obrezui vt [At: CORESI, L. 68/14 / V: (reg) ~răzui, ~eazui / Pzi: ~iesc / E: slv обрѣзовати] (Înv) A circumcide.

‡OBREZUI (-uesc) vb. tr. A circumcide [vsl. obrĕzovati].

obrăzui² v vz obrezui

obreazui v vz obrezui

obrăzuĭésc, V. obrezuĭesc.

obrezuĭésc v. tr. (vsl. obrĭezovati. V. retez 2). L. V. Circumcid. – Și obrăz- (după răzuĭesc saŭ obraz).

obrezui (-uesc, -it), vb. – A circumcide. Sl. obrezovati (Tiktin). Sec. XVII, înv. – Der. obrezanie, s. f. (circulație), din sl. obrežanije, înv.

obrezui, obrezuiesc vb. IV Tranz. (Înv., în practicile de rit mozaic și mahomedan) A tăia împrejur un nou-născut, a circumcide. [Var.: obrăzui vb. IV] – Din sl. obreazovati.

OBREZUI vb. v. circumcide.

obrezui vb. v. CIRCUMCIDE.

OBREZUI vb. IV. Tranz. (Învechit, în legătură cu practicile de rit mozaic și mahomedan) A tăia împrejur (un nou născut), a circumcide. Înveți... toți iudeii ceia ce sîntu intru limbi, graiure, a nu-și obrăzui (taie împregiur N. test. 1648) ei feciorii, cod. vor. 30/4. Tit încă nu era nevoit ca să-l obrezuiască... el era grec (cca 1569-1575). gcr i, *15/33. Deaca să împlură opt dzile, ca să-l obrezuiască pre dînsul și numiră numele lui I[isu]s. cheia în. 71^v/19. Și tot robul... îl vei obrezui pre el. biblia (1688), 48¹/44. ◊ refl. pas. Învăța frații că, de nu se vor obrezui după năravul lu Moisi, nu se pot spăsi. coresi, l. 68/14. Hristos nu s-au numai născut, ce s-au și obrezuit a opta dzi, ca și alți prunci din semențiia jidovească, varlaam, c. 404. Numai colhii și eghipte[n]ii și arapii să obrăzuiesc di-nceput. herodot (1645), 119. Cum s-ar hi obrezuit [Hristos] de n-ar fi luat trup? dosoftei, v. s. ianuarie 1^r/17. Să să obrezuiască voao tot ce e parte bărbătească, biblia (1688), 11¹/14, cf. 252/27. – prez. ind.: obrezuiesc. – Și: obrăzui, obreazui (DOSOFTEi, v. s. ianuarie 1^r/23) vb. IV. – Din slavon. обрѣзовати.