notare² sf [At: COD. VOR. 86/13 / V: nut~ / Pl: ~tări / E: nota²] (Înv) 1 Înot. 2 Înotare. 3 Navigare.

notare¹ sf [At: POLIZU / Pl: ~tări / E: nota¹] 1 Consemnare în scris Si: înscriere, notație (1), scriere. 2 Mențiune privitoare la unele fapte juridice sau la drepturi personale, care se trec în cartea funciară, referitor la drepturile reale imobiliare înscrise în această carte Si: intabulare. 3 Indicare. 4 Semnalare. 5 Subliniere. 6 Reținere. 7 Apreciere cu ajutorul notelor sau al calificativelor Si: notație (4). 8 Marcare cu un semn, prin simboluri, cifre, litere etc. 9 Însemnare rezumativă în scris în timpul lecturii unei cărți, a unui articol etc. 10 Consemnare pe scurt făcută în timpul unei ședințe, a audierii unei conferințe, a unei lecții etc. 11 (Pex; ccr) Notă (7).

NOTARE, notări, s. f. Acțiunea de a nota; indicare prin litere, cifre sau alte semne. Au fost scriitori care au adus în notarea graiului viu aceeași preciziune a auzului, aceeași intuiție exactă a sintaxei vorbite, a vocabularului și a inflexiunilor care ne uimesc în proza lui Caragiale. VIANU, A. P. 134.

NOTARE s.f. 1. Acțiunea, faptul de a nota; notație. 2. Mențiune în cartea funciară cu privire la drepturile reale imobiliare înscrise în ea. [< nota].

ÎNOTA, înot, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

NOTA, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare.

NOTAR, notari, s. m. 1. Funcționar public învestit cu atribuția de a autentifica acte juridice, de a legaliza semnături, de a elibera copii legalizate, certificate etc. 2. (În vechea organizare administrativa a României) Reprezentant al puterii centrale în comune, cu atribuții de șef al poliției și de secretar comunal. – Din fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar.

înota vi [At: CORESI, EV. 56/2 / V: (îrg) an~ / S și: (nrc) înno~ / Pzi: înot / E: ml *(in)notare] 1 A se mișca ritmic pentru a înainta la suprafața apei sau în apă. 2 A pluti. 3 A fi înconjurat de lichid din toate părțile. 4 (Fig) A fi copleșit, apăsat de ceva. 5 (Fig) A înainta cu greu prin noroi, zăpadă etc. 6 (Fig) A avea ceva din abundență.

înotare sf [At: CORESI, EV. 26/20 / S și: (nrc) înno~ / Pl: ~tări / E: înnota] 1 înot (1). 2 Plutire. 3 Înaintare greoaie prin noroi, zăpadă etc. Si: înotat (3), înotătură (3).

nota² vi [At: COD. VOR. 82/30 / V: (înv) nuta / Pzi: not / E: ml notare] (Îrg) 1 (D. ființe) A înota. 2 (D. nave sau, pex, d. călători de pe nave) A naviga.

nota¹ vt [At: NEGULICI / Pzi: ~tez / E: fr noter, lat notare, it notare] 1 (Fșa) A însemna ceva în scris Si: a consemna, a înregistra, a înscrie, a scrie, (înv) a notifica (2). 2 A indica. 3 A semnala. 4 A sublinia. 5 A remarca. 6 A reține. 7 A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva cu ajutorul notelor sau al calificativelor. 8 A clasifica după însușirile dovedite, după capacitate etc. 9 A marca printr-un semn, prin simboluri, cifre, litere etc. 10 (Pex) A memora. 11 A însemna pe cineva undeva, în vederea sancționării lui.

notar² sm [At: IORGA, L. 1 / Pl: ~i / E: nota¹ + -ar] (Nob) Persoană care consemnează ceva în scris.

notar¹ sm [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 85^v/32 / V: (îvr) ~ie, (reg) ~iu (pl: ~ii), ~ele sma / Pl: ~i / E: lat notarius, ger Notar, fr notaire] 1 (Înv) Persoană care rezolva lucrările și corespondența privată a cuiva, în calitate de angajat particular al acestuia Si: secretar, (îrg) notarăș (1). 2 (Spc) Persoană însărcinată cu lucrările de secretariat ale unei adunări, ale unui sinod etc. Si: (îrg) notarăș (2). 3 (Înv) Reprezentant al puterii centrale în comune, care exercita atribuții de șef al poliției și de secretar comunal Si: (îrg) notarăș (3). 4 (Îs) ~ consistorial În vechea administrație bisericească, persoană însărcinată cu lucrările de secretariat ale consistoriului, ale eparhiei etc. Si: (îrg) notarăș (4). 5 (Îs) ~ cercual Persoană care se ocupa cu lucrările juridice, în vechea administrație bisericească. 6 Funcționar public învestit cu atribuția de a întocmi și de a autentifica unele înscrisuri, de a legaliza semnăturile, de a elibera copii legalizate, certificate de moștenire etc. Si: (îrg) notarăș (5). 7 (Șîs ~ de stat) Funcționar care îndeplinește atribuții ce intră în competența unui notariat de stat.

notarele sma vz notar¹

notarie sm vz notar¹

notariu sm vz notar¹

nuta v vz nota² corectat(ă)

nutare sf vz notare²

ÎNOTA, înot, vb. I. Intranz. 1. A se mișca ritmic pentru a pluti și a înainta la suprafața apei sau în apă. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

NOTA, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva undeva în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare.

NOTAR, notari, s. m. 1. Funcționar public învestit cu atribuția de a autentifica acte juridice, de a legaliza semnături, de a elibera copii legalizate, certificate etc. 2. (În vechea organizare administrativă a României) Reprezentant al puterii centrale în comune, exercitând de obicei atribuții de șef al poliției și de secretar comunal. – Din fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar.

ÎNOTA, înot, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe) A pluti pe apă, înaintînd cu ajutorul unor anumite mișcări ritmice făcute cu membrele corpului sau (la animale) și cu alte părți ale corpului. Cînd baba înota smintită pe la jumătatea lacului alb, Făt-Frumos aruncă buzduganu-n nori. EMINESCU, N. 24. Înoată voinicește, Taie-o brazdă, taie nouă, Taie Dunărea în două. ALECSANDRI, P. III 162. Marea fiind liniștită și limpede, mă depărtai de mal mai mult decît obicinuit, înotînd pe spinare. id. O. P. 274. ◊ Fig. Problemele în care înot abia ținîndu-mă la suprafață... se complică în fiecare zi. IBRĂILEANU, A. 98. Prin holde coapte, fetele grăbite Înoată pîn’ la brîu, împodobite Cu roșu mac și vinete cicoare. IOSIF, V. 71. Dar ce-i în grîu? O fată – Înoată-n spice pînă-n brîu. COȘBUC, P. I 170. ♦ Tranz. (Rar, complementul indică o apă) A trece înot. Peste munți treceți, Marea ajungeți. Marea înotați. TEODORESCU, P. P. 401. Bărbat oi lua Care s-a afla Dunărea să-noate. ALECSANDRI, P. P. 122. ♦ Fig. A pluti, a se mișca într-un mediu. O țintă de lumină prin umbră viu înoată. ALECSANDRI, P. A. 167. Astă lună ce înoată în tărie, Ca fanal purtat de valuri pe a mărilor cîmpie. ALEXANDRESCU, P. 138. 2. Fig. A fi cufundat în ceva, a fi înconjurat din toate părțile de ceva, a fi cuprins, copleșit de ceva. Ochii înotau în lacrimi și tot sîngele i se urcase în obraz. VLAHUȚĂ, O. A. 123. Sufletu-i acum înoată în bucurie. ODOBESCU, S. III 84. Tristă le e inima, Că le-noată-n voie rea. TEODORESCU, P. P. 231. ♦ A avea din abundență ceva. Înoată în bani. 3. Fig. A străbate cu greu. Văzu un mînzuc roșietic, cu zurgălău la gît, abia înotînd prin glod. CAMILAR, N. I 29. Mi-l închipui încă o dată, cum a trecut peste munți, bătut de vînturi, înotînd în zăpadă, cu stiva de lemne în spinare. BOGZA, Ț. 33. Cu mare greutate înotam prin troianul de omăt. CONTEMPORANUL, III 570. – Variantă: (regional) nota (TEODORESCU, P. P. 61) vb. I.

NOTA¹ vb. I v. înota.

NOTA ², notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a înregistra, a înscrie, a consemna în scris. Sadoveanu a notat cu multă precizie limba poporului. VIANU, A. P. 238. Ochiul explicatorului vede tot, notează tot. ARGHEZI, P. T. 124. Trebuie să notăm aici o particularitate. GHEREA, ST. CR. II 171. ♦ A califica cu ajutorul notelor (4) pe un elev sau un student, a aprecia pe cineva sau ceva; a clasifica după calitate. Naum era băiat bun și bine notat de profesori. C. V. 106. ♦ A însemna pe cineva în vederea sancționării lui. ♦ A observa, a băga de seamă. 2. (Cu privire la valori numerice, elemente geometrice etc.) A însemna prin litere, cifre sau alte simboluri. A nota unghiurile unui patrulater.

NOTAR, notari, s. m. 1. (Azi mai ales determinat prin «de stat») Funcționar public învestit cu puterea de a autentifica acte juridice. Notarul de stat poate face singur inventarierea sau să delege pe secretarul biroului de notariat de stat. B. O. 1953, 4. 2. (Ieșit din uz; în vechea administrație) Secretar al primăriei unei comune rurale. Avea însă notarul doi băieți Și popa o fetiță. BENIUC, V. 36. Notarul se încrunta la oameni. AGÎRBICEANU, S. P. 30.

ÎNOTA, înot, vb. I. Intranz. 1. A pluti pe apă, înaintînd cu ajutorul anumitor mișcări ritmice făcute cu mîinile și cu picioarele. ♦ Tranz. (Rar) A trece înot o apă. ♦ Fig. A pluti, a se mișca într-un mediu. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă). 2. Fig. A fi cufundat în ceva; a fi cuprins, copleșit de ceva. ♦ A avea din abundență ceva. ◊ Expr. A înota în miere = a-i merge foarte bine. – Lat. innotare (= natare).

NOTA vb. I. tr. 1. A însemna, a scrie (ceva), a consemna. ♦ A face o apreciere asupra cunoștințelor cuiva (de obicei elev, student) prin note sau calificative. 2. A însemna prin simboluri (litere, cifre etc.) valori numerice, elemente, melodii etc. [< fr. noter, lat. notare].^[1]

NOTAR s.m. 1. Funcționar public învestit cu puterea de a autentifica acte juridice. 2. (În trecut) Secretar al primăriei în comunele rurale. [< germ. Notar, cf. fr. notaire].

NOTA vb. tr. 1. a însemna, a consemna. 2. a face o apreciere asupra cunoștințelor unui elev, student etc. prin note sau calificative. 3. a însemna prin simboluri valori numerice, elemente, melodii etc. (< fr. noter, lat. notare)

NOTAR s. m. 1. (ant.; la romani) secretar; funcționar imperial care redacta actele juridice. 2. ecleziast sau laic atașat cancelariilor episcopale sau congregațiilor romane. 3. funcționar public învestit cu puterea de a autentifica acte juridice. 4. secretar al primăriei în comunele rurale. (< fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar)

A ÎNOTA înot intranz. 1) (despre ființe) A se deplasa prin apă, făcând mișcări ritmice. 2) A străbate un mediu. ~ prin noroi. 3) fig. A fi prins din toate părțile (de ceva). Ochii îi înoată în lacrimi. 4) fig. A trăi, lăfăindu-se. ~ în belșug. /<lat. innotare

A NOTA ~ez tranz. 1) (nume, informații) A fixa în scris; a înscrie; a înregistra; a consemna. ~ un număr de telefon. 2) (elevi, studenți etc.) A aprecia cu o notă. 3) (elemente chimice, geometrice, valori numerice etc.) A reprezenta prin semne grafice convenționale. 4) (idei, afirmații etc.) A prevedea cu un semn pentru a reține sau pentru a nu trece cu vederea; a marca; a evidenția. 5) A scoate în evidență (pentru a atrage atenția); a reliefa; a evidenția. /<fr. noter, lat. notare

NOTAR ~i m. 1) Persoană oficială, învestită cu drepturi juridice, care îndeplinește funcții ce țin de competența notariatului. 2) ist. Secretar al unei primării rurale. /<fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar

înnotà v. 1. a se susține și a înainta pe suprafața apei; 2. fig. a păși în mijlocul unei mase lichide: a înnota în sânge; 3. a pluti: pe un cal să s’arunce și prin văzduh sâ’noate AL. [Lat. *NOTARE = NATARE].

notà v. 1. a face o notă: notează acest pasaj; 2. a observa: notați bine aceasta; 3. a însemna într’un mod nefavorabil: l’am notat.

notar m. funcționar public care primește și redactează acte de vânzare, contracte, testamente, etc.

2) înót, a -á v. intr. (lat. *innotare [= cl. innatare], care vine din *nautare, *notare, de unde și vrom. not, a nuta; it. notare și nuotare, vfr. noer. – Înoată, să înoate. V. nautic, navă). Vechĭ. Navig. Azĭ. Mă susțin pe apă stînd orĭ înaintînd pin mișcarea mînilor și picĭoarelor. Fig. Înot în bogăție, îs foarte bogat. Înot în sînge, îs foarte plin de sînge. – Și înnot. În Oaș a nota (lat. *annotare). Vechĭ și not, a nuta: noată (PsS.) = plutește, návigă.

2) not, a nutá V. înot 2.

* notár m. (lat. notarius, care ĭa note, secretar). Funcționar public care primește și redactează contractele, testamentele și alte acte pe care le autentifică. Notar rural, secretar comunal rural.

notațiúne f. (lat. notátio, -ónis). Acțiunea de a nota, de a reprezenta pin semne: notațiune muzicală, algebrică, chimică. – Și -áție și -áre.

* notéz v. tr. (lat. notare, d. notum, noscere, a cunoaște). Însemn, ĭaŭ notă: a nota un vers, un pasagiŭ. Însemn defavorabil: te-a notat. Observ, ĭaŭ sama: notațĭ bine asta!

nutá (a) V. înot 2.

notare s. f., g.-d. art. notării; pl. notări

notare s. f., g.-d. art. notării; pl. notări

notare s. f., g.-d. art. notării; pl. notări

înota (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înot, 2 sg. înoți, 3 înoată; conj. prez. 1 sg. să înot, 3 să înoate; imper. 2 sg. afirm. înoată

înotare s. f., g.-d. art. înotării; pl. înotări

nota (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. notez, 3 notează; conj. prez. 1 sg. să notez, 3 să noteze

notar s. m., pl. notari

înota (a ~) vb., ind. prez. 3 înoată

înotare s. f., g.-d. art. înotării; pl. înotări

nota (a ~) vb., ind. prez. 3 notează

notar s. m., pl. notari

înota vb., ind. prez. 1 sg. înot, 3 sg. și pl. înoată, perf. s. 1 sg. înotai

înotare s. f., g.-d. art. înotării; pl. înotări

nota vb., ind. prez. 1 sg. notez, 3 sg. și pl. notează

notar s. m., pl. notari

înota

NOTARE s. 1. v. înregistrare. 2. notație. (~ elevilor.)

NOTARE s. 1. consemnare, înregistrare, înscriere, însemnare, notație, (înv.) notificare. (~ cheltuielilor zilnice.) 2. notație. (~ elevilor.)

ÎNOTA vb. v. naviga, pluti.

ÎNOTARE s. înot, înotat, (pop.) înotătură.

NOTA vb. 1. v. înregistra. 2. v. semnala.

NOTA vb. v. naviga, pluti.

NOTAR s. (Transilv.) notarăș.

înota vb. v. NAVIGA. PLUTI.

ÎNOTARE s. înot, înotat, (pop.) înotătură.

NOTA vb. 1. a consemna, a înregistra, a înscrie, a însemna, a scrie, a trece, (înv.) a notifica, a semna. (A ~ într-un caiet cheltuielile zilnice.) 2. a observa, a releva, a remarca, a reține, a semnala, a sublinia. (Să ~ următoarele însușiri...)

nota vb. v. NAVIGA. PLUTI.

NOTAR s. (Transilv.) notarăș.

înota (-t, -at), vb. – 1. A se mișca ritmic pentru a pluti și înainta în apă. – 2. A pluti. – 3. A avea ceva din abundență. – 4. A fi cufundat într-un lichid. – 5. A vîsli, a naviga. – Var. înnota, (înv.) nota. – Mr. (a)not, (a)notare. Lat. *notāre în loc de natare (Diez, I, 291; Densusianu, Hlr., 89; Pușcariu 868; Candrea-Dens., 1263; REW 4443; DAR; Rosetti, I, 159), cf. alb. notoń (Meyer 311; Philippide, II, 648), it. nuotare, prov. nodar, v. fr. noer (it. natare, prov., cat., sp., port. nadar provin direct din clasicul natare). Pentru schimbarea a › o din latină și justificarea ei indoeurop., cf. Skok, Arch. Rom., III, 130. Ultimul sens este înv. Der. înot, adv. (înotînd), postverbal de la var. înv.; înot, s. n. (natație); înotător, adj. (care înoată); înotătoare, s. f. (aripioară a peștilor; colac de înotat); notăriță, s. f. (pasăre acvatică, Phalaropus hiperboreus); notătoare, s. f. (plantă acvatică, Potamogeton natans).

notare, notări, s.f. (înv.) 1. înotare; înot. 2. faptul de a naviga, de a pluti.

nota, not, vb. I (înv. și reg.) 1. a înota. 2. (despre nave și marinari) a naviga, de a pluti.

notarea octavelor, sistem de individualizare grafică, fără portativ*, a celor 9 octave* ale scării complete a sunetelor* muzicale. O dată admis sau stabilit un asemenea sistem, toate sunetele scării sunt și ele individualizate, purtând semnul grafic al octavei din care fac parte. Lipsind o convenție internațională pentru standardizarea n., cum există pentru sunetul-etalon de acordare (3), (la = 440 Hz*), sistemele utilizate variază de la țară la țară. Alteori, muzicieni și acusticieni din aceeași arie culturală folosesc sisteme diferite, deși scara muzicală este universal una și aceeași, de unde rezultă confuzii și dificultăți de înțelegere a textelor. Este rațional ca și în muzică și în acustică, cele 9 octave să fie bine la fel denumite și numerotate și anume O₁, O₂, O₃,... O₉. Prin aceasta, cele 10 sunete do (cel de-al 10-lea do fiind ultimul sunet al scării muzicale cu frecvența de 8.372 Hz) vor fi individualizate, în lipsa portativului, prin notațiile do₁, do₂, do₃... do₁₀. Sunetul diapazonului (5) normal va fi deci indexat cu la₅. Principalele sisteme utilizate pentru notarea fără portativ a octavelor scării muzicale complete și a sunetului do din fiecare octavă sunt redate în tabele (STAS 1957/4-74).

Nota bene (lat. „Notează bine”) – Se pare că obiceiul acestor adăugiri a rămas de pe vremea cînd cărțile erau scrise de mînă. Atticus, un prieten al lui Cicero, înființase la Roma un atelier unde lucrau 300 de scribi care copiau, după dictare, în mod simultan, același text. Desigur, în asemenea condiții se săvîrșeau destule greșeli și omisiuni. Prin „nota bene” erau evitate efortul și cheltuiala unor noi transcrieri. Deci, la început: un fel de erată. După ce mai tîrziu s-a introdus erratum, „nota bene” a ajuns ceea ce este și azi: o însemnare, cu inițialele N.B., spre a semnala cititorilor o informație sau o precizare suplimentară.

Piscem natare doces (lat. „Înveți peștele să înoate”) – Dicton care se adresează acelora care se cred mai specialiști decît specialiștii într-o anumită activitate, adică, acelora care – cum îndeobște se spune – vor să vîndă castraveți la grădinar.

a înota în aur / în bani expr. a fi bogat.