oacăr, ~ă [At: LB / V: (reg) oacră af / Pl: ~i, ~e / E: ns cf alb oakër (ë)] 1 a (Îvr; d. oi) Cu pete închise sau ruginii pe față sau pe piept. Si: oacheș. 2 sf Oaie oacără. 3 a (Înv; d. oameni) Cu pete pe obraz. 4 a (Reg; d. oameni) Murdar. 5 a (Reg) Care are ochii de culori diferite Si: ceacâr.

OACĂR adj. 🐑 Cu pete negre pe bot (vorb. de oile albe): oile... fătară pistrui și oacără și șute (PAL.) [comp. bg. vákălŭ].

OACĂR, -Ă, oacări, -e, adj. (Regional, mai ales despre oi) Cu pete negre pe bot. V. pestriț. (Atestat în forma oacăn) Oaie, oaie oacănă, Șede jos și dapănă (Vîrtelnița). GOROVEI, C. 398. – Variantă: oacăn, -ă adj.

oácăr, -ă adj. (cp. cu lat. *obáquilus, d. áquilus, negricĭos, de unde, regular, s’ar fi făcut acer, ca ager, d. ágilis. P. suf., cp. cu cearcăn, mesteacăn). Vest. Cu pete negre pe la bot, ochĭ saŭ urechĭ, vorbind de oĭ.

oacăn^[1], ~ă a vz oacăr

oacră af vz oacăr

ocăr^[1], ~ă a vz oacăr

vaclă af vz oacăr

vacăr, -ă adj. v. oacăr.

OCĂRUȚ adj. 🐑 dim. OACĂR.

oacăr (înv., reg.) adj. m., pl. oacări; f. oacără, pl. oacăre

oacăr (înv., reg.) adj. m., pl. oacări; f. oacără, pl. oacăre

oacăr adj. m., pl. oacări; f. sg. oacără, pl. oacăre

oacăr (oacără), adj. – (Oaie) albă cu pete negre pe bot. – Mr. oacăr(n)ă. Origine necunoscută. S-a presupus gr. ὠχρός sau ỏϰρίαϰος „palid” (Cihac, II, 679; Diculescu, Elemente, 441); sau oacheș (Tiktin); sau bg. okrena (Capidan, Elementul slav în dialectul aromîn, 76); sau bg. vakălŭ „cu ochi negri” (Candrea); sau lat. *obaquilus, în loc de aquilus „brunet” (Densusianu, GS, VI, 317-19; Scriban); dar nici una dintre ipoteze nu e convingătoare. Trebuie să existe o legătură ca oacheș.

oacăr, oacără, oacări, oacăre, adj. (înv. și reg.; mai ales despre oi) 1. cu pete negre pe la bot, urechi, ochi. 2. murdar, nespălat.

OACĂR, -Ă adj. 1. (Învechit și regional, despre oi) Cu pete închise pe față (tdrg), alb cu pete ruginii (viciu, gl., dr. iv, 441, ix, 471), cafenii ( gr. s. vi, 241) sau negre (cade, dr. ix, 471, dragomir, o. m. 202, a v 6, 20, com. din. erata – turda) pe bot sau (rar) pe piept (păcală, m. r. 137); oacheș (dr. i, 262, precup, p. 24). v. cărăbaș. Preîmbla-voiu astăzi toate oile tale și voiu aleage oacărăle și pistruile oi... și ce va fi pistruiu și oacăr va fi simbria mea. palia (1581), 121/5. Oaie, oaie oacără, ieși în deal și dapănă. biricescu, p. p. 372. Oaie, oaie oacănă, șade jos și dapănă (Vîrtelnița). gorovei, c. 398. Într-o foaie, cartifoaie, șade o oaie oacănă (Fragii). păsculescu, l. p. 83. ♦ (Substantivat, regional) Oaie oacără (1). cf. chest. v 76/62, 81. 2. (Învechit, despre oameni) Cu pete pe obraz. cf. lb, polizu, cihac, ii, 679. 3. (Regional, despre oameni) Murdar, nespălat (Jina – Sebeș), gr. s. vi, 240. S-o făcut toată oacără... cînd o venit era toată oacără. ib. 4. (Regional, despre cai) Care are ochii de culori diferite; ceacîr. com. din bonț – gherla. – pl. : oacări, -e. – Și: (regional) ocăr, -ă (viciu, gl.), oacăn, -ă, oacră (a v 20) adj. – Etimologia necunoscută. Cf alb. vakër (ë) „oaie sau berbec cu botul și picioarele negre”, bg. вакъл.