OBIECTIVIZÁRE, obiectivizări, s. f. (Rar) Faptul de a se obiectiviza. – V. obiectiviza.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

OBIECTIVIZÁRE s.f. (Rar) Faptul de a se obiectiviza. ♦ Procesul trecerii de la subiectiv la obiectiv, la recunoașterea caracterului de realitate exterioară a lumii. [< obiectiviza].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

obiectivizáre (-biec-) s. f., g.-d. art. obiectivizắrii; pl. obiectivizắri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de Laura-ana | Semnalează o greșeală | Permalink

obiectivizáre s. f. (sil. -biec-; mf. ob-), g.-d. art. obiectivizării; pl. obiectivizări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OBIECTIVIZÁ, pers. 3 obiectivizează, vb. I. Refl. (Rar) A căpăta un caracter obiectiv. – Obiectiv + suf. -iza.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE OBIECTIVIZÁ pers.3 se ~eáză intranz. rar A căpăta un caracter obiectiv. /obiectiv + suf. ~iza
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OBIECTIVIZÁ vb. I. refl. (Rar) A căpăta un caracter obiectiv. [P.i. 3 -zează. / < obiectiv + -iza].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

OBIECTIVIZÁ vb. refl. a se obiectiva (II). (< engl. obiectivize)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

obiectivizá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectivizeáză
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de Laura-ana | Semnalează o greșeală | Permalink

obiectivizá vb. (sil. -biec-; mf. ob-), ind. prez. 3 sg. și pl. obiectivizeáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink