră: „Taci, soro, te roagă obștea noastră: Despre cîntec, ne iartă, ești ca un cuc de proastă”. ALEXANDRESCU, O. I, 236. Obștea centaurilor mirosind vinul, se adunară cu mic, cu mare, ...și cerură cu amenințări să le dea și lor din acel vin. ISPIRESCU, U. 38. ◊ (În vechea organizare a școlilor din Transilv.) Școală de obște = școală publică (primară sau elementară). cf. ENC. ROM. I, 499. (Învechit) Doftor al obștii = medic al orașului. cf. IORGA, C. I. II, 179. ◊ loc. adj. De obște = a) care privește sau interesează pe toți, care aparține tuturor; obștesc (1). Aflîndu-să Cleomen la Eghina și sfătuind pentru binile de opștie al grecilor, îl păria Dimarit... pentru zavistiia lui. HERODOT (1645), 330, cf. N. COSTIN, L. 36. Și altele multe bune să să facă spre folos de opște. R. GRECEANU, ap. GCR I, 290/30. Neprieten și vrăjmaș de obște a tot neamul creștinesc. CANTEMIR, ap. TDRG. Îndireptare de obște; omul tînăr să nu-ș lase sînge fără de nevoie (a. 1733). GCR II, 27/23. Mai mult cinstesc folosul de obște, decît răsuflarea ce-mi ține viiața. MINEIUL (1776), [prefață] 5/18. Mai marii perșilor, carii avea puteare a sfătui pentru pricinile ceale de obște, și a judeca și a hotărî pedepse. AETHIOPICA, 41^r/7. Limba lătinească era mai de obște decît cea grecească în multe locuri ale Mesiei de gios. ȘINCAI, HR. I, 87/29. Dreptul universal, adecă de obște. MOLNAR, I. 321. Să-i dați trebuinciosul ajutoriu, pentru ca să poată statornici fabrica fără vro împrotivire de către cineva, ca o lucrare ce s-au alcătuit să fie spre folosul de obștie (a. 1815). URICARIUL, I, 228. Voiu împodobi nunta aceasta cu jocuri de obște, care vor ținea zeace zile. BELDIMAN, n. P. I, 179/15. Nemulțumirile din zi în zi se fac mai de obște și lumea iarăși au început a vorbi de niște reforme. CR (1830), 432¹/13. Spaima inimile tutulor înghețasă, cutremur mare pre toți cuprinsese și era potop de obște. ARHIVA R. I, 47/27. Văzum cum preface biata iubire de sine Pe acel particularnic în acel de obște bine. CONAHI, P. 304. Veneau... cu multă îndoială față de judecățile vremelnice și cu o nedeslușită credință în judecata fără greș, cea din veci și de obște. SADOVEANU, O. X, 87. Cele dă obște nu cam supără pă nimeni. ZANNE, P. VIII, 80; b) obișnuit, ordinar, comun. Măhrămile ceale de șters... să nu se speale de-a valma cu alte rufe, ce în loc curat,... ca niște lucruri usebite de ceale de obște (a. 1702). GCR I, 346/22; c) care ține de popor, care privește poporul, în felul poporului; popular. O au întorsu spre cea de moșie și de obște limba noastră rumănească (a. 1 700). GCR I, 340/20. Adus-au și doi dăscăli de cartea elinească și unul de cartea cea de obște grecească, ca să învețe cine ar vrea. AXINTE URICARIUL, LET. II, 179/17. Este o pildă de obște, că trei la o masă nu au nici un haz de nu va fi și cel de al patrulea. GORJAN, H. I, 89/2; d) (în opoziție cu boieresc, în forma obștie) de rînd, de jos. Slobozenia alijverișului... cu care se înlesne toate stările întăi, al doilea, al triilea și tot norodul de obștie (a. 1820). URICARIUL, IV, 217/11. ◊ loc. adv. De obște = a) pretutindeni, peste tot, în general. Eraclu cel de obște cunoscut. PANN, E. II, 80/13. Cantemir era de obștie stimat în Londra nu numai de orășeni, ci și de curte. NEGRUZZI, S. II, 149; b) împreună, laolată, în comun; deopotrivă, fără excepție. Agathirșii... cu toții fac treaba muierilor, de opște, pentru ca să să cheami toți rudenie. HERODOT (1645), 240. Tipăritu-se-au ca să fie de folosul tuturor de obște (a. 1652). GCR I, 159/13. Și toți de obște s-au bucurat, fiindcă au scăpat țara de atîte cheltuieli. CANTA, LET. III, 186/7. Ne-am străduit să arătăm la toți de obște și deosebit la fiștecare (a. 1780). GCR II, 124/11. Să mă iertați toți de obște. PANN, E. II, 69/6. Am pus o parte la cămară ca s-o împărțim de obște. STĂNOIU, C. I. 84; c) în mod obișnuit, de obicei, îndeobște. Pentru ajutoriul preoților, carii de obște mai mulți îngroapă prunci..., decît de cei în vîrstă, am mai întocmit întru acest chip aceaste cincisprezeace didahii. MAIOR, ap. GCR II, 201/19. Își făcu slujba; merse la cursuri ca de obște. CONV. LIT. XLV, 371. Nu au venit cum vin, de obște, hoții cu ceata. ARGHEZI, C. O. 175; d) în felul poporului, ca poporul. Alta au fost a grăi latineaște gramaticeaște, alta a grăi latineaște de obște. MAIOR, IST. 233/10. ◊ Expr. A plăti (sau a da) datoria cea de obște = a muri. Iordachie Cantacuzino Spatariul ș-au fost dat datoriia cea de obște a firii. N. COSTIN, LET. II, 5/3. Fiindu și om bătrîn, au plătit și el datoria ce de opștie, de-au murit. NECULCE, L. 36. 2. (Învechit) Spec. Comunitate a călugărilor de la o mănăstire; p. ext. chinovie. L-au trimis la preacuviosul Theoctist la chinovie adecă la obște. DOSOFTEI, v. S. decembrie 199^r/6. Te-ai arătat... de obștea sf[i]ntelor mînăstiri și biseareci den temelie bun chititor. BIBLIA (1688), [prefață] 7/48. Theodora... mergînd la o mănăstire de obște să călugări (a. 1698). GCR I, 319/14. Cînd fu dimineața, să strînse la dînsul toată obștea frățească. MINEIUL (1 776), 28^r1/15, cf. 57^v2/30. Vere Iordache, mai dă tu ceva pentru obștie. GALACTION, O. 278. Rugă dar pe stareț să adune obștea în trapeză. STĂNOIU, C. I. 107. 3. (Învechit) Obșteasca adunare; p. ext. adunare, consiliu. Pe... Racoviță vornic al obștiei-l fac. BELDIMAN, E. 70/19. Obștia ne-a trimis pre noi să-ți spunem că norodul nu te vrea. NEGRUZZI, S. I, 139. S-adună sfatul cel fără moarte, Și hotărîră în obștea lor Ca Nebunia în veci să poarte, Să cîrmuiască pe orbu-Amor. ALEXANDRESCU, O. I, 221. Venim să ne închinăm noului domn ales de obște, lui Mihnea Vodă. ODOBESCU, S. I, 68. Administrația lui ținu până la 1824, dar „obștia” nu se declară de loc mulțămită de felul cum împărțise el... sumele strînse. IORGA, C. I. II, 209. Comitetul provizoriu și boierii de obște hotărăsc totuși să trimită împotriva lui Tudor pe toți sîrbii și bulgarii aflători în slujba statului. OȚETEA, T. V. 162. 4. (De obicei determinat prin „sătească” sau „țărănească”) Formă de organizare socială caracteristică orînduirii feudale, care face legătura între aceasta și orînduirile anterioare, ajungînd pînă la orînduirea capitalistă, și care se caracterizează prin munca în comun și proprietatea în devălmășie asupra pămîntului. O altă greșeală... este tendința de a considera iobăgia ca o instituție de dată recentă, rezultat al înrobirii silnice de către boieri a obștilor de țărani liberi. V. ROM. ianuarie 1954, 200. Prezenta lucrare, tratînd despre obștea țărănească în Țara Românească și Moldova..., este un studiu de istorie socială. PANAITESCU, O. Ț. 5. ♦ Asociație, întovărășire. Multe obște s-au făcut întru toate noroadele, toate cu acest gînd... cum că... la tot norodul va face vreun bine. ȚICHINDEAL, F. 258/5. În timpul din urmă, sub formă de „obștii” sau „cooperative de pescari”, tot felul de persoane străine de breasla pescărească caută a se introduce între ei. ANTIPA, P. 493. Au înjghebat oamenii o obștie aici, să taie dînșii pădurea. C. PETRESCU, Î. II, 208. Dacă balta intră în arenda obștii, cu sculele și priceperea noastră n-am fi in pierdere. DAVIDOGLU, O. 32. – Și: obștie (pronunțat: -ști-e), (regional) obiște (LEXIC REG. 49) s. f. – Din slavon. обнщне.