numerațiune sf vz numerație

*NUMERAȚIUNE, NUMERAȚIE sf. 1 Numărătoare, faptul de a număra ¶ 2 ➕ Partea aritmeticii care se ocupă cu numirile numerelor și cu scrierea lor cu cifre [fr.].

NUMERAȚIUNE s.f. v. numerație.

numerați(un)e f. 1. arta de a număra; 2. partea aritmeticei ce învață a numi și scrie numerele.

* numerațiúne f. (lat. numerátio, -ónis). Arata de a număra vorbind orĭ scriind. Acea parte a aritmeticiĭ care te învață să numeștĭ și să scrii numerele. – Și -áție.

NUMERAȚIE, numerații, s. f. Numărare. ◊ Sistem de numerație = ansamblu de reguli folosite pentru exprimarea verbală și în scris a numerelor. – Din fr. numeration, lat. numeratio.

numărație sf vz numerație

numărațiune sf vz numerație

numerație sf [At: ANON. CAR. / V: (înv) ~măr~, ~mărațiune, ~iune / Pl: ~ii / E: lat numeratio, fr numération] 1 (Înv) Numărare (1). 2 Sistem de simboluri grafice și de reguli, cu ajutorul cărora se pot reprezenta numerele întregi. 3 (Înv) Parte a aritmeticii care se ocupă cu studiul denumirii și scrierii numerelor¹ întregi. 4 (Îvr) Numerotare.

*NUMERAL I. adj. Care arată un număr: adjectiv ~. II. (pl. -ale) sn. Vorbă care exprimă un număr: ~ cardinal, ordinal, distributiv, multiplicativ (👉 ac. cuv.) [fr.].

*NUMERAR I. adj. Care servă la numărat; valoare ~ă, valoarea legală a titlurilor care au curs. II. sbst. Bani (peșin), bani numărați [fr.].

*NUMERIC adj. 1 Privitor la numere, ce ține de numere: operațiune ~ă ¶ 2 Care constă în număr, în ce privește numărul: superioritate ~ă [fr.].

NUMERAȚIE, numerații, s. f. Numărare; spec. sistem de simboluri grafice și de reguli cu ajutorul cărora se pot reprezenta numerele întregi. – Din fr. numeration, lat. numeratio.

NUMERAȚIE, numerații, s. f. Constituirea numerelor cu ajutorul unor numere considerate simple sau date imediat.

NUMERAȚIE s.f. (Mat.) Sistem de simboluri cu care se pot reprezenta grafic numerele. [Gen. -iei, var. numerațiune s.f. / cf. fr. numération, lat. numeratio].

NUMERAȚIE s. f. sistem de cifre și de reguli folosit pentru reprezentarea numerelor. (< fr. numération, lat. numeratio)

NUMERAȚIE ~i f. 1) Mod de a număra (oral sau scris). 2) Ansamblu de reguli folosite în acest scop. ◊ Sistem de ~ zecimală sistem de numerație cu baza 10. Sistem de ~ binară sistem de numerație cu baza 2. 3) Sistem de simboluri care servește la reprezentarea grafică a numerelor. /<fr. numération, lat. numeratio, ~onis

numerație (desp. -ți-e) s. f., art. numerația (desp. -ți-a), g.-d. art. numerației; pl. numerații, art. numerațiile (desp. -ți-i-)

numerație (-ți-e) s. f., art. numerația (-ți-a), g.-d. art. numerației; pl. numerații, art. numerațiile (-ți-i-)

numerație s. f. (sil. -ți-e), art. numerația (sil. -ți-a), g.-d. art. numerației; pl. numerații, art. numerațiile (sil. -ți-i-)

NUMERAȚIUNE s. f. v. numerație.

NUMERAȚIE s. f. (Învechit) Faptul de a număra¹, numărare; (sens curent) sistem după care se formează numerele¹; partea aritmeticii care se ocupă cu studiul denumirii și scrierii numerelor¹ (întregi). cf. ANON. CAR. Că numerația vorbită a precedat pe cea scrisă nu este nici o îndoială, G. POP, E. 9/16, cf. NEGULICI, PROT.-POP., N. D., PONTBRIANT, D., BARCIANU. Numerațiunea vorbită. CLIMESCU, A. 8. Orice sistem de numerație conține o numerație vorbită și una scrisă, DER. ◊ (Învechit, rar) Numerotare. Acest articol se va adăoga în actul Con-vențiii după articolu doăzeci și patru, puindu-i-să no. 25 – și să să îndrepteze numerația celor după dînsul articole (a. 1842). DOC. EC. 769. – pl.: numerații. – Și (învechit) numerațiune, numărație (VALIAN, v., ALEXI, W.), numărațiune (ALEXI, W.) s. f. – Din lat. numeratio, fr. numération. – Numărație, numărațiune: prin apropiere de număr¹.