oafă La Udrescu găsim oafă „femeie îngălată, mototoală, blontoroagă, lălîie, moafă” (a fost omis în DLR). Este, după toate probabilitățile, scurtat din cartoafă, frecvent folosit în limbajul familiar bucureștean în deceniile trecute pentru „bucătăreasă”. Ca interpelare se auzea adesea cartoafă nenorocită! Este o aluzie la faptul că bucătăresele erau căutate ca metrese (în special de sergenții de stradă), pentru că ofereau de mîncare din materialul stăpînului. Se poate compara, pentru sens, pîrjoală „servitoare” (C. Armeana, BPh., IV, p. 136), chiftică (id., ib., p. 131; vezi și Valentin Gr. Chelaru, BPh., IV, p. 113; Iorgu Iordan, BPh., IV, p. 160). S-ar părea că moafă, dat de Udrescu ca definiție pentru oafă și inserat și la locul său alfabetic cu definiția „femeie moale, apatică; mototoală, tălîmbă, bleontoroagă, bleaga” ar fi alt cuvînt, moaflă (inserat în DLR), de origine maghiară.

oafă, oafe s. f. (peior.) prostituată.