NORMOTIP s. n. tip structurat normal, sănătos, echilibrat. (< fr. normotype)

normotip s. n., pl. normotipuri

NORMO- „normal”. ◊ L. norma „lege, regulă, model” > fr. normo-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. normo-. □ ~blast (v. -blast), s. n., globulă roșie nedezvoltată care se găsește în mod normal în măduva hematopoietică; ~cit (v. -cit), s. n., globulă roșie adultă care provine dintr-un normoblast; ~cromazie (v. -cromazie), s. f., reacție normală la colorant, prezentată de o celulă sau de un țesut organic; ~drom (v. -drom), adj., (despre o contracție cardiacă) care se propagă în sens normal; ~tip (v. -tip), s. n., persoană normală, echilibrată funcțional și structural; ~topie (v. -topie), s. f., localizare normală a formațiunilor anatomice.