OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A OBIECTÁ ~éz tranz. A aduce în calitate de argumente contrare, manifestându-și dezacordul cu cele spuse de interlocutor; a înainta ca obiecție. /Din obiecție
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OBIECTÁ vb. I. tr. A ridica o obiecție; a spune ceva contrar; a contesta. [Pron. o-biec-. / < lat. obiectare, cf. fr. objecter].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

OBIECTÁ vb. tr. a aduce o obiecție; a spune ceva contrar; a contesta. (< fr. objecter, lat. obiectare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de Laura-ana | Semnalează o greșeală | Permalink

OBIECTÁ vb. a reproșa, a spune, a zice, (înv.) a prici, a remonstra. (N-am ce ~, totul a fost perfect.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

obiectá vb. (sil. -biec-; mf. ob-), ind. prez. 1 sg. obiectéz, 3 sg. și pl. obiecteáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink