numărătoriu¹ sm [At: MOXA, 378/3 / Pl: ? / E: număra + -toriu] (Înv; îs) ~ de stele Astrolog.

numărătoriu s.m. sg. (înv.; în sintagmă) numărătoriu de stele = astrolog.

NUMĂRĂTORIU¹ s. m. (Învechit; în sintagma) Numărătoriu de stele = astrolog. Avea frică de Iustianin... că va veni de-i va lua împărăția, pentru că-i spunea aceaia un numărătorii de steale. MOXA, 378/3, cf. 359/15. Gromovnicu a lui Iraclie înpărat, carele au fost numărătoriu de steale, are aceaste sedmne. PARACLIS (1639), 25^r/3. De să va prileji neștine, vreun filosof sau vreun numărătoriu (cetitoriu MUNT.) de steale, cînd va căuta în obrazul cuiva, și de-i va zice „fur”, nu să va certa". PRAV. 225. – Număra² + suf. -toriu.

NUMĂRĂTORIU² subst. v. numărător.