oaș i vz hăiș^[1]

oaș, oașuri, s.n. – (reg.; înv.) Iertaș, curătură, laz; teren de pe care au fost tăiați copacii (Vișovan, 2002). ♦ (top.) Întreoaș, toponim în Dragomirești (Faiciuc, 1998). – Din magh. ovas (MDA, pentru var. oașă).

oaș, oașuri, s.n. – Iertaș, curătură, laz; teren de pe care au fost tăiați copacii (Vișovan 2002). Întreoaș, toponim în Dragomirești (Faiciuc 1998). – Din magh. ovas (MDA).

OAȘ 1. Munții ~, unitate montană joasă (400-800 m alt.), situată în lanțul vulcanic din NV Carpaților Orientali, între granița de N a României și pasul Huta-Certeze de pe cursul superior al râului Valea Rea. Sunt alcătuiți din lave andezitice care acoperă depozitele de marne, argile și gresii miocene. Au aspectul unui platou larg, fragmentat, dominat de mai multe vârfuri cu adpect de domuri. Alt. max.: 869 m (vf. Obârșiei). Expl. de min. neferoase complexe și de mat. de costr. Păduri de fag și de gorun în alternanță cu pajiști. 2. Depresiunea ~ sau Țara Oașului, depresiune de origine tectono-vulcanică, situată pe Valea Turului, între M-ții Oaș și Gutâi. Supr.: c. 550 km². Relief variat, cu altitudini medii reduse, în cadrul căruia se disting dealuri piemontane (400-600 m alt.), martori de eroziune, câmpii piemontane (200-400 m alt.), terase și lunci. Compartimentată în trei bazinete: Negrești, Târșolț și Cămârzana. Climă răcoroasă cu inversiuni de temperatură iarna. Temp. medie anuală este de 8-9°C; precipitații moderate: 700-950 mm/an. Păduri de fag și conifere. Expl. forestiere și miniere (bentonite la Racșa). Izvoare minerale (Bixad, Luna, Valea Mariei). Zonă etnografică și folclorică în care muzica populară, dansul, portul popular oșenesc și tradițiile populare și-au păstrat vitalitatea.

CĂLINEȘTI-OAȘ, com. în jud. Satu Mare; 4.952 loc. (1991).

NEGREȘTI-OAȘ, oraș în jud. Satu Mare, în partea de E a Depr. Oaș, pe râul Tur; 16.302 loc. (2000). Expl. de lignit, criolit, andezit și pământuri colorate. Constr. de utilaje tehnologice și miniere. Fabrici de piese de schimb pentru utilaje miniere, de mobilă, conf., tricotaje, țesături și alim. Centru pomicol. Muzeu etnografic în aer liber (din 1964). Izvoare cu ape minerale clorurate, bicarbonatate, carbogazoase, sodice, slab sulfuroase în localit. componentă Luna. Centrul zonei etnografice și folclorice Oaș. Menționat documentar ca așezare rurală în 1270. Declarat oraș la 1 ian. 1965.

OAȘU sau „Țara Oașului” < magh. havas „munte”, cf. și magh. ovas „seciu, runc”. Ca și alți termeni geografici: runc, pisc etc. acesta a fost luat și ca prenume: 1. Oașu, Bîrzan (Ard II 40). 2. Oașea, tată și fiu (16 A III 244); Oașea, Miron din ținutul Hîrlău (Sd V 214); Oșești s. (Dm; Sur I). 3. Oșan, N. (Buc.), < subst. oșan (din Țara Oașului); v. proverbul: „Cu oșanul nu te pune, cu oșanca du-te-n lume”.