NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A NOVÁ ~éz tranz. jur. (obligații vechi) A supune unei novații; a face o novație. /<fr. nover, lat. novare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
NOVÁ vb. I. tr. A supune (o obligație) unei novații. [Cf. fr. nover, lat. novare].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
NOVÁ vb. tr. a supune (o obligație) unei novații. (< fr. nover, lat. novare)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
nóva s.f. (reg.) varietate de struguri hibrizi.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
nová vb., ind. prez. 1 sg. novéz, 3 sg. și pl. noveáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
NÓVĂ, nove, s. f. Stea variabilă a cărei strălucire crește puternic și relativ brusc, pentru a reveni apoi treptat la strălucirea inițială. – Din fr. nova.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
NÓVĂ ~e f. Stea variabilă, a cărei strălucire crește brusc și apoi scade treptat până la intensitatea inițială. /<fr. nova
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
NÓVĂ s.f. Tip de stea a cărei mărime crește brusc, pentru a scădea apoi încet și adesea cu fluctuații. [< fr. nova].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
NÓVĂ s. f. stea a cărei strălucire crește brusc, pentru a scădea apoi încet și adesea cu fluctuații. (< fr., lat. nova)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
nóvă s. f., g.-d. art. nóvei; pl. nóve
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MACTE, NOVA VIRTUTE, PUER SIC ITUR AD ASTRA (lat.) slavă ție, copile, pentru noua ta faptă de vitejie, așa se ajunge la stele – Vergiliu, „Eneida”, IX, 641. Cuvinte de îmbărbătare pe care Apolo le adresează lui Ascanius, în războiul troienilor cu latinii. P. ext. Îndemn la o acțiune hotărâte, ieșită din comun.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
NON NOVA, SED NOVE (lat.) nu lucruri noi, ci într-un chip nou – Originalitatea unei opere literare constă în maniera proprie, inedită de tratare nu noutatea subiectului.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Ars Nova (lat. „artă nouă”), termen apărut în sec. 14, în Franța, desemnând tendințele muzicale noi, în opoziție cu Ars Antiqua* ce desemna școala componistică a lui Léonin și Pérotin de la Notre-Dame (sec. 13). Termenul A. este introdus de către Philippe de Virty, teoretician și „campion al avangardei”, care își susține cu vehemență ideile. Astfel, în Franța sec. 14, este cunoscută prima înfruntare pe tărâmul muzicii între vechi și nou, între tradiție și inovația care va duce spre „muzica viitorului”. Principalele probleme cu care se confruntă A. sunt cele ale notației (III) și ritmului. Notația ritmică stabilită după inovațiile lui Pérotin (impuse de contrapunct*), consolidată și legiferată de bis., se încadrează în sistemul muzical mensurat* sau proporțional*, în care valorile longa*, brevis* și semibrevis* erau exclusiv ternare*. Efortul novator al sec. 14 tinde spre eliberarea din această constrângere, promovând scrierea în ritmică variată, divizarea valorilor și în doi (binară*) nu numai în trei (ternară*). Tratatul lui Philippe de Vitry, Ars Nova (1325), pune bazele sistemelor ritmice variate și îmbogățește notația, adăugând valorilor de note existente și alte valori mai mici, cum sunt minima*, semiminima* și fusa*. Libertatea ritmică preconizată atrage după sine libertatea suprapunerilor vocilor (2) în mersuri melodice independente, pe texte diferite, în lb. lat. și lb. pop. (vulgară), în același timp. Procedee componistice foarte apreciate de compozitorii din A. sunt acelea ale isorithmiei* și așa-numitul procedeu hoquetus*. Printre reprezentanții de frunte ai A. se numără Guillaume de Machaut (1305?-1377). A. it. înflorește îndeosebi la Florența, în aceeași perioadă. Pornind de la ex. fr., muzica it. capătă repede un caracter original, teoretizat de Marchetto de Padova în tratatele sale de teoria muzicii: Lucidarium in arte musicae planae și Pomerium in arte musicae mensuratae, concretizat în muzica lui Pietro Caselle (creatorul madrigalului*), Giovanni da Cascia, Jacopo da Bologna și Francesco Landino. Alături de madrigal, genuri foarte pop. ale epocii sunt caccia* și ballata [v. baladă (I, 1, 2)]. Inovațiile din domeniul notației permit, în Italia, eliberarea muzicii de text, contribuind la nașterea genului muzicii instr. polif.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bossa-nova (cuv. portughez „noul val”), dans de origine braziliană, în ritm de rumbă* dar popularizat de cântăreții de jazz*, care l-au transformat într-o manieră vocală de interpretare (material melodic delicat, pronunție „șoptită”). A influențat pe unii jazzmeni (Gillespie, Getz).
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink