obrinteală sf [At: CANTEMIR, IST. 30 / V: (Mun; Trs) obrân~, (reg) obi~, opr~ / Pl: ~eli / E: obrinti + -eală] (Îvp) 1-2 Inflamație a unei răni (cauzată de frig) Si: obrintire (1-2), (reg) boboteală, obrintiș (1-2), obrintit¹ (1-2), obrinteață (1-2), (pop) obrintitură (1-2).

OBRINTEALĂ, obrinteli, s. f. (Popular) Inflamație, umflătură (a unei răni). Brîncă și... obrinteli de răni vechi. PISCUPESCU, O. 232. (În forma obrînteală) Calul speriindu-se a sărit și l-a trîntit jos... – Apoi despre căzătură să n-aibi vreo mîhniciune, că pămîntul nostru romînesc e bun de obrînteală. ODOBESCU, S. M. 191. – Variantă: obrînteală s. f.

OBRINTEALĂ ~eli f. Inflamație a unei răni (provocată de infecție, de răceală etc.). /a (se) obrinti + suf. ~eală

obrinteală f. inflamațiunea unei răni.

obrinteálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a se obrinti. Inflamațiune care nu se sparge și devine maĭ dureroasă de cît la început. V. brant.

obinteală sf vz obrinteală

obrânteală sf vz obrinteală

oprinteală sf vz obrinteală

OBRÎNTEALĂ s. f. v. obrinteală.

obrinteală (pop.) (desp. o-brin-) s. f., g.-d. art. obrintelii; pl. obrinteli

obrinteală (pop.) (o-brin-) s. f., g.-d. art. obrintelii; pl. obrinteli

obrinteală s. f. (sil. -brin-), g.-d. art. obrintelii; pl. obrinteli

OBRINTEALĂ s. (MED.) 1. v. inflamare. 2. v. tumefiere.

OBRINTEALĂ s. (MED.) 1. congestionare, inflamare, inflamație, iritare, obrintire, obrintit, obrintitură, umflare, (reg.) bobotire. (~ unei plăgi.) 2. inflamare, inflamație, obrintire, obrintit, obrintitură, tumefacție, tumefiere, umflare, (reg.) bobotire. (~ brațului.)