*NUMERUS CLAUSUS, un număr restrîns [lat.]

număruș sn [At: F (1890), 390 / V: ~mme~ / Pl: ~e, ~uri / E: mg numerus] (Trs) 1-3 Număr¹ (1,4-5). 4 (înv; șîs a merge, a lua sau a duce ~) Recrutare. 5 (Înv; pex; îas) Tragere la sorți pentru recrutare. 6-7 (Îla) Pe ~ (Recrutat) prin tragere la sorți. 8 (Pop) Amuletă purtată de copii contra deochiului.

numeruș sn vz număruș

NUMĂRUȘ (pl. -ușuri, -ușe) sn. Trans. 1 Număr (la casă): Jina e așa o comună aproape de opt sute de ~e (GR.-N.) ¶ 2 = NUMĂRĂTOARE: Au venit cărți și pașuș, să meargă la ~ (IK.-BRS.) [lat. numĕrus, cu pronunțare ungurească].

NUMĂRUȘ, numărușuri, s. n. (Învechit și regional) 1. Număr. Făcea trăsuri și sămădaș Din slove și din numărușuri. COȘBUC, P. II 234. 2. Recrutare, sorți pentru recrutare. A venit... Să meargă la număruș. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 323.

NUMĂRUȘ, numărușuri, s. n. (Înv. și reg.) 1. Număr. 2. Recrutare. – Din număr + suf. -uș.

NUMERUS CLAUSUS s. n. categorie de persoane admise în număr limitat într-o funcție, într-un grad, conform unei legi, unei decizii a autorității. (< lat. numerus clausus)

+numerus clausus (lat.) [clausus pron. klaŭsus / rom. klaŭzus] loc. s. n.

NUMĂRUȘ s. v. recrutare.

număruș s. v. RECRUTARE.

număruș, numărușe, și numărușuri, s.n. (reg.) 1. număr. 2. recrutare; tragere la sorți pentru recrutare. 3. (în credințele populare) amuletă purtată de copii contra deochiului.

NUMĂRUȘ s. n. (Transilv.) 1. Număr¹ (I 1). Făcea trăsuri și sămădaș, Din slove și din numărușuri. COȘBUC, P. II, 234, cf. VAIDA, CABA, SĂL. 91, ALR II 2 360/228. 2. (Mai ales în legătură cu verbele „a merge”, „a lua”, „a duce”) Recrutare; tragere la sorți pentru recrutare. [Erau] cu gîndul la drăguții care au să meargă la „numărușii, pe care-i și văd acum luați, jurați, îmbrăcați militărește și duși la regiment”, F (1890), 390, cf. h XVIII 100. A venit cărți și pașuș Să meargă la număruș. JARNIK-BÎRSANU, D. 323. M-o luat la număruș. ȘEZ. II, 56, cf. VICIU, GL. La anul mă duc la număruș. PAMFILE, a. R. 252. Feciorii se duc la număruș toamna. MAT. DIALECT, I, 183, cf. 83. ◊ loc. adj. Pe număruș = recrutat (prin tragere la sorți). Să gîndească că-s cătană, Cătană pe număruș. MÎNDRESCU, L. P. 154. 3. (În credințele populare) Amuletă purtată de copii contra deochiului. Alte românce, tot din Transilvania... pun pe cineva ca să le scrie un fel de cărticică numită număruș, pe care copiii o poartă apoi ca amulet la grumaz. MARIAN, NA. 353, cf. DDRF, TDRG. – pl.: numărușe și numărușuri. – Și: numeruș s. n. F (1890), 390. – Din magh. numerus.

NUMERUȘ s. n. v. număruș.