19 definiții pentru obște, obști   conjugări / declinări

ÓBȘTE, obști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Colectivitate, comunitate, populație, popor; p. ext. masă mare de oameni, gloată, mulțime; obștime. ◊ De obște = a) loc. adj. care privește sau interesează pe toți, care aparține tuturor; comun, general, public; b) loc. adv. împreună, fără excepție, deopotrivă; c) loc. adv. în mod obișnuit, de obicei; d) loc. adv. pretutindeni, peste tot. 2. (Înv.) Spec. Comunitate a călugărilor de la o mănăstire; p. ext. chinovie. 3. (Înv.) Obștească adunare; p. ext. adunare, consiliu. 4. Formă de organizare socială specifică orânduirii feudale, care face legătura între aceasta și orânduirile anterioare și care se caracterizează prin munca în comun și prin îmbinarea proprietății private cu cea colectivă. ♦ Asociație, întovărășire. [Var.: óbștie s. f.] —Din sl. obĭštije.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de Adriana Stoian | Semnalează o greșeală | Permalink

OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. — Din sl. obĭštiti sau din obște.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de Adriana Stoian | Semnalează o greșeală | Permalink

ÓBȘTE, obști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Colectivitate, comunitate, populație, popor; p. ext. masă mare de oameni, gloată, mulțime; obștime. ◊ De obște = a) loc. adj. care privește sau interesează pe toți, care aparține tuturor; comun, general, public; b) loc. adv. împreună, fără excepție, deopotrivă; c) loc. adv. în mod obișnuit, de obicei; d) loc. adv. pretutindeni, peste tot. 2. (Înv.) Spec. Comunitate a călugărilor de la o mănăstire; p. ext. chinovie. 3. (Înv.) Obștească adunare; p. ext. adunare, consiliu. 4. Formă de organizare socială specifică orânduirii feudale, care face legătura între aceasta și orânduirile anterioare și care se caracterizează prin munca în comun și prin îmbinarea proprietății private cu cea colectivă. ♦ Asociație, întovărășire. [Var.: óbștie s. f.] – Din sl. obĩštije.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

de óbște (înv., pop.) loc. adv.
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

óbște (înv., pop.) s. f., g.-d. art. óbștii; pl. obști
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 obșteáscă
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ÓBȘTE s. 1. v. colectivitate. 2. (IST.) obște sătească = obște teritorială, obște vicinală; obște teritorială v. obște sătească; obște vicinală v. obște sătească.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÓBȘTE s. v. adunare, chinovie, colectivitate, masă, mulțime, norod, popor, sfat, țară.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÓBȘTE ~i f. înv. 1) Colectivitate, comunitate de oameni uniți la o anumită treaptă de dezvoltare istorică; societate. 2) Reprezentanță a poporului; adunare obștească. 3) rar Grup de oameni care își petrec timpul liber sau merg undeva împreună; companie; societate. 4) Formă de cooperare economică pentru producerea de bunuri agricole. ~ țărănească.De ~ comun, public. [G.-D. obștii] /<sl. obištije
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A OBȘTÍ ~ésc tranz. înv. A face cunoscut unei colectivități; a anunța în mod public. /<sl. obištiti
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

de óbște loc. adv.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

óbște s. f., g.-d. art. óbștii; pl. obști
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

obștí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 sg. și pl. obșteáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

óbște (óbști), s. f.1. Comunitate, colectivitate, public. – 2. Asociație, cooperativă, devălmășie. – Var. obștie. Sl. obišti „colectivitate” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 223), cf. sl. obištije „comunitate”, bg., sb. obšti.Der. obștesc, adj. (comun, public, general); obștește, adv. (în comun); obști, vb. (a face public, a divulga); obștime, s. f. (public); ob(e)ștnic, adj. (public, general), înv., din sl. obeštiniku; obștuitor, s. m. (înv., participant); obștire, s. f. (comunitate; dare în vileag), înv.; obeștui, vb. (înv., a trăi în comunitate), din sl. obištevati; obștui, vb. (a participa), înv. – Din rom. pare că provine mag. hopsa, pl. hopsák, de unde opșag, s. n. (Trans., bîrfă), cf. Drăganu, Dacor., VI, 300. Hopșe, s. f. (Trans., șezătoare pentru a lucra lîna în comun; carne care se mănîncă în comun la țară), pare der. din același cuvînt sl. în mod indirect, prin intermediul sl. hopsába (Drăganu, Dacor., III, 720); de aici opsar, s. m. (Mold., măcelar, casap care vinde carnea tranșată), cf. Tiktin.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

obște f. 1. mulțime: toată obștea cuvioasă ascultă cântările OD; 2. popor: erau necontenite jalobele obștii NEGR.; înde obște, în genere. [Slav. OBĬȘTIĬE, comunitate].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

obștì v. a divulga, a face cunoscut: el obști, că armia va ședea 15 zile BĂLC.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

îndeóbște adv. Se scrie și așa îld. în de obște, în general.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

óbște și derivatele, grafie slavonească îld. opște, cum pronunță Românu, care nu admite grupa bș, bs. Dacă scriem absolut, respectăm grafia latină. Dar chear [!] Romaniĭ pronunțaŭ apsolutus și scriaŭ absolutus p. că e un cuv. compus din ab și solutus. În colo, scriaŭ scripsí, scriseĭ, de la scríbo, scriŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink