nunciu sm vz nunțiu

*NUNCIU, NUNȚIU sm. Prelat trimis ca ambasador, ca sol al papei pe lîngă un guvern [lat. nuncius, it. nunzio]

NUNCIU s.m. v. nunțiu.

nunciu m. reprezentantul papei pe lângă un guvern.

NUNȚIU, nunții, s. m. (În sintagma) Nunțiu papal (sau apostolic) = reprezentant diplomatic permanent al Vaticanului într-o țară străină (cu rang de ambasador) și în același timp pe lângă biserica națională (de obicei cu rang de arhiepiscop). [Var.: nunciu s. m.] – Din it. nunzio, lat. nuntius. corectat(ă)

nunțiu sm [At: ȘINCAI, HR. III, 287/8 / V: ~nciu / Pl: ~ii / E: lat nuntius, ger Nuntius, it nunzio] (Șîs ~ apostolic, apostolicesc sau papal) Reprezentant diplomatic permanent al papei într-o țară străină, asimilat ca rang ambasadorilor.

*NUNCIATURĂ (pl. -turi) sf. ⏲ 1 Funcțiunea, demnitatea de nunciu ¶ 2 Ambasada, locuința nunciului [fr. n o n c i a t u r e < it. nunziatura].

*NUNȚIU 👉 NUNCIU.

NUNȚIU, nunții, s. m. Reprezentant diplomatic permanent al Vaticanului într-o țară străină, asimilat ca rang ambasadorilor. [Var.: nunciu s. m.] – Din it. nunzio, lat. nuntius.

NUNȚIU, nunții, s. m. Reprezentant diplomatic al Vaticanului într-o țară străină. La unsprezece și jumătate vine eminența-sa nunțiul papal. VORNIC, P. 104. – Variantă: nunciu (BĂLCESCU, O. II 267) s. m.

NUNȚIU s.m. Prelat-ambasador al papei într-o țară străină. [Pron. -țiu, var. nunciu s.m. / cf. germ. Nuntius, it. nunzio < lat. nuntius – mesager].

NUNȚIU s. m. prelat-ambasador al Vaticanului într-o țară străină. (< it. nunzio, lat. nuntius)

NUNȚIU ~i m. Reprezentant diplomatic al papei de la Roma într-o țară străină. /<it. nunzio, lat. nuntius^[1]

* nunciatúră, núnciŭ V. nunț-.

* núnțiŭ m. (it. nunzio, d. lat. nuntius, anunțător, nuntiare, a anunța). Ambasador al papeĭ. – Fals nunciŭ.

nunțiu [iu pron. ĭu] s. m., art. nunțiul; pl. nunții, art. nunțiii (desp. -ți-ii)

nunțiu [țiu pron. țĭu] s. m., art. nunțiul; pl. nunții, art. nunțiii (-ți-ii)

nunțiu s. m. [-țiu pron. -țiu], art. nunțiul; pl. nunții, art. nunțiii (sil. -ți-ii)^[1]

nunțiu, -ții.

NUNȚIU s. (POL.) legat. (~ al papei într-un stat.)^[1]

NUNȚIU s. (POLITICĂ) legat. (~ al papei într-un stat.)

NUNȚIU s. m. (Adesea urmat de determinarea „apostolic”, „apostolicesc” sau „papal”) Reprezentant diplomatic permanent al papii, asimilat, ca rang, ambasadorilor. Este nunciu apostolicesc în curtea noastră. șincai, hr. iii, 287/8. Mai bine este să aștepte sosirea nunciului. cr (1829), 181¹/1, cf. ib. (1830), 101¹/1. Să aștepte sosirea nunciului Malaspina. bălcescu, m.v. 406. Ajunsese... la Blaj nunțiul apostolic de la Viena. barițiu, p. a. ii, 728, cf. i, 397. Brutti cere de la arhiepiscopul din Polonia, de la nunciul papal din acea țară..., să-i trimită mai mulți preoți catolici. xenopol, i. r. v, 115, cf. 41, cade, șăineanu, d. u. La unsprezece și jumătate vine eminența sa nunțiul papal. vornic, p. 104. – pl.: nunții. – Și: nunciu s. m. – Din lat. nuntius, germ. Nuntius, it. nunzio.