NUANȚAT, -Ă, nuanțați, -te, adj. 1. Cu o varietate de tonuri, de culori; bogat în nuanțe. ♦ (Despre culori) Combinat în chip armonios. 2. Fig. Care prezintă variații marcate prin treceri subtile, gradate. ♦ (Despre stil, limbă etc.) Expresiv, colorat. [Pr.: nu-an-] – V. nuanța.

nuanțat, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / P: nu-an~ / Pl: ~ați, ~e / E: nuanța] 1 Colorat în nuanțe (1) diferite. 2 (D. culori) Combinat în mod armonios Si: armonizat. 3 (Fig) Care prezintă variații marcate prin treceri subtile, gradate Si: marcat². 4 (D. stil, limbă etc.) Expresiv.

NUANȚAT, -Ă, nuanțați, -te, adj. 1. Cu varietăți de tonuri, de culori; bogat în nuanțe. ♦ (Despre culori) Combinat în chip armonios. 2. Fig. Care prezintă variații marcate prin treceri subtile, gradate. ♦ (Despre stil, limbă etc.) Expresiv, colorat. [Pr.: nu-an-] – V. nuanța.

NUANȚAT, -Ă, nuanțați, -te, adj. Cu varietăți de tonuri, de culori; bogat în nuanțe. A fost încîntat întăi de limba mlădioasă, nuanțată, așa de simplă și de artistică în același timp a marelui scriitor de la Humulești. SADOVEANU, E. 133. Dimineața-ncremenită sta în cer pe pragul porții Și muia cu lacrimi negre nuanțatul ei buchet. MACEDONSKI, O. I 77. ◊ (Adverbial) Citește nuanțat.

NUANȚAT, -Ă adj. 1. Cu varietăți de culori. ♦ (Despre stil, limbă) Bogat în nuanțe; expresiv. 2. (Fig.) Care prezintă variații marcate prin treceri gradate, imperceptibile. [Pron. nu-an-. / cf. fr. nuancé].

NUANȚAT, -Ă adj. 1. cu varietăți de tonuri, de culori. 2. (fig.) care prezintă variații marcate prin treceri subtile, gradate. ◊ (despre stil, limbă) bogat în nuanțe; expresiv. (< fr. nuancé)

NUANȚAT ~tă (~ți, ~te) și adverbial 1) v. A NUANȚA. 2) Care are diferite nuanțe de culori. 3) fig. Care este (re)prezentat după nuanțe, într-o anumită gradație. 4) fig. Care are expresivitate; expresiv. Stil ~. [Sil. nu-an-] /v. a nuanța

NUANȚA, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

nuanța vt(a) [At: PONTBRIANT, D. / P: nu-an~ / Pzi: ~țez / E: nuanță cf fr nuancer] 1 A colora, parcurgând progresiv gama nuanțelor unei culori. 2 A armoniza culori. 3 A colora în nuanțe diferite. 4 (Fig) A pune în evidență, prin treceri subtile, gradate Si: a colora. 5 (Fig) A da expresie.

*NUANȚA (-țez) vb. tr. 1 A potrivi colorile, nuanțele în așa fel ca trecerea de la una la alta să fie aproape nesimțită ¶ 2 Ⓕ A proceda prin tranziții ușoare: a-și ~ stilul [fr.].

NUANȚA, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a da nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

NUANȚA, nuanțez, vb. I. Tranz. A reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc. ♦ Fig. A introduce variații expresive. A-și nuanța stilul. ◊ Intranz. El vibra de patriotism și de iubirea aproapelui. Poate că uneori nu nuanța destul. MACEDONSKI, O. IV 112.

NUANȚA vb. I. tr. 1. A îmbina culorile în așa fel, încît trecerea de la una la alta să se observe foarte puțin. 2. (Fig.) A exprima diferențele fine, ușoare, nuanțele; a da expresie. [Pron. nu-an-. / < fr. nuancer].

NUANȚA vb. tr. 1. a reda nuanțele unei culori, unui ton etc. 2. (fig.) a exprima prin treceri subtile, gradate. (< fr. nuancer)

A NUANȚA ~ez tranz. 1) (culorile pe un tablou sau desen) A prezenta în diferite nuanțe, asortând (pentru ca trecerea de la una la alta să fie abia perceptibilă). 2) A interpreta ținând seamă de cele mai mici nuanțe. ~ o piesă muzicală. 3) fig. A varia prin nuanțe. ~ stilul. 4) A exprima, ținând seama de cele mai delicate diferențe. A-și ~ gândurile. [Sil. nu-an-] /<fr. nuancer

nuanțà v. 1. a dispune colorile după nuanțe; 2. fig. a stabili gradațiunile, micile diferențe.

nuanțéz v. tr. (fr. nuancer). Fac să treacă gradat de la o nuanță la alta. Fig. Exprim diferențele delicate: a-țĭ nuanța cugetările.

nuanțat adj. m., pl. nuanțați; f. sg. nuanțată, pl. nuanțate

nuanța (a ~) (desp. nu-an-) vb., ind. prez. 1 sg. nuanțez, 3 nuanțează; conj. prez. 1 sg. să nuanțez, 3 să nuanțeze

nuanța (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțează

nuanța vb. (sil. nu-an-), ind. prez. 1 sg. nuanțez, 3 sg. și pl. nuanțează

nuanțez, -țare inf. s

NUANȚAT adj. v. expresiv.

NUANȚAT adj. evocativ, evocator, expresiv, pitoresc, plastic, pregnant, semnificativ, sugestiv, viu, (fig.) colorat. (O analiză ~.)

NUANȚA vb. v. doza.

NUANȚA vb. a doza, a grada. (A-și ~ efectele.)

NUANȚAT, -Ă adj. 1. Colorat în nuanțe (1) diferite. Verdeața cea nuanțată. DESCR. APE, 42, cf. PONTBRIANT, D., LM. Dimineața-ncremenită sta în cer pe pragul porții. Și muia cu lacrimi negre nuanțatul ei buchet. MACEDONSKI, 0. I, 77, cf. DDRF. ♦ (Despre culori) Combinat (în chip armonios); armonizat. Semințele de culoare brună-închis, nuanțată cu negru, marmorate. agrotehnica, ii, 178. 2. Fig. Care prezintă variații marcate prin treceri subtile, gradate; marcat² (3). Imagini prea multe, prea nuanțate în diversitatea lor. ibrăileanu, s. l. 32. Gîndirea lui Odobescu este... bogată și nuanțată. vianu, m. 191, cf. 183. ◊ (Adverbial) Ar fi fost recomandabil să se trateze mai nuanțat unele probleme. lupta de clasă, 1961, nr. 7, 48. ♦ (Despre stil, limbă etc.) Expresiv, colorat. A fost încîntat întăi de limba mlădioasă, nuanțată, așa de simplă și de artistică în același timp a marelui scriitor de la Humulești. sadoveanu, e. 133. „Visele de dimineață”, volum bine cumpănit..., reflectă limpezirea versului său, găsirea unui timbru mai nuanțat decît în placheta anterioară, gl 1962, nr. 419, 2/3. ◊ (Adverbial) Alegerea unei teme fantastice... nu poate fi interpretată ca o evadare din realitate, ci un prilej de a întrebuința cît mai nuanțat teme populare. contemp. 1948, nr. 108, 10/4. Africa e continentul mirific al încîntărilor de ordin vizual – și tînărul poet surprinde nuanțat această bogăție de culori. tribuna, 1962, nr. 267, 3/1. – Pronunțat: nu-an-. – pl.: nuanțați, -te. – v. nuanța.

NUANȚA vb. I. Tranz. 1. A colora, parcurgînd progresiv gama nuanțelor (1) unei culori; a armoniza (culori); a colora în nuanțe diferite. cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora. v. accentua. [Epitetele] îngăduie poetului să nuanțeze caracterizările sale în forma cea mai concisă cu putință. VIANU, s. 45, cf. id. m. 192. Privirea lui, nuanțată de surîs, părea să spuie lung prelungit: biata fată. CAMIL PETRESCU, O. III, 164. ◊ Absol. El vibra de patriotism și de iubirea aproapelui. Poate că uneori nu nuanța destul și se avecina cîteodată cu ridicolul. Macedonski, o. IV, 112. – Pronunțat: nu-an-. – prez. ind.: nuanțez. – v. nuanță. cf. fr. nuancer.