obicinuire sf vz obișnuire

OBIȘNUI, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (Înv.) obicinui vb. IV] – Din obicină (Înv. „obicei” < bg.).

obicinui v vz obișnui

obiciui v vz obișnui

obiciuire sf vz obișnuire

obișnui [At: CANTEMIR, HR. 367 / V: (înv) ~icinui, ~iciui / Pzi: ~esc / E: obicină] 1-2 vtr A (face să câștige sau) a câștiga o anumită deprindere prin repetarea aceleiași acțiuni Si: a (se) deprinde, a (se) învăța. 3 vt A practica un anumit lucru în mod curent. 4-5 vtr A (se) folosi des. 6-7 vtr A (se) familiariza.

obișnuire sf [At: CANTEMIR, HR. 438 / V: (înv) obiciu~, obicin~ / Pl: ~ri / E: obișnui] (Rar) 1 Deprindere cu ceva. 2 Practicare a unui anumit lucru. 3-4 Utilizare (frecventă). 5 (Înv; îf obicinuire; îlav) După ~ Conform datinii. 6 Familiarizare.

OBIȘNUI, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinui vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.).

OBIȘNUI, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. A se deprinde, a se familiariza, a se învăța. Se obișnuise de două zile cu sunetul acesta. DUMITRIU, N. 127. Încet-încet, ochii mi se obișnuiră cu întunericul. SADOVEANU, O. VI 12. Se obișnuise să fie primit... cu izbucniri de «trăiți» și voie bună. REBREANU, R. II 84. ◊ Tranz. A obișnui pe copii cu cititul. 2. Tranz. A practica un anumit obicei; a avea o anumită deprindere. Minerii, cu tristețe și mîndrie, cel mai des obișnuiesc să spună: mina noastră e veche de o sută de ani. BOGZA, C. O. 120. ◊ Refl. impers. (în expr.) Se obișnuiește să... = este obiceiul să... – Variantă: obicinui (pronunțat -bici-) (NEGRUZZI, S. X 199) vb. IV.

A OBIȘNUI ~iesc tranz. 1) A face să se obișnuiască. 2) A practica în calitate de obicei; deprindere. ~ plimbări la aer liber. ~iește să studieze la bibliotecă. /cf. bulg. obițno

A SE OBIȘNUI mă ~iesc intranz. (urmat de determinări introduse prin prepoziția cu) A deveni cunoscut îndeaproape în urma unor contacte repetate; a se învăța; a se deprinde; a se familiariza. ~ cu noul colectiv. ~ cu lucrul. /cf. bulg. obițno

obișnuì v. 1. a avea obiceiu: nu prea obișnuesc; 2. a contracta un obiceiu: se obișnuește rău; 3. a se deprinde: să te obișnuești a asculta; 4. a fi în uz: vorba nu se obișnuește.

obișnuĭésc și (vechĭ) -cĭnuĭésc v. tr. (d. vsl. obyčĭnŭ, bg. običen, -čno, obișnuit; sîrb. običavati, a se obișnui). Am obiceĭ: obișnuĭesc să beŭ ceaĭ, nu obișnuĭesc rom la ceaĭ. Deprind cu, învăț cu: pe copiĭ nu trebuĭe să-ĭ obișnuĭeștĭ cu luxu. V. refl. Mă deprind cu, mă învăț cu: copiiĭ trebuĭe să fie obișnuițĭ cu disciplina. Înădesc la, învăț cu nărav: porciĭ s’aŭ obișnuit la grăunțe. A fi în uz, a se uzita: acest cuvînt nu se obișnuĭește. A te obișnui răŭ, a lua un obiceĭ răŭ. V. metahirisesc.

obișnui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiesc, 3 sg. obișnuiește; imperf. 1 obișnuiam; conj. prez. 1 sg. să obișnuiesc, 3 să obișnuiască

obișnui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiesc, imperf. 3 sg. obișnuia; conj. prez. 3 să obișnuiască

obișnui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiesc, imperf. 3 sg. obișnuia; conj. prez. 3 sg. și pl. obișnuiască

obișnui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiesc, conj. obișnuiască)

obișnuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

OBIȘNUI vb. 1. v. aclimatiza. 2. (înv.) a metahirisi. (~ să bea zilnic cafea.) 3. (pop.) a se îndătina, (înv.) a se politici. (Așa se ~ pe la noi.) 4. (Transilv.) a sucui. (Așa ~ noi să facem.) 5. v. deprinde.

OBIȘNUIRE s. v. aclimatizare.

OBIȘNUI vb. 1. a (se) aclimatiza, a (se) acomoda, a (se) adapta, a (se) deda, a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța, (reg.) a (se) hîrsi. (S-a ~ ușor în noul mediu.) 2. (înv.) a metahirisi. (~ să bea zilnic cafea.) 3. (pop.) a se îndătina, (înv.) a se politici. (Așa se ~ pe la noi.) 4. (Transilv.) a sucui. (Așa ~ noi să facem.) 5. a se deprinde, a se împăca. (Nu mă pot ~ cu gîndul că...)

OBIȘNUIRE s. aclimatizare, acomodare, adaptare, dedare, deprindere, familiarizare. (~ sa în noul mediu.)

A se obișnui ≠ a se debarasa, a se dezvăța

A (se) obișnui ≠ a (se) dezbăra, a (se) dezobișnui

Obișnuire ≠ dezvățare