OBLIGATÓRIU, -IE, obligatorii, adj. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór, -oáre adj.] – Din lat. obligatorius, fr. obligatoire.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

OBLIGATÓRIU ~e (~i) 1) De care este obligat oricine să țină cont; care se impune. Regulă ~e. 2) Care trebuie realizat numaidecât. Serviciu militar ~. [Sil. -bli-, -riu] /<lat. obligatorius, fr. obligatoire
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OBLIGATÓRIU, -IE adj. Care are puterea de a obliga (potrivit unei legi); obligațional. ♦ Care trebuie făcut potrivit anumitor legi, care nu este facultativ. [Pron. -riu, var. obligator, -oare adj. / cf. lat. obligatorius, fr. obligatoire].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

OBLIGATÓRIU, -IE adj. care are puterea de a obliga; obligațional. ◊ care trebuie făcut potrivit anumitor legi, care nu este facultativ; impus. (< lat. obligatorius, fr. obligatoire)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

OBLIGATÓRIU adj., adv. 1. adj. v. neapărat. 2. adv. v. indispensabil. 3. adv. v. morțiș.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Obligatoriu ≠ facultativ, neobligatoriu
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

obligatóriu adj. m. (sil. -bli-) [-riu pron. -riu], f. obligatórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. obligatórii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink