NOIÁN, noiane, s. n. 1. Cantitate, volum mare din ceva; belșug. ♦ Mulțime, număr mare de ființe, de lucruri, de fenomene. 2. Întindere mare de apă; nemărginire, imensitate. 3. Genune, abis, hău. [Pr.: no-ian. – Pl. și: noianuri] – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

NOIÁN ~e n. 1) Cantitate sau număr mare; mulțime. ~ul anilor. 2) Întindere fără margini; nemărginire; nesfârșit; imensitate. 3) Adâncime foarte mare; neant; prăpastie; abis; hău. [Sil. no-ian] /cf. alb. ujanë
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NOIÁN s. 1. v. nămete. 2. v. mulțime.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NOIÁN s. v. abis, adânc, apă, mare, ocean, prăpastie, puhoi, șuvoi, torent.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

noián (noiánuri), s. n. – 1. (Înv.) Golf. – 2. Mare, largul mării; puzderie. Origine necunoscută. Relația cu alb. ujanë „ocean”, din uf „apă” (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 295; Philippide, II, 726; Pușcariu, Dacor., III, 387; Pușcariu, Lr., 265; Rosetti, II, 120) nu pare probabilă (cf. Tiktin), deoarece, dacă ambele cuvinte provin din aceeași sursă, rom. nu ar conserva terminația -an (› -în). După ipoteza puțin sigură a lui Densusianu, GS, III, 423, în loc de *loian ‹ sl. loj- „a curge”; după Giuglea, Dacor., X, 108, din alb. llohë „ploaie”. Legat de ceh. noŕe „abis”, după Cihac, II, 217, sau anterior indoeurop. (Lahovary 339). Sensul de „mare” ar putea fi secundar. Nuanța înv. pare să fie cea de „coastă de mare, golf”; cel modern de „larg al mării”, ar putea fi rezultatul unei interpretări echivoce, căci cuvîntul nu are circulație populară. Dacă ar fi așa, s-ar putea porni de la naie „navă”, *năian „loc pentru nave” (ca ochian „instrument pentru ochi”).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

noián s. n., pl. noiáne
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink