OBIDÁ vb. I. v. obidi.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

OBÍDĂ, obide, s. f. 1. (Pop.) Întristare adâncă, durere sufletească; mâhnire, amărăciune, jale; necaz; ciudă, mânie. 2. (Înv.) Nedreptate, asuprire; jignire, insultă, umilire. – Din sl. obida.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

OBÍDĂ ~e f. 1) Amărăciune provocată de o nedreptate. 2) înv. Faptă nedreaptă, reprobabilă; nedreptate. /<sl. obida
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OBÍDĂ s. v. afront, amărăciune, asuprire, ciudă, exploatare, furie, gelozie, injurie, insultă, invidie, împilare, întristare, înverșunare, jignire, mâhnire, mânie, năpăstuire, necaz, ocară, ofensă, opresiune, oprimare, persecutare, persecuție, pică, pizmă, pornire, prigoană, prigonire, ranchiună, rușine, supărare, tristețe, umilință, urgisire.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

obídă (obíde), s. f. – 1. (Înv.) Nedreptate, injurie, jignire, inechitate. – 2. Chin, durere, zbucium. Sl. obida (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 219; Conev 103). – Der. obidi (var. rară obida), vb. (a jigni, a vexa; a chinui), din sl. obideti; obidos, adj. (mîhnit, necăjit), înv.; obidnic, adj. (nenorocit, ticălos), Mold., rar; obijdui (var. obidui), vb. (a chinui, a nedreptăți), din sl. obizdati.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

obídă s. f., g.-d. art. obídei; pl. obíde
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink