NUCĂ, nuci, s. f. 1. Fructul nucului, cu miezul comestibil, învelit într-o coajă lemnoasă tare, acoperită de o coajă cărnoasă verde, care, după coacere, crapă și se usucă. Întocmai ca nuca veche era și fața lui. DUMITRIU, N. 91. Legă pe țigancă de coadele cailor, împreună cu un sac de nuci. ISPIRESCU, L. 71. Copii eram noi amîndoi, Frate-meu și cu mine. Din coji de nucă car cu boi Făceam și înhămam la el Culbeci bătrîni cu coarne. EMINESCU, O. IV 74. ◊ Expr. A se potrivi (sau a se lovi) ca nuca-n perete = a nu se potrivi de loc. Pe loc cîrpește o minciună, care se potrivea ca nuca în părete. CREANGĂ, P. 47. 2. (În expr.) Nucă de cocos = fructul comestibil al cocotierului. Vedea pădurile de smarald... nucile de cocos, ciorchinii de banane, lianele și orhideele, îmbrățișînd copacii seculari. BART, E. 307. Nucă vomică = semințele unui arbore sălbatic răspîndit în India, Australia, Indochina etc. din care se extrag substanțe utilizate în farmacie și în industria chimică. 3. Piesă formată dintr-o tijă metalică filetată la un capăt și terminată la celălalt cu un fus sferic, servind la realizarea legăturii de articulație dintre două organe de mașină.

nucă-vomică (sămânță toxică) s. f., g.-d. art. nucii-vomice; pl. nuci-vomice

!nucă-vomică (sămânță toxică a unui arbore) s. f., g.-d. art. nucii-vomice; pl. nuci-vomice

nucă vomică s. f. + adj.

NÚCĂ (< lat. nux, nucis) s. f. 1. Fructul nucului, uscat, indehiscent, monosperm, cu pericarpul tare, bogat în grăsimi (52-77%), proteine (12-25%) și vitamine. ◊ N. de cocos = cocos. N. vomică = nume dat semințelor mature ale unui arbust tropical (Strychnos nuxvomica) care conțin stricnină. Tinctura este folosită ca aperitiv amar, excitant al secrețiilor gastrice și stimulent al secrețiilor gastrointestinale. 2. (TEHN.) Organ de mașină format dintr-o tijă și un cap sferic, folosit pentru realizarea articulațiilor sferice (mecanismul de direcție la autovehicule).