obrazire sf [At: N. TEST. (1648) / Pl: ~ri / E: vsl образити] (Înv) Reprezentare.

obrazíre f. (după vsl. voobraženiĭe. V. obraz). Vechĭ. Prototip.

obrăza v vz obrăzi

obrăzi [At: CORESI, EV. 547 / V: (înv) ~zui, (cscj) ~za / Pzi: ~zesc / E: obraz] 1 vr (Înv) A se face de râs. 2 vt (Îvr) A certa. 3 vr (Reg) A se supăra.

obrăzui³ v vz obrăzi

A OBRĂZA ~esc tranz. fam. (persoane) A trata cu observații moralizatoare; a probozi; a dojeni; a mustra. [Sil. -bră-] /Din obraz

obrazire s.f. (înv.) întruchipare, reprezentare.

obrăzi, obrăzesc, vb. IV (înv.) a se face de ocară; a certa, a ocărî; a se supăra.

OBRĂZI vb. IV. refl. 1. (Învechit) A se face de ocară, de batjocură. Această hitleană mumă, cu hitleana și necuvioasa-ș fată împreună a feției-ș rușinea lepădară și uitară... și în multe chipuri cu rău obrăziră-se. CORESI, EV. 547. ✦ Tranz. (Învechit și regional) A certa, a ocărî. Au nu ziceți de Pavel să fie obrăzuit pe Timothei pentru socotința cea mai bună. VARLAAM-IOASAF, 144ᵛ/3, cf. LB, GHEȚIE, R. m., BARCIANU, ALEXI, W., com. din STRAJA – RĂDĂUȚI. Ți-o spus el ție în față că eu am făcut asta și asta, las că ți-l obrăzesc eu. com. din VICOVUL DE JOS – RADAUȚI. Am chemat-o și am obrăzat-o pentru ceea ce a făcut. com. PAȘCA (Crișcior – Brad). 2. (Prin fostul județ Bihor) A se supăra. Dumnezău să obrăzę și-ncă din grai-ń grăię. ARH. FOLK. VII, 88. – prez. ind.: obrăzesc. – Și: (învechit) obrăzui vb. IV; (regional) obrăza vb. I. – v. obraz.