năclad sn [At: DDRF/ V: ~az, na~, ne~, no~ / Pl: ~uri, ~azuri^[1], (rar, sm) ~azi / E: slv накладъ „camătă”] 1 (Pop) Butuc gros de lemn, care servește ca suport pentru lemnele din vatră sau se așează la marginea focului pentru ca, aprinzându-se cu încetul, să întrețină focul multă vreme Si: (reg) năcăruș. 2 (Reg; pex) Fiecare dintre pietrele, lespezile sau suporturile de fier care se așază pe vatră, sub lemne, pentru a asigura tirajul. 3 (Mar) Scorbură de copac. 4 (Pop) Grindă de stejar care se așează la baza unei construcții de lemn, sub o stivă de scânduri, sub fundul unei căzi etc., spre a servi ca suport și a feri de umezeală. 5 (Reg; fig) Greutate sufletească.

NĂCLAD sm. 1 Trans. Butuc mare ce se pune pe vatră ca să ție focul toată noaptea (VIC.) (PĂC.) (FR.-CDR.) ¶ 2 Olten. O piatră mare sau o ridicătură de zid pe care se sprijinesc lemnele puse pe vatră [srb. naklada].

năclád n., pl. urĭ și e (vsl. na-kladŭ, camată, lucru provenit din banĭ depușĭ, d. klasti-kladon, a pune, a clădi. V. clădesc). Vest. Butuc pus ca să ardă încet și să întreție focu. Bucată de lemn de care se reazemă altele ca să ardă maĭ bine. V. tăcĭunar.

naclad sn vz năclad

năclaz sn vz năclad

neclad sn vz năclad

noclad sn vz năclad

năclad (-azi), s. m. – (Trans., Olt.) Buștean. Sl., cf. sl. naklasti, nakladą „a îngrămădi” (Cihac, II, 60; Tiktin). – Der. năcladă, s. f. (grămadă, morman), cf. claie.

NĂCLAD s. v. scorbură.

năclad s. v. SCORBURĂ.

năclad, năcladuri și năclazuri, s.n. (reg.) 1. butuc gros de lemn; năcăruș. 2. scorbură de copac. 3. grindă groasă de stejar. 4. (fig.) greutate, povară sufletească.

năclád, năclazi, s.m. (reg.) 1. Buștean, buturugă, butuc: „Un fel de lemn gros, o cioată, care să întrețină focul permanent” (C.C., 1979). 2. Butuc gros care servește ca suport pentru lemnele din vatră: „La un cioban o vinit Omu Nopții, l-o luat și l-o pus acolo, de năclad, pe foc, și l-o ars...” (Bilțiu, 1999: 168). 3. Grindă de stejar care se așază la baza unei construcții. 4. Grămadă, stivă de lemne (în Maram. din dreapta Tisei). 5. Fundația de piatră pe care se reazămă peretele din față al colibei păcurărești: „Focul e separat de zăplad prin năcladul de piatră” (Georgeoni, 1936: 73). ■ (top.) Năclad, munte și pârâu în Vișeul de Sus (Mihali, 2015: 117). – Cf. sl. naklasti, naklada „a îngrămădi” (Cihac, după DER).

năclad, năclazi, s.m. – (reg.) 1. Buștean, buturugă, butuc: „Un fel de lemn gros, o cioată, care să întrețină focul permanent” (C.C., 1979). 2. Butuc gros care servește ca suport pentru lemnele din vatră: „La un cioban o vinit Omu Nopții, l-o luat și l-o pus acolo, de năclad, pe foc, și l-o ars...” (Bilțiu, 1999: 168; Giulești). 3. Grindă de stejar care se așază la baza unei construcții (Bilțiu, 1999). 4. Grămadă, stivă de lemne (Biserica Albă). 5. Fundația de piatră pe care se reazămă peretele din față al colibei păcurărești: „Focul e separat de zăplad prin năcladul de piatră” (Georgeoni, 1936: 73). – Cf. sl. naklasti, naklada „a îngrămădi” (Cihac, Tiktin, cf. DER).

năclad, năclazi, s.m. – 1. Buștean, buturugă, butuc: „Un fel de lemn gros, o cioată, care să întrețină focul permanent” (C.C. 1979). 2. Butuc gros care servește ca suport pentru lemnele din vatră sau se așează la marginea focului: „La un cioban o vinit Omu Nopții, l-o luat și l-o pus acolo, de năclad, pe foc, și l-o ars...” (Bilțiu 1999: 168; Giulești). 3. Grindă de stejar care se așază la baza unei construcții (Bilțiu 1999). 4. Fundația de piatră pe care se reazămă peretele din față al colibei păcurărești: „Focul e separat de zăplad prin năcladul de piatră” (Georgeoni 1936: 73). – Cf. sl. naklada „a îngrămădi” (DER).

NĂCLAD s. n. 1. (Ban., Transilv. și Bucov.) Butuc gros de lemn, care servește ca suport pentru lemnele din vatră sau se așază la marginea focului pentru ca, aprinzîndu-se cu încetul, să întrețină focul multă vreme; (regional) năcăruș. cf. ddrf. Arde un foc răzimat de un butuc, numit naclad. jun. Lit. 1923, nr. 102, cf. păcală, m. r. 140. Nu este iertat să se așeze cineva pe năclad (un butuc de lemn ce se pune la marginea focului în vatră), că se țipă lupul intre oi. precup, p. 55, cf. bugnariu, n. 263/138, FRÎNCU-CANDREA, m. 103, ȘEZ. II, 42, VICIU, GL., com. din zagra-năsăud. Adă un naclad bun, că am de gînd să fac un foc mare. com. din RILCA-RĂDĂUȚI, cf. CHEST. v 8/15, 20, VI 4. Duc la tîrlă un năclad. alr ii 6 406/365. ♦ p. ext. (Regional) Fiecare dintre pietrele, lespezile sau suporturile de fier care se așază pe vatră, sub lemne, pentru a asigura tirajul. cf. chest. ii 336/228, v 45/66. ♦ (Prin Maram.) Scorbură (de copac). E ușor la năclad să faci foc. T. PAPAHAGI, m. 227. 2. (Prin Transilv. și Ban.) Grindă (de stejar) care se așază la baza unei construcții (de lemn), sub o stivă de scînduri, sub fundul unei căzi etc., spre a servi ca suport și a feri de umezeală. com. din brădișorul de jos-oravița, cf. chest. ii 201/273. Am ridicat moara pe năclazi de stejar. Mat. dialect. i, 183. 3. Fig. (Regional) Greutate, povară sufletească (Orlat-Sibiu). h xvii 182. I s-a pus năclad rău la inimă. ib. – pl.: năcladuri (barcianu) și năclazuri (chest. ii 201/273), (m.) năclazi. – Și: năclaz (com. din Ban.), naclad (pl. naclade, chest. ii 201/158), neclăd (lb, arh. folk. v, 141), noclad (a v 2, 14, 15, 22, vi 9) s. n. – Din v. sl. накладъ „camătă”.