NOROCÍRE, norociri, s. f. (Pop.) Faptul de a noroci; p. ext. noroc. – V. noroci.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
NOROCÍRE s. v. destin, fatalitate, fericire, menire, noroc, predestinare, soartă, șansă, ursită, zodie.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Norocire ≠ nenorocire
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
norocíre s. f., g.-d. art. norocírii; pl. norocíri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A NOROCÍ ~ésc tranz. pop. 1) A face să aibă noroc. 2) (în superstiții și în creația folclorică) A supune unor vrăji, prestabilind viitorul; a sorți; a ursi; a hărăzi. /Din noroc
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
NOROCÍ vb. v. da, destina, ferici, hărăzi, hotărî, meni, orândui, predestina, rândui, saluta, sorti, ursi.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
norocí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 sg. și pl. noroceáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
noroci, norocesc v. t. a face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink