năprătit, ~ă a [At: MARIAN, NA. 38 / Pl: ~iți, ~e / E: năprăti] (Reg; în descântece; d. boli) Care copleșește pe cineva.

năprăti vr [At: DLR / Pzi: ~tesc / E: srb napratiti] (Reg) 1 A se repezi asupra cuiva cu intenții agresive. 2 A insista în mod exagerat pe lângă cineva. 3 (D. boli) A copleși pe cineva.

NĂPRĂTI vb. v. arunca, azvârli, năpusti, năvăli, precipita, repezi, sări, tăbărî, zvârli.

năprăti vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. NĂPUSTI. NĂVĂLI. PRECIPITA. REPEZI. SĂRI. TĂBĂRÎ. ZVÎRLI.

năprătit, -ă, adj. (reg.; despre boli) care copleșește, covârșește pe cineva.

năprăti, năprătesc, vb. IV refl. (reg.) 1. a se năpusti. 2. a insista. 3. (despre boli) a copleși, a covârși.

NĂPRĂTIT, -Ă adj. (Regional; despre boli, în descîntece) Care copleșește, covîrșește pe cineva. cf. marian, na. 38, grigoriu-rigo, m. p. i, 143. ◊ (Substantivat) Fugi... năprătite. gr. s. vi, 87. – pl.: năprătiți, -te. – v. năprăti.

NĂPRĂTI vb. IV. Refl. (Regional) A se năpusti (2). com. din oravița, cf. lexic reg. 49. ♦ A insista în mod exagerat pe lîngă cineva să facă ceva, a se pune pe capul cuiva. Ioan s-a năprăcit în capul meu să-i dau carul să-și aducă lemne. h xviii 274, cf. 161. ♦ (Despre boli) A copleși, a covîrși pe cineva. La femei, cînd sînt așa bolnave de nu mai are leac, se zice că „al mai rău s-a năprăcit pe ele”. hem 654. S-o năprăcit o boală pe el. l. costin, gr. băn. 144. Noauădză șî noauă dă posituri, Noauădză șî noauă d-aducături... Să năprătsiră Șî la cutare veńiră, arh. folk. iii, 121. – prez. ind.: năprătesc. – Din scr. napratiti.