nuanțare sf [At: NEGULICI / P: nu-an~ / Pl: ~țări / E: nuanța] 1 Colorare prin parcurgerea progresivă a gamei nuanțelor unei culori. 2 Armonizare a culorilor. 3 Colorare în nuanțe diferite. 4 (Fig) Punere în evidență (prin treceri subtile, gradate) Si: colorare.

NUANȚARE, nuanțări, s. f. Acțiunea de a nuanța și rezultatul ei.

NUANȚARE s.f. Acțiunea de a nuanța și rezultatul ei. [Pron. nu-an-. / < nuanța].

NUANȚA, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

nuanța vt(a) [At: PONTBRIANT, D. / P: nu-an~ / Pzi: ~țez / E: nuanță cf fr nuancer] 1 A colora, parcurgând progresiv gama nuanțelor unei culori. 2 A armoniza culori. 3 A colora în nuanțe diferite. 4 (Fig) A pune în evidență, prin treceri subtile, gradate Si: a colora. 5 (Fig) A da expresie.

*NUANȚA (-țez) vb. tr. 1 A potrivi colorile, nuanțele în așa fel ca trecerea de la una la alta să fie aproape nesimțită ¶ 2 Ⓕ A proceda prin tranziții ușoare: a-și ~ stilul [fr.].

NUANȚA, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a da nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

NUANȚA, nuanțez, vb. I. Tranz. A reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc. ♦ Fig. A introduce variații expresive. A-și nuanța stilul. ◊ Intranz. El vibra de patriotism și de iubirea aproapelui. Poate că uneori nu nuanța destul. MACEDONSKI, O. IV 112.

NUANȚA vb. I. tr. 1. A îmbina culorile în așa fel, încît trecerea de la una la alta să se observe foarte puțin. 2. (Fig.) A exprima diferențele fine, ușoare, nuanțele; a da expresie. [Pron. nu-an-. / < fr. nuancer].

NUANȚA vb. tr. 1. a reda nuanțele unei culori, unui ton etc. 2. (fig.) a exprima prin treceri subtile, gradate. (< fr. nuancer)

A NUANȚA ~ez tranz. 1) (culorile pe un tablou sau desen) A prezenta în diferite nuanțe, asortând (pentru ca trecerea de la una la alta să fie abia perceptibilă). 2) A interpreta ținând seamă de cele mai mici nuanțe. ~ o piesă muzicală. 3) fig. A varia prin nuanțe. ~ stilul. 4) A exprima, ținând seama de cele mai delicate diferențe. A-și ~ gândurile. [Sil. nu-an-] /<fr. nuancer

nuanțà v. 1. a dispune colorile după nuanțe; 2. fig. a stabili gradațiunile, micile diferențe.

nuanțéz v. tr. (fr. nuancer). Fac să treacă gradat de la o nuanță la alta. Fig. Exprim diferențele delicate: a-țĭ nuanța cugetările.

nuanțare (desp. nu-an-) s. f., g.-d. art. nuanțării; pl. nuanțări

nuanțare (nu-an-) s. f., g.-d. art. nuanțării; pl. nuanțări

nuanțare s. f. (sil. nu-an-), g.-d. art. nuanțării; pl. nuanțări

nuanța (a ~) (desp. nu-an-) vb., ind. prez. 1 sg. nuanțez, 3 nuanțează; conj. prez. 1 sg. să nuanțez, 3 să nuanțeze

nuanța (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțează

nuanța vb. (sil. nu-an-), ind. prez. 1 sg. nuanțez, 3 sg. și pl. nuanțează

nuanțez, -țare inf. s

NUANȚARE s. v. dozare.

NUANȚARE s. dozaj, dozare, gradare. (~ efectelor.)

NUANȚA vb. v. doza.

NUANȚA vb. a doza, a grada. (A-și ~ efectele.)

NUANȚARE s. f. Acțiunea de a nuanța și rezultatul ei; variație, gradație (de tonalitate, fig. de expresie etc.). cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D., LM, DDFR. Mersul cugetării sale înaintează printre excepții, explicații și nuanțări. VIANU, m. 191. Basmul... are o desfășurare domoală, cu nuanțări lirice, care te transportă. LL I, 72. – Pronunțat: nu-an-. – pl.: nuanțări, – v. nuanța.

NUANȚA vb. I. Tranz. 1. A colora, parcurgînd progresiv gama nuanțelor (1) unei culori; a armoniza (culori); a colora în nuanțe diferite. cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora. v. accentua. [Epitetele] îngăduie poetului să nuanțeze caracterizările sale în forma cea mai concisă cu putință. VIANU, s. 45, cf. id. m. 192. Privirea lui, nuanțată de surîs, părea să spuie lung prelungit: biata fată. CAMIL PETRESCU, O. III, 164. ◊ Absol. El vibra de patriotism și de iubirea aproapelui. Poate că uneori nu nuanța destul și se avecina cîteodată cu ridicolul. Macedonski, o. IV, 112. – Pronunțat: nu-an-. – prez. ind.: nuanțez. – v. nuanță. cf. fr. nuancer.