NUMĂRĂTOR, -OARE, numărători, -oare, s. n., s. m. 1. S. n. Aparat care servește la numărare. 2. S. m. și f. (Rar) Persoană care numără, care socotește, care calculează ceva, care are profesia de a număra. 3. S. m. Termen al unei fracții ordinare, scris deasupra liniei de fracție, arătând numărul de părți egale (indicate de numitor) conținute de fracție. – Număra + suf. -ător.

numărător, ~oare [At: ST. LEX. 223^r/1 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: număra¹ + -(ă)tor] 1 sm Persoană care face un calcul. 2 sm Persoană cu funcția de a număra¹ (1), de a socoti bani. 3 sn (Înv) Numeral (5). 4 sm (Înv, sn) Parte a unei fracții ordinare situată deasupra liniei de fracție și care reprezintă deîmpărțitul operației de împărțire Si: (înv) numerator. 5 sn Aparat folosit la numerotare în presa de tipar înalt. 6 sn (Îs) ~ tipografic Aparat de numărat și calculat volumul de text al unui manuscris dactilografiat. 7 sf Abac. 8 a (Înv; îs) Bani ~ Bani numerar.

NUMĂRĂTOR² sm. ➕ 👉 FRACȚIUNE [număra].

NUMĂRĂTOR¹ I. adj. Care numără; în (parale) numărătoare, în numerar, în bani (peșin). II. sm. 1 Cel ce numără ¶ 2 💫 †~ de stele, cititor de stele, astrolog: de să va prileji neștine vre-un filosof sau vre-un numărătoriu de stele... și de-i va dzice „fur”, nu să va certa ca un suduitoriu (PRV.-LP.). III. (pl. -toare) sn. Un fel de stampilă pentru tipărit numere pe paginile unui registru, etc. (🖼 3367).

NUMĂRĂTOR, -OARE, numărători, -oare, subst. 1. S. n. Aparat care servește la numărare. 2. S. m. și f. (Rar) Persoană care numără, care socotește, care calculează ceva, care are profesiunea de a număra. 3. S. m. Termen al unei fracții ordinare, scris deasupra liniei de fracție și reprezentând deîmpărțitul operației de împarțire. – Număra + suf. -ător.

NUMĂRĂTOR¹, numărători, s. m. Termenul fracției ordinare scris deasupra liniei de fracție arătînd numărul părților care intervin în fracție.

NUMĂRĂTOR³, -OARE, numărători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care numără ceva.

NUMĂRĂTOR², numărătoare, s. n. Aparat care servește la numărarea a ceva.

NUMĂRĂTOR s.m. 1. Termen al unei fracții, scris deasupra liniei de fracție, care arată numărul de părți conținute de fracție. 2. Aparat folosit pentru numărat. [< număra + -tor, după fr. numérateur].

NUMĂRĂTOR I. s. m. 1. termen al unei fracții, deasupra liniei de fracție, indicând numărul de părți conținute de fracție. 2. aparat folosit la numerotare la tiparul înalt. II. s. m. f. persoană care numără, socotește, calculează ceva (după fr. numérateur)

NUMĂRĂTOR¹ ~oare n. Aparat pentru numărare sau pentru numerotare. /a număra + suf. ~ător

NUMĂRĂTOR² ~i m. mat. Termen al unei fracții ordinare, aflat deasupra liniei de fracție, care arată câte părți egale conține această fracție; deîmpărțit al unei fracții. /a număra + suf. ~ător

numărător m. număr ce indică câte părți ale unității se coprind într’o fracțiune.

numărătór, -oáre adj. Care numără. S.f. Acțiunea saŭ știința de a număra, de a afla număru uneĭ sume, uneĭ mulțimĭ (statistică, recensiment, catagrafie): după ultima numărătoare, populațiunea Româniiĭ e de 20,000,000. S.n., pl. oare. Aritm. Acela dintre ceĭ doĭ terminĭ aĭ uneĭ fracțiunĭ care arată de cîte orĭ cuprinde părțile unitățiĭ și care se scrie deasupra numitoruluĭ.

numărătoriu² s vz numărător

*NUMEROTATOR (pl. -toare) sn. Aparat care servește să tipărească pe un registru, etc. numerele unul cîte unul în ordinea lor [fr. numéroteur; comp. NUMĂRĂTOR³].

numărător¹ (aparat) s. n., pl. numărătoare

numărător² (persoană; termen al unei fracții) s. m., pl. numărători

numărător² (aparat) s. n., pl. numărătoare

numărător¹ (persoană, termen al unei fracții) s. m., pl. numărători

numărător (aparat) s. n., pl. numărătoare

numărător (persoană, termen al unei fracții) s. m., pl. numărători

NUMĂRĂTOR s. v. numeral.

NUMĂRĂTOR adj. v. cash, gata, gheață, lichid, numerar, sunător.

numărător s. v. NUMERAL.

numărător adj. v. GATA. GHEAȚĂ. LICHID. NUMERAR. SUNĂTOR.

NUMĂRĂTOR s. m. (Criș., Trans. SE) În sintagma numărător de stele = astrolog, cititor în stele. Meșterii astronomiei ce să cheamă numărători si socotitori de steale. GA, 58^r. Fiind acela numărătoriu de stele. MISC. 1778, 47^r. Etimologie: număra + suf. -tor. Vezi și număra.

NUMĂRĂTOR subst., adj. 1. s. m. Persoană care face o numărătoare (1), o socoteală, un calcul; persoană care îndeplinește funcția de a număra¹ (1), de a socoti (bani). cf. ANON. CAR. Un numărător și un vistiernic, IST. AM. 6^v/6. Dacă s-ar îngădui numărătoriului atîta răpaos... apoi spre a număra un bilion s-ar cuveni a trăi 19,025 ani. AR (1837), 8²/34, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Numărător de hîrtie. NOM. PROF. 51. Numărător de bani. ib. 69. 2. s. n. (Învechit) Numeral (2). Numărătoriul iaste cu care numire a lucrure numărăm, cumu e: unul, doi, trei și alte. ST. LEX. 223^r/1. 3. s. m. și (Învechit) n. Parte a unei fracții ordinare situată deasupra liniei de fracție și care reprezintă deîmpărțitul operației de împărțire; (învechit) numerator. Cel mai mic să cheamă numărătoriu și să pune deasupra pe linie, AMFILOHIE, E. 42/9, cf. ARITM. (1805), 59/7, ARITM. (1806), 53/18, ASACHI, E. I, 68/21, a. TEODORESCU, a. 36/14, STAMATI, D., POLIZU, PONTBRIANT, D., BARCIANU, v. Numim fracțiune algebrică o expresiune de forma A/B... dividentul A poartă nume de numărător. CULIANU, a. 46. Se dă numele de numărător numărului care arată cîte părți se ia din unitate, CLIMESCU, a. 106, cf. ALEXI, W. [Un] număr finit de factori la numărător și numitor, STOILOV, T. f. 40. Dacă crește numărătorul, pentru ca constanta de echilibru să nu-și schimbe valoarea, trebuie să crească și numitorul, CHIM. AN. CĂLIT. 36. Două fracții algebrice sînt echivalente dacă, după ce le-am adus la același numitor, numărătorii obținuți sînt expresii echivalente, ALGEBRA VIII, 90. 4. s. n. Aparat folosit la numerotare în presa de tipar înalt. cf. CADE. Numărătoarele pot avea diferite execuții speciale, în funcțiune de caracterul lucrării, LTR². ◊ Numărător tipografic = aparat de numărat și calculat volumul de text al unui manuscris dactilografiat. cf. LTR². 5. adj. (Învechit; în sintagma) Bani numărători = numerar (2). Mărfuri cumpărate cu bani numărători, n. a. BOGDAN, C. m. 77. – pl.: (s. m.) numărători și (s. n.) numărătoare. – Și: (învechit) numărătoriu subst. – Număra¹ + suf. -(ă)tor. – Pentru sensul 3, cf. lat. numerator, it. numeratore, fr. numérateur. – Pentru sensul 4, cf. germ. Numerator.