OBLĂDUIRE, oblăduiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) oblădui și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Organ de conducere, autoritate (de stat), stăpânire. – V. oblădui.

oblăduire sfs [At: BIBLIA (1688), 283¹/4 / Pl: ~ri / E: oblădui] (Îvp) 1 Guvernare. 2 Domnie. 3 (Înv) Administrare. 4 (Îvr) Proprietate. 5-6 Autoritate (de stat). 7 Protecție.

OBLĂDUIRE sf. 1 Faptul de a o b l ă d u i, cîrmuire, guvernare, administrare: ungurii... se burzuluiseră urît de tot împotriva oblăduirii nemțești (GRIG.) ¶ 2 Guvern, administrațiune.

OBLĂDUIRE, oblăduiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) oblădui și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Organ de conducere, autoritate (de stat), stăpânire. – V. oblădui.

OBLĂDUIRE, oblăduiri, s. f. 1. Acțiunea de a oblădui și rezultatul ei; guvernare, conducere. Pentru oblăduirea, ținuturilor creștine coprinse de dînșii.. simțise trebuință a se sluji cu oameni cari să vorbească limbile europene. ODOBESCU, S. A. 126. Toți boierii dușmani oblăduirii mele Sînt prinși de acest paingăn în desele-i rețele. ALECSANDRI, T. II 86. Cum a fost oblăduirea mea?.. Care s-a întors de la ușa mea, fără să cîștige dreptate și mîngîiere? NEGRUZZI, S. I 140. ♦ (Concretizat) Organ de conducere, stăpînire. Înalta oblăduire nu simte trebuința de a se amesteca în traiul lighioanelor sălbatice. ODOBESCU, S. III 38. 2. Protecție, ocrotire. Femeile mă salutau zîmbind, ca pe un profesor subt oblăduirea căruia doreau ele să-și așeze cîndva acele odrasle. SADOVEANU, A. L. 181. Rămasă de mică orfană de tată, a ajuns sub oblăduirea unchiului ei. REBREANU, I. 67.

OBLĂDUIRE ~i f. înv. 1) v. A OBLĂDUI. 2) Organ de conducere; ocârmuire; administrație. [Sil. -blă-] /v. a oblădui

oblăduire f. administrațiune, stăpânire: toți boierii dușmani oblăduirii mele AL.

oblăduíre f. Rar azĭ. Guvern, ocîrmuire, stăpînire, administrațiune. Oblastie.

oblădui [At: PSALT. 141 / Pzi: ~esc / E: vsl обладовати] (Îvp) 1 vt A conduce. 2 vt A administra. 3 vi A domni. 4 vt A stăpâni.

OBLĂDUI (-uesc) vb. tr. A cîrmui, a guverna, a administra (o țară, etc.) [vsl. obladovati, -a d u j ą].

OBLĂDUI, oblăduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A conduce, a administra, a cîrmui, a guverna. A oblăduit moșia pentru slava ei și-a lui. DAVILA, V. V. 33. Orînduind vechil... ca să oblăduiască împărăția... ieși spre seară din cetate. GORJAN, H. I 3. ◊ Refl. Mănăstiri osebite și neatîrnate unele de altele, oblăduindu-se fiecare de sine. ODOBESCU, S. II 16. ◊ Intranz. Pe atunci, oblăduia pe Lotru un boier mare. GALACTION, O. I 67. Alergă la prea înalta Poartă... rugîndu-se să-l mazilească și arătînd că nu mai iaste destoinic de a oblădui. La ODOBESCU, S. I 279. 2. A proteja, a ocroti, a apăra.

A OBLĂDUI ~iesc înv. 1. tranz. 1) A dirija, stând în frunte; a conduce; a cârmui; a guverna; a administra. 2) A lua sub ocrotire; a ocroti; a păzi; a supraveghea; a proteja. 2. intranz. A se afla la domnie; a domni. [Sil. -blă-] /<sl. obladovati

oblăduì v. a stăpâni o țară, a o guverna. [Slav. OBLADATI, a stăpâni].

oblăduĭésc v. tr. (vsl. obladovati, obladati, oblasti [din *ob-vlasti], a guverna. V. vlăduĭesc). Rar azĭ. Guvernez, stăpînesc, ocîrmuĭesc, administrez un județ, o țară.

oblăduire (înv., pop.) (desp. o-blă-) s. f., g.-d. art. oblăduirii; pl. oblăduiri

oblăduire (înv., pop.) (o-blă-) s. f., g.-d. art. oblăduirii; pl. oblăduiri

oblăduire s. f. (sil. -blă-), g.-d. art. oblăduirii; pl. oblăduiri

oblădui (a ~) (înv., pop.) (desp. o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiesc, 3 sg. oblăduiește; imperf. 1 oblăduiam; conj. prez. 1 sg. să oblăduiesc, 3 să oblăduiască

oblădui (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiesc, imperf. 3 sg. oblăduia; conj. prez. 3 să oblăduiască

oblădui vb. (sil. -blă-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiesc, imperf. 3 sg. oblăduia; conj. prez. 3 sg. și pl. oblăduiască

oblădui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiesc, conj. oblăduiască)

oblădui (-uesc, oblăduit), vb. – A guverna, a administra. Sl. obladovati, din oblasti, obladą (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 220), der. din vlasti, vladą, cf. vlădică. – Der. oblăduire, s. f. (guvernare, administrare, regim, autoritate); oblăduitor, s. m. (guvernator, administrator, conducător); oblastie, s. f. (guvern, provincie), din sl. oblasti. Cuvinte înv.

OBLĂDUIRE s. v. administrare, administrație, apărare, cârmuire, conducere, diriguire, domnie, ferire, gospodărire, guvernare, ocrotire, păzire, protecție, protejare, sprijin, stăpânire.

OBLĂDUIRE s. v. egidă.

OBLĂDUIRE s. egidă, ocrotire, patronaj, protecție, sprijin. (Asociația se bucură de înalta ~ a...)

oblăduire s. v. ADMINISTRARE. ADMINISTRAȚIE. APĂRARE. CÎRMUIRE. CONDUCERE. DIRIGUIRE. DOMNIE. FERIRE. GOSPODĂRIRE. GUVERNARE. OCROTIRE. PĂZIRE. PROTECȚIE. PROTEJARE. SPRIJIN. STĂPÎNIRE.

OBLĂDUI vb. v. administra, apăra, cârmui, conduce, dirigui, domni, feri, gospodări, guverna, ocroti, păzi, proteja, stăpâni.

oblădui vb. v. ADMINISTRA. APĂRA. CÎRMUI. CONDUCE. DIRIGUI. DOMNI. FERI. GOSPODĂRI. GUVERNA. OCROTI. PĂZI. PROTEJA. STĂPÎNI.

OBLĂDUIRE s. f. (Învechit și popular) Acțiunea de a oblădui. 1. Guvernare, conducere, ocîrmuire; domnie. Înpărățesc fără de turburare pravilile... la un chip de oblăduire pre carea au cercetat-o (a. 1773). gcr ii, 87/31. De nu va avea împăratul... feciori, corona... să meargă supt oblăduirea fetelor, șincai, hr. iii, 266/21. Pentru a începe o oblăduire republicească, trebuie mai întîiu să se așeze temelia formei sale (a. ?). uricariul, iv, 281/4, cf. lb. Sînt mai multe feluri de oblăduiri precum împărății..., crăii, arăstocrații și republice, cr (1829), 124²/32. Sfăluiți-vă... asupra datoriilor acelora carii îndrăznesc a se însărcina cu cîrma oblăduirei, socotindu-o de ușoară, marcovici, c. 99/3. Norodul ce lăcuiește Sub a ta oblăduire. conachi, p. 39. Cum a fost oblăduirea mea? Ce sînge am vărsat? negruzzi, s.i, 140. Și toți boierii dușmani oblăduirii mele Sînt prinși de acest paingăn în desele-i rețele. alecsandri, t. ii, 86. Turcii... pentru oblăduirea ținuturilor creștine coprinse de dînșii... simțise trebuință a se sluji cu oameni Cari să vorbească limbile europene. odobescu, s. i, 121, cf. DDRF, ȘĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W. (Ironic) Cumplitele și înviforatele vremi ale oblăduirii vestitului cîrmaci. ciaușanu, r. scut. 55. ♦ (Învechit) Administrare, chivernisire. Va fi tras la judecată... pentru că nu au urmat buna oblăduirea lucrurilor ce i s-au fost dat subt epitropie. pravila (1814), 181/18. ♦ (Învechit, rar) Proprietate, domeniu. Ezichia... le arătă loru toată casa lui... și cîte s-au aflat în visteriile lui... și întru toată oblăduirea lui. biblia (1688), 283¹/4. ♦ Autoritate (de stat), stăpînire. Înalta oblăduire nu simte trebuința de a se amesteca în traiul... lighioanelor sălbatice. odobescu, s. iii, 38. 2. Protecție, ocrotire. Venind și noi cu domnia la patria cea părintească, cu oblăduirea scaunului țării Moldaviei (a. 1744). uricariul, i, 60. Un alt luptător... Avea cetatea Tortina supt oblăduirea sa. pann, e. ii, 39/13. Rămasă de mică orfană de tată, a ajuns sub oblăduirea unchiului ei. rebreanu, i. 67. Femeile mă salutau zîmbind, ca pe un profesor subt oblăduirea căruia doreau ele să-și așeze cîndva acele odrasle. sadoveanu, o. xviii, 615. ◊ Fig. Crescuse... nădejdea într-o recoltă uriașă, pregătită de oblăduirea omătului. v. rom. august 1954, 84. – pl.: oblăduiri. – v. oblădui.

OBLĂDUI vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) 1. A conduce, a cîrmui, a guverna; a administra. Oblăduiea Galileea Irod. tetraev. (1574), 90. Fu pus patriarh la cetatea... Antiohiia, carea oblădueaște toată partea răsăritului (a. 1632). gcr i, 78/14. De va fi mădulariu di ceale mari, ce oblăduiesc, ce să dzice domnesc toate mădularele, atunce va creade pri ceia. prav. 130. Toate aceastea țări elinii le oblăduia. cantemir, hr. 90. Să oblăduiască cu blîndețe turma și norodu ce i s-au încredințat. antim, p. 107. Vrînd... acest om ca să meargă la Iliric unde oblăduia... dregătoriia eparhului. mineiul (1776), 160^vl/19. Se socotiră... să facă pace cu dînsul... dîndu-i titlul de August și lășîndu-l să oblăduiască Britannia. șincai, hr. i, 34/29. Înalta pronie i-au rînduit să ocîrmuiască și să oblăduiască noroade (a. 1802). uricariul, i, 12. La un stăpînitor de norod cum trebuie să bine oblăduiască. zilot, cron. 338, cf. lb. Oamenii cei înțelepți... de s-ar fi născut pe scaun, poate că ar fi oblăduit cu înțelepciune noroade număroase. marcovici, d. 229/16. Orînduind vechil în locul său... ca să oblăduiască împărăția... ieși spre seară din cetate, gorjan, h. i, 3/9. Un neam ce le zicea Basarabi... multă vreme au trecut tot ei oblăduind acea parte de loc (a. ?). mag. ist. iv, 231/20, cf. polizu, cihac, ii, 219. Alergă la prea înalta Poartă... rugîndu-se să-l mazilească și arătînd că numai este destoinic de a oblădui. odobescu, s. i, 279, cf. ddrf, barcianu. Vlaicu Vodă... a oblăduit moșia pentru slava ei și a lui. davila, v. v. 33, cf. alexi, w. ◊ Refl. Acele... legi nu prevăd altceva decît tot mănăstiri osebite și neatîrnate unele de altele, oblăduindu-se fiecare de sine. odobescu, s. ii, 16. ◊ refl. pas. Se oblăduia poporul d-un împărat bun. pann, e. i, 1/13. ♦ Intranz. A domni. Oblădui-va (vludui-va s, birui-va h, va birui c², biruiaște c) de la mare pără la mare. psalt. 141. Și-n tot ce-i în mare el oblăduiaște. dosoftei, ps. 28/16. [Potentații] ce oblăduiesc întru norodul Mesiei. n. costin, let. ii, 106/14. Pe atunci, oblăduia pe Lotru un boier mare. galaction, o. 67. ◊ (Învechit, construit cu dativul) Ceia ce domnesc limbilor biruiesc cu nușii, și cei mai mari oblăduiesc lor. varlaam, c. 55. ♦ (Învechit) A avea în posesiune, a stăpîni. De va face neștine casă pre loc strein, ...dăm învățătură, cela ce va oblădui acel pămînt, acela să oblăduiască și casa. prav. 26. ◊ Fig. Șoimul multe pasări oblăduiește și biruiește și nici de una nu-i este frică. neagoe, înv. 234/19. 2. A proteja, a ocroti, a apăra, dl, dm. – prez. ind.: oblăduiesc. – Din v. sl. обладоватн.