OBȘTESC, -EASCĂ, obștești, adj. Care privește poporul, care aparține poporului; p. ext. comun, general, colectiv, public. ◊ (Înv.) Obștească Adunare = organ legislativ suprem în Țările Române, Adunare Națională; p. ext. consiliu consultativ. ◊ Expr. A-și da obștescul sfârșit = a muri. ♦ (Înv.) Unanim. – Obște + suf. -esc.

obștesc, ~ească a [At: BIBLIA (1688) 5/13 / Pl: ~ești / E: obște + -esc] 1 Care privește poporal. 2 Care aparține poporului. 3 (Pex) Colectiv. 4 (Înv; îs) ~ească adunare Organ legislativ suprem în țările românești. 5 (Pex) Consiliu consultativ. 6 (Îs) Casă ~ească Consiliu comunal. 7 (Îs) Sfat ~ Adunare. 8 (Pfm; îe) A-și da ~ul sfârșit A muri. 9 (Înv) Unanim. 10 Obișnuit. 11 (Înv) Care privește colectivitatea călugărilor dintr-o mănăstire. corectat(ă)

OBȘTESC adj. Public; comun: binele ~; Obșteasca Adunare 👉 ADUNARE2; Numai tu să nu iei parte la obșteasca înfrățire, La obșteasca fericire, La obștescul viitor? (ALECS.); a-și da ~ul sfîrșit, a muri: sînt în clipa de a-mi da ~ul sfîrșit (ISP.) [obște].

OBȘTESC, -EASCĂ, obștești, adj. Care privește poporul, care aparține poporului; p. ext. comun, general, colectiv, public. ◊ (Înv.) Obștească Adunare = organ legislativ suprem în țările românești, Adunare Naționala; p. ext. consiliu consultativ. ◊ Expr. A-și da obștescul sfârșit = a muri. ♦ (Înv.) Unanim. – Obște + suf. -esc.

OBȘTESC, -EASCĂ, obștești, adj. Comun pentru tot poporul, care aparține întregului popor; public, general, colectiv. Proprietatea obștească asupra mijloacelor de producție. Muncă de folos obștesc. ▭ După vrednicia lui și după săvîrșirea învățăturii e chemat la slujbele obștești. SADOVEANU, E. 27. Numai tu să nu iei parte la obșteasca înfrățire? ALECSANDRI, O. 91. Cei ce ostenesc întru binele obștesc, Neprivind la răsplătire, Sînt prea vrednici de cinstire. DONICI, F. 19. ◊ (învechit) Obșteasca adunare = reprezentanța poporului, adunarea națională. O trimise la obșteasca adunare. NEGRUZZI, S. I 225. Erau din drept mădidari ai sfatului domnesc și ai obșteștilor adunări. BĂLCESCU, O. I 17. Impăratul... Porunci să s-adune obșteasca adunare. ALEXANDRESCU, M. 331. ◊ Expr. A-și da obștescul sfîrșit = a muri. Sînt în clipa de a-mi da obștescul sfîrșit. ISPIRESCU, L. 41.

OBȘTESC ~ească (~ești) 1) Care ține de obște; propriu obștii. Viață ~ească. Interese ~ești. 2) Care se referă la deservirea benevolă (politică, culturală, profesională etc.) a necesităților societății. Muncă ~ească. Treburi ~ești. 3) Care este comun pentru toți; destinat tuturor; comun; colectiv. Avut ~. Datorie ~ească. /obște + suf. ~esc

obștesc a. 1. public: obșteasca obișnuită Adunare; 2. comun: obștescul sfârșit.

OBȘTI, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĭštiti sau din obște.

obeștui v vz obști

obști [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 41^r/31 / V: (reg) obeștui / Pzi: ~tesc / E: vsl обьщити] (Înv) 1 vr (D. oameni) A se alătura celorlalți în păreri, în acțiuni etc. Si: (înv) a se însoți, a se întovărăși. 2 vt A anunța.

†OBȘTI (-tesc) vb. tr. A face cunoscut, a da în vileag, a revela, a divulga: Sinan-Pașa, ajungînd la Giurgiu... obști că va ședea acolo trei zile (BĂLC.) [vsl. obĭštiti].

OBȘTI, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște.

OBȘTI, obștesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. El obști că va ședea armia acolo cincisprezece zile. BĂLCESCU, O. II 119. ◊ Refl. pas. Propunerile de membri onorari să se facă mai întîi dinaintea unei comisiuni examinatoare care va decide dacă se pot obști în adunarea generală. ODOBESCU, S. I 503.

A OBȘTI ~esc tranz. înv. A face cunoscut unei colectivități; a anunța în mod public. /<sl. obištiti

obștì v. a divulga, a face cunoscut: el obști, că armia va ședea 15 zile BĂLC.

obeștuĭésc (mă) v. refl. (vsl. obištevati, -štuĭon). L. V. Intru în opște.

obștesc adj. m., f. obștească; pl. m. și f. obștești

obștesc adj. m., f. obștească; pl. m. și f. obștești

obștesc adj. m., f. obștească; pl. m. și f. obștești

obști (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștesc, 3 sg. obștește, imperf. 1 obșteam; conj. prez. 1 sg. să obștesc, 3 să obștească

obști (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștesc, imperf. 3 sg. obștea; conj. prez. 3 să obștească

obști vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștesc, imperf. 3 sg. obștea; conj. prez. 3 sg. și pl. obștească

OBȘTESC adj. 1. colectiv, comun, general, public. (Probleme de interes ~.) 2. general, universal. (Pace ~.)

OBȘTESC adj. 1. colectiv, comun, general, public. (Probleme de interes ~.) 2. general, universal. (Pace ~.)

OBEȘTUI vb. v. obști.

OBȘTI vb. (Mold.) 1. A se uni, a se întovărăși. Cetind preotul molitvele ceale de facerea frăției și obeștuindu-să cu chizeșie ca aceaea denaintea voinței cruci și a svintei Evanghelii, să făcea desăvîrșit frați buni. ȘT, 260. Face scîrbe fraților ce nu vrură să să obștească cu dînsul. DOSOFTEI. VS. Înfricoșături să se zică . . . aceluia carile la acel sobor a se obști ar tăgădui. CANTEMIR, IST.; cf. DM 152^r. 2. A vesti, a înștiința, a anunța. Propozitul socotelii au fost, ca într-atîta adunare, de nevoie adevărul a nu arăta, iară de bună voie numai singur eu a-l ști sau cătră altul iarăși adevărului iubitoriu a-l obști. CANTEMIR, IST. Și pre celalalt tomos a istorii<i> a săvîrși să ne învrednicim și mai curînd tuturor să să obștească. CANTEMIR, FIR. Variante: obeștui (ȘT, 260; DM, 152^r). Etimologie: sl. obĭštiti.

OBȘTI vb. IV. (Învechit) 1. refl. (Despre oameni) A se uni cu alții (în păreri, acțiuni etc.); a se însoți, a se întovărăși. Face scîrbe frațîlor și featelor ce nu vrură să să obștească cu dînsul. dosoftei, v. s. ianuarie 41^r/31. Înfricoșături să se zică... aceluia carile la acel sobor a se obști ar tăgădui. cantemir, ist. 27. Di s-au dat pre sine pentru tine, nu ca doar să s[ă] obștească cu tini, ci ca să aleagă pre ai săi din tine (a. 1773). gcr ii, 95/32, cf. ddrf. 2. Tranz. (Complementul indică o știre, un anunț etc.) A împărtăși obștii (1), a vesti, a înștiința, a anunța. Propozitul socotelii au fost, ca într-atîta adunare, de nevoie adevărul a nu arăta, iară de bună voie numai singur eu a-l ști sau cătră altul iarăși adevărului iubitoriu a-l obști. cantemir, ist. 85, cf. i. golescu, c. Cea dintîi datorie a oricăria însoțiri este a nu obști niciodată tainele și interesurile familii. marcovici, d. 47/2. Plata exportații este potrivită după taxa hotărîtă și obștită prin publicațiile anului trecut (a. 1834). doc. ec. 547. El obști dar că armia va ședea acolo cinsprezece zile. BĂLCESCU, m. v. 158, cf. POLIZU, DDRF, BARCIANU, alexi, w. E neapărat nevoie să obștească altă hîrtie, care să dezică ce a spus ieri. camil petrescu, o. ii, 681. ◊ Absol. Pe toată săptămîna se vor publicui prin gazetă locurile pe unde se află boala și ispravnicii vor fi datori a obști la tot orașul lor. cr (1831), 169¹/3. ◊ refl. pas. Și pre celalalt tomos a istorii a săvîrși să ne învrednicim și mai curînd... tuturor să să obștească. cantemir, hr. 52. Suma banilor ce ieșea pentru aducerea tahînului și a susamului din alte părți va rămînea în țară cînd să va obști cunoștința semănatului susamului (a. 1832). doc. ec. 504. Propunere de membri onorari să se facă mai întîi dinaintea unei comisiuni examinatoare care va decide dacă se pot obști în adunarea generală. odobescu, s. i, 503. – prez. ind.: obștesc. – Și: obeștui vb. IV. DOSOFTEI, MOL. 152^a, TDRG. – Din v. sl. обьшити. – Obeștui, prin vocalizarea hipercorectă a lui ь.