năvrăpi vi [At: CANTEMIR, IST. 70 / Pzi: ~pesc / E: sv наврапити] (Înv; udp „în”, „asupra”) 1 A năvăli (1). 2 A da iama în...

‡NĂVRĂPI (-ăpesc) vb. intr. A năvăli, a se năpusti, a năpădi (STAM.) [vsl.].

NĂVRĂPI, năvrăpesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A năvăli, a se năpusti.

NĂVRĂPI, năvrăpesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A năvăli, a se năpusti. – Slav (v. sl. navrapiti).

năvrăpésc v. intr. (vsl. navrapiti). Sec. 17-18. Năvălesc, mă răped.

NĂVRĂPI vb. v. arunca, azvârli, năpusti, năvăli, precipita, repezi, sări, tăbărî, zvârli.

năvrăpi vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. NĂPUSTI. NĂVĂLI. PRECIPITA. REPEZI. SĂRI. TĂBĂRÎ. ZVÎRLI.

NĂVRĂPI vb. (Mold.) A năvăli, a se năpusti. Jigania rea nicicum în herghelie să năvrăpească, au măcar să se lipească nu putea. CANTEMIR, IST. Cu toții ... asupra nevinovatului și bunului împărat năvrăpăsc și acolea pe loc neomeneaște îl ucig. CANTEMIR, HR.; cf. CI, 96, 98. ◊ Fig. Sau Corbului spurcată slujbă, sau Crocodilului cruntă plată cu a Inorogului curăție să facă tare năvrăpiia. CI, 173. Etimologie: sl. navrapiti. rezi și năvrap, năvrăpitor, năvrăpitură. Cf. l o v i (1), n ă d u l i.

NĂVRĂPl vb. IV. Intranz. (Învechit; cu determinări introduse prin pre. „în”, „asupra”) A năvăli (1, 2,), a se năpusti (2); a da iama în... Deci, dulăul atîta era de bun păzitoriu..., cît nici frunza de vînt să se clătească și el asupra sunetului să nu năvrăpească cu putință nu era. Cantemir, ist. 70. Jigania rea nicicum în herghelie să năvrăpească, au măcar să se lipească nu putea. id. ib. 76, cf. 195. Cu toții..., asupra nevinovatului și bunului împărat năvrăpăsc și acolea pe loc neomeneaște îl ucig. id. hr. 225, cf. baronzi, l. 115, ddrf, tdrg, scriban, d. – prez. ind.: năvrăpesc. – Din slavonul НаВРаПНТН.