OBIÉCȚIE, obiecții, s. f. Argument pe care îl invocă cineva împotriva unei teze, a unei propuneri sau a unei pretenții; observație prin care cineva își manifestă dezacordul față de ceva. [Var.: obiecțiúne s. f.] – Din fr. objection.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

OBIÉCȚIE ~i f. Argument adus împotriva unei opinii sau afirmații, pentru a combate. [G.-D. obiecției] /<fr. objection
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OBIÉCȚIE s.f. Argument pe care cineva îl opune unei propuneri, unei pretenții, unei teze sau prin care își manifestă dezacordul față de acestea. [Gen. -iei, var. obiecțiune s.f. / cf. fr. objection, lat. obiectio – mustrare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

OBIÉCȚIE s. f. argument pe care cineva îl opune unei propuneri, pretenții, teze sau prin care își manifestă dezacordul față de acestea. (< fr. objection, lat. obiectio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

obiécție (-biec-ți-e) s. f., art. obiécția (-ți-a), g.-d. art. obiécției; pl. obiécții, art. obiécțiile (-ți-i)
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de Laura-ana | Semnalează o greșeală | Permalink

OBIÉCȚIE s. v. critică.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

obiécție s. f. (sil. -biec-ți-e; mf. ob-), art. obiécția (sil. -ți-a), g.-d. art. obiécției; pl. obiécții, art. obiécțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink