NĂSCĂTOR, -OARE, născători, -oare, adj., s. f. 1. Adj., s. f. (Înv. și pop.) (Femeie) care naște sau a născut unul sau mai mulți copii. 2. S. f. (în Biserica creștină) Fecioara Maria, mama lui Isus Hristos. – Naște + suf. -ătoare.

născător, ~oare [At: PSALT. 91 / Pl: ~i, ~oare / E: naște + -(ă)tor] 1-2 sf, af (Îvp) (Femeie) care naște sau a născut unul sau mai mulți copii. 3-4 sf, af (Bis; și determinat prin „Domnului”, „lui Dumnezeu”, „de Dumnezeu”) Fecioara Maria, mama lui Iisus Hristos Si: (îvr) născuta. 5 sf (Bis) Rugăciune către Maica Domnului. 6 sm (Îvp) Tată. 7 smp (Înv) Părinți. 8 sf (Reg) Vagin. 9 sf (Reg; pex) Organ genital al femeii Si: (reg) născut¹ (2). 10 sf (Reg) Femeie înaltă și slabă. 11 a Care dă viață. 12 a Care produce. 13 a Care se ivește. 14 a Care ia ființă. 15-16 smf, a (Grm; înv; cdp lat casus genetivus, ngr γενική πτῶσις; îs) Cădere ~toare (Cazul) genitiv.

NĂSCĂTOR sm., NĂSCĂTOARE sf. Care naște, care dă naștere: se suie născătoarea în pod, se pune pe acea bortă și așa naște (SB.); născători, părinți; ⛪ Născătoarea de Dumnezeu, Sfînta Născătoare, Sfînta Fecioară, Maica Domnului: lacrimile jupîneselor văduve... strigă răsplătire... la Sfînta Născătoare, pentru sîngele care verși (NEGR.).

născător m. 1. cel ce naște: tată; 2. pl. părinți.

născătór, -oáre adj. și s. Poet. Care naște (tată, mamă). Sfînta născătoare, Maica Domnuluĭ.

NĂSCĂTOARE, născătoare, adj., s. f. 1. Adj., s. f. (Înv. și pop.) (Femeie) care naște sau a născut unul sau mai mulți copii. 2. S. f. (În Biserica creștină) Fecioara Maria, mama lui Isus. – Naște + suf. -ătoare.

născător (înv., pop.) adj. m., pl. născători; adj. f., s. f. sg. și pl. născătoare

născător (înv., pop.) adj. m., pl. născători; adj. f., s. f. sg. și pl. născătoare