năsdrăvan a. 1. (în basme) înzestrat cu daruri supranaturale: calul lui Făt-frumos e năsdrăvan, vorbește cu eroul și-l povățuește în toate faptele sale; tovarăși năsdrăvani, ca Frânge-lemne, Sfarmă- piatră, uriași cari ajută pe Făt-frumos în grelele sale isprăvi; 2. magic: ochianul ei era năsdrăvan ISP. 3. minunat: ca o stea năsdrăvană EM. [Formă intensivă din sdravăn (cf. năsilnic, năstrușnic)]. ║ m. fermecător, vrăjitor. V. măestru.

năsdrăvan (-ni), adj. – 1. Nebun, aiurit. – 2. Magic, supranatural. – Var. năzdrăvan, (Olt., Trans.) năsdravăn. Din sdravăn „sănătos” sau din sl. sŭdravinŭ, cf. nesdravăn, adj. (smintit). Semantismul e ciudat și nu a fost explicat satisfăcător (după Cihac, II, 335 s-ar putea înțelege năsdrăvan cu „persoană care face vindecări miraculoase”, ipoteză îndoielnică). – Der. năsdrăvănie, s. f. (magie, putere magică; ispravă; excentricitate).