OBÓR¹, oboare, s. n. 1. (Reg.) Loc (împrejmuit) unde se ține un târg de vite, de fân, de lemne; târg de vite; p. ext. piață. 2. (Pop.) Împrejmuire pentru vite; țarc, ocol, staul. ♦ Loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, parte a curții unde se țin unelte agricole, nutreț pentru vite etc. – Din bg., scr. obor.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de ana_zecheru | Greșeală de tipar | Permalink

OBÓR², oboare, s. n. Împrejmuire de nuiele sau de stuf făcută într-o apă curgătoare pentru a prinde și a păstra peștele viu; spațiul din interiorul acestei împrejmuiri. – Din rus. obor „șnur”.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de ana_zecheru | Greșeală de tipar | Permalink

OBÓR¹ oboáre n. 1) (în trecut) Loc special rezervat pentru vânzarea vitelor; târg de vite. 2) Loc împrejmuit (în apropierea casei sau în câmp) unde se țin vitele; țarc; ocol. 3) Loc împrejmuit cu stuf sau nuiele într-o apă curgătoare, pentru a prinde peștele sau pentru a păstra viu peștele prins. /<bulg., sb. obor
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

OBÓR² oboáre n. Sfoară cu ajutorul căreia mreaja unui năvod se prinde în apă. /<rus. obor
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

obór (oboáre), s. n. – 1. Țarc de vite, loc îngrădit. – 2. Tîrg de vite. – Mr., megl. ubor. Bg., sb., slov. obor, din sl. obora (Miklosich, Slaw. Elem., 92; Cihac, II, 221; Conev 81), cf. pol. obora „grajd”, ngr. ỏßορός, alb. obor. E dubletul lui obor, s. n. (plumb de plasă) din rus. obora.
Sursa: DER | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

OBÓR s. târg. (~ de vite.)
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

OBÓR s. v. bordei, colibă, ocol, staul, țarc.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

obór (târg, ocol, împrejmuire într-o apă curgătoare) s. n., pl. oboáre
Sursa: Ortografic | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

OBORÎ́, obór, vb. IV. Tranz. (Reg.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de ana_zecheru | Greșeală de tipar | Permalink

oborî (obór, -ît), vb. – A prăvăli, a dărîma. Sl. (sb., cr., slov.) oboriti (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 221). Sec. XVII, înv., se folosește azi numai în forma doborî, der. doborîtor, adj. (nimicitor).
Sursa: DER | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

OBORÎ vb. v. arunca, azvârli, culca, dărâma, doborî, întinde, lungi, prăbuși, prăvăli, răsturna, trânti.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

oborî́ vb., ind. prez. 1 sg. obór, 3 sg. și pl. oboáră
Sursa: Ortografic | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

a fi dus la obor expr. (intl.) a fi dus la deal (1., 3).
Sursa: Argou | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

mă, Bucur Obor! expr. (iron.) mă bucur!
Sursa: Argou | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink