OȚÉT s. n. Lichid cu gust acru, obținut prin fermentarea acetică a vinului, a berii etc. sau prin diluarea cu apă a acidului acetic concentrat, întrebuințat în alimentație drept condiment sau conservant. ◊ Expr. (Fam.) A face pe cineva cu ou și cu oțet = a batjocori, a ocărî pe cineva. – Din sl. ocĩtŭ.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
OȚÉT n. Lichid foarte acru obținut prin fermentarea acetică, mai ales a vinului, sau prin diluarea cu apă a acidului acetic și întrebuințat în alimentație (drept condiment și conservant). ◊ Încetul cu încetul se face ~ul în orice situație trebuie să ai răbdare. /<sl. ocitu
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
oțét (oțéturi), s. n. – Lichid cu gust acru folosit în alimentație; acid acetic diluat. Sl. ocĭtŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 235; REW 98; Conev 88) din lat. acetum (Romansky 123; der. din gotică, propusă prin sl. de REW, nu pare sigură), cf. bg., cr., slov., rut., rus. ocet, mag. eczet. Der. din lat. acetum (Cipariu, Elemente, 10; Schuchardt, Vok., III, 87) nu e posibilă. Der. oțetar, s. m. (producător sau negustor de oțet; arbore ornamental, Rhus typhina); oțetar, s. n. (serviciu de masă pentru oțet și untdelemn; vas pentru oțet); oțetărie, s. f. (fabrică de oțet); oțeți, vb. (var. Mold. oțeti), vb. refl. (a se înăcri); oțetos, adj. (acru).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
oțét (oțéți), s. m. – (Înv.) Părinte al Bisericii. Sl. otiči „părinte”. Sec. XVI. – Der. otecinic, s. n. (colecție cu viețile Sfinților), din sl. otičiniku. Termen de cultură, fără circulație. Cf. ocină.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
oțét s. n., (varietăți) pl. oțéturi
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a face pe cineva cu ou și oțet expr. a mustra / a ocărî pe cineva.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink