OBOSIRE, s. f. Faptul de a (se) obosi; oboseală. – V. obosi.

obosire sf [At: IST. CAROL XII, 76^v/8 / Pl: ~ri / E: obosi] 1-3 (Rar) Oboseală (1-3).

OBOSIRE, obosiri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) obosi; oboseală. – V. obosi.

OBOSIRE s. f. (Rar) Faptul de a obosi; oboseală. După aceste cuvinte... își plecă fruntea cu o tristă obosire. ALECSANDRI, P. 26. Am început a simți obosirea. NEGRUZZI, S. I 317.

OBOSI, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi.

obosi vi [At: MOXA, ap. GCR I, 58/27 / V: (reg) ab~ / Pzi: ~sesc / E: bg обосея, srb obositi] A-i slăbi cuiva puterile fizice sau intelectuale în urma unei activități îndelungate și susținute Si: a osteni.

OBOSI, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, scr. obositi.

OBOSI, obosesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde puterile fizice sau intelectuale în urma unei sforțări îndelungate, a simți oboseală; a osteni. Copilul obosise, gîfîia, se împiedica de pietroaiele mari. DUMITRIU, N. 152. Cînd îi obosesc ochii, s-apucă de altceva, STANCU, D. 90. De cînd m-o adus păcatele aici, am obosit ca un cal de poștă. ALECSANDRI, T. I 137. ◊ Tranz. M-au obosit Căile-alergate. COȘBUC, P. I 260. Dar toți caii-și obosea Și potrivă nu-și găsea. ALECSANDRI, P. P. 27. Ulițele orașelor europenești, trase cu sfoara, au multă monotonie și obosesc vederea. NEGRUZZI, S. I 70. ◊ Refl. Și să luară de să luptară pînă ce se obosiră, dar nici unul pe altul nu s-au putut învinge. RETEGANUL, P. I 73.

A SE OBOSI mă ~esc intranz. A depune eforturi susținute; a se strădui din răsputeri; a se necăji; a se chinui; a se căzni; a se munci; a se osteni. /<bulg. oboseja, sb. obositi

A OBOSI ~esc 1. intranz. (despre ființe) A-și pierde puterile (în urma unui consum de energie); a ajunge în stare de slăbiciune; a osteni. 2. tranz. (ființe) A face să-i slăbească puterile; a aduce într-o stare de slăbiciune; a osteni. /<bulg. oboseja, sb. obositi

obosì v. 1. a osteni foarte. [Serb. OBOSITI, a-și rupe încălțămintea (de mult umblet): românește cu sensul generalizat].

obosésc v. intr. (sîrb. obositi, a-țĭ rupe încălțămintele mergînd, a ajunge cu picĭoarele goale, d. vsl. bosŭ, desculț). Ostenesc. V. tr. Ostenesc. V. refl. Mă ostenesc.

obosire s. f., g.-d. art. obosirii

obosire s. f., g.-d. art. obosirii

obosire s. f., g.-d. art. obosirii

obosi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosesc, 3 sg. obosește, imperf. 1 oboseam; conj. prez. 1 sg. să obosesc, 3 să obosească

obosi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosesc, imperf. 3 sg. obosea; conj. prez. 3 să obosească

obosi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosesc, imperf. 3 sg. obosea; conj. prez. 3 sg. și pl. obosească

OBOSIRE s. v. oboseală, osteneală, trudă.

obosire s. v. OBOSEALĂ. OSTENEALĂ. TRUDĂ.

OBOSI vb. 1. a osteni, (Ban.) a tăbărî. (A ~ de atâta efort.) 2. v. munci. 3. v. deranja.

OBOSI vb. 1. a osteni, (Ban.) a tăbărî. (A ~ de atîta efort.) 2. a se munci, a se osteni, a se trudi, (înv. și pop.) a se nevoi, (fig.) a asuda. (Nu te mai ~ atâta pentru...) 3. a se deranja, a se osteni. (Nu era cazul să te ~ pînă aici.)

obosi (obosesc, obosit), vb. – A se osteni, a se plictisi, a i se urî de... Sb., slov. obositi „a ajunge desculț”, din sl. bosi „desculț” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 221; Tiktin; Pușcariu, Lr., 282). În Olt. și Munt. (ALR, I, 102); în Mold. este preferat osteni. – Der. oboseală, s. f. (osteneală); obositor, adj. (care obosește).