NOAPTE, nopți, s. f., adv. I. S. f. 1. Interval de timp cuprins între apusul Soarelui și răsăritul lui, când este întuneric. ◊ Loc. adj. De noapte = a) care lucrează, e de serviciu în timpul nopții; b) (despre păsări, insecte, animale etc.) care își desfășoară activitatea în timpul nopții și doarme ziua. ◊ Loc. adv. Azi- (sau astă-)noapte = noaptea trecută. La noapte = în timpul nopții următoare. Peste (sau pe) noapte = în timpul nopții. Noapte de noapte = în fiecare noapte; mereu. Zi(ua) și noapte(a) sau zi, noapte, zile, nopți, toată ziua (și) toată noaptea, din zori până-n noapte, nopți și zile etc. = tot timpul, neîntrerupt, continuu. Cu noaptea în cap = dis-de-dimineață, în zori. De (cu) noapte(a) = foarte devreme, dis-de-dimineață. ◊ Expr. Noapte bună! = urare făcută cuiva înainte de culcare. 2. Fig. Lipsă de lumină; întuneric, întunecime. În pivniță era noapte. ♦ Lipsă de cultură, de civilizație, stare de înapoiere. ◊ Expr. Prost ca noaptea = foarte prost. 3. Stare de tristețe, de suferință morală, de apăsare. II. Adv. (în forma noaptea sau nopțile) În (tot) timpul nopții (I 1); în fiecare noapte. – Lat. nox, noctis.

noapte [At: COD. VOR. 54/14 / Pl: nopți / V: ~a av / G-D: nopții, (înv) nopței, nopției / E: ml nox, noctis] 1 sf Interval de timp cuprins între apusul soarelui și răsăritul lui, când este întuneric. 2 sf (Îs) ~ bună! Urare făcută cuiva înainte de culcare. 3 sf (Îas) Formulă de salut folosită la despărțirea de cineva în cursul serii. 4-5 sf (Precedat de pp „în”, „întru”, „de”, „pe”) Timp (când sau) cât se petrece o acțiune. 6-7 sf (Îljv) De ~ (Care acționează, lucrează etc.) în timpul nopții (1). 8-9 sf (Îal) (Care începe) din timpul nopții. 10 sf (D. animale, insecte; îla) De ~ Cu organele vizuale și auditive adaptate pentru viața din timpul nopții Si: nocturn. 11 sf (D. oameni; îal) Care își desfășoară activitatea în cursul nopții (1) și doarme ziua. 12 sf (Îlav) Azi (sau astă-)~ În timpul nopții (1) care a trecut. 13 sf (Îlav) La ~ În timpul nopții (1) următoare. 14 sf (Îal) Când va începe noaptea (1) următoare. 15 sf (Îlav) Peste (sau pe) ~ ori (rar) asupra nopții În timpul nopții (1). 16 sf (Îal) Pe neașteptate. 17 sf (Îal) Foarte repede. 18 sf (Îlav) ~ de ~ sau ~ după ~ În fiecare noapte (1). 19 sf (Îlav) (Și) zi și ~ sau (și) ziua (și) noapte(a), zi, ~, zile nopți, toată ziua (și) toată ~, din zori până-n ~, ~a și ziua, nopți și zile, (înv) din zi până-n ~, din zi din ~, (reg) (cu) zi cu ~ Continuu. 20 sf (Îlav) Din ~-n ~ De la o noapte (1) la alta. 21 sf (Îal) Mereu. 22 sf (Îlav) Nici zi(ua) (și) nici ~(a) Niciodată. 23 sf (Îlav) De (cu) ~a sau (reg) din (ori în, cu) ~ Înainte de răsăritul soarelui. 24 sf (Îal) Foarte devreme. 25 sf Aspect al atmosferei din timpul nopții (1). 26 sf (Fig) Lipsă de lumină Si: beznă, întuneric, întunecime. 27 sf (Fig) Trecut îndepărtat. 28 sf (Fig) Lipsă de cultură, de civilizație. 29 sf (Fig) Stare de înapoiere. 30 sf (Fig) Stare de tristețe apăsătoare. 31 sf (Fig) Suferință morală. 32 sf (Fig) (Șîs ~ veșnică) Moarte. 33 av (Îf noaptea) În timpul nopții (1).

NOAPTE, nopți, s. f., adv. I. S. f. 1. Interval de timp cuprins între apusul soarelui și răsăritul lui, când este întuneric. ◊ Loc. adj. De noapte = a) care lucrează, e de serviciu în timpul nopții; b) (despre păsări, insecte, animale etc.) care își desfășoară activitatea în timpul nopții și doarme ziua. ◊ Loc. adv. Azi- (sau astă-)noapte = noaptea trecută. La noapte = în timpul nopții următoare. Peste (sau pe) noapte = în timpul nopții. Noapte de noapte = în fiecare noapte; mereu. Zi(ua) și noapte(a) sau zi, noapte, zile, nopți, toată ziua (și) toată noaptea, din zori până-n noapte, nopți și zile etc. = tot timpul, neîntrerupt, continuu. Cu noaptea în cap = dis-de-dimineață, în zori. De (cu) noapte(a) = foarte devreme, dis-de-dimineață. ◊ Expr. Noapte bună! = urare făcută cuiva înainte de culcare. 2. Fig. Lipsă de lumină; întuneric, întunecime. În pivniță era noapte. ♦ Lipsă de cultură, de civilizație, stare de înapoiere. ◊ Expr. Prost ca noaptea = foarte prost. 3. Stare de tristețe, de suferință morală, de apăsare. II. Adv. (în forma noaptea sau nopțile) În (tot) timpul nopții (I 1); în fiecare noapte. – Lat. nox, noctis.

NOAPTE, nopți, s. f. 1. Interval de timp durînd de seara pînă dimineața, în care soarele se află sub orizont și e întuneric. Soarele surîse și el în înfocata lui împărăție, chiar stătu pe loc, încît trei zile n-a fost noapte. EMINESCU, N. 4. Noaptea despărți pe luptători pînă a doua zi. BĂLCESCU, O. I 47. Pîn-aveam și eu drăguță, Îmi părea noaptea micuță, Dar de cînd drăguță n-am, Paru-mi nopțile un an. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. ◊ Noapte albă v. alb. Nopți albe v. alb. Noapte polară v. polar. ◊ Loc. adv. La noapte = în timpul nopții următoare; cînd va începe noaptea următoare. Să vii la noapte la portița de colo, din fundul ogrăzii. SADOVEANU, O. VIII 225. N-ai grijă, iubito... Am venit înadins ca să te scap... Poți ieși la noapte din palat? ALECSANDRI, T. I 447. M-o striga și la noapte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 152. Peste noapte = în timpul nopții, noaptea. De va ajunge la locul destinat, el să nu se culce peste noapte în cort. BOTA, P. 94. Le dă răspuns ca să rămîie peste noapte acolo. CREANGĂ, P. 249. Noapte de noapte = în fiecare noapte. De (cu) noapte = înainte de ivirea zorilor, foarte devreme. Astă-dimineață s-a sculat de noapte. COȘBUC, P. I 245. Într-una din zile flăcăul se scoală de noapte... și se duce la pădure să-și aducă un car de lemne. CREANGĂ, P. 142. Lîng-a Docolinei vad, Nimerit-au, poposit-au Și de noapte tăbărît-au Zece care mocănești. ALECSANDRI, P. II 104. Cu noaptea în cap = dis-de-dimineață, în zori, foarte devreme. A doua zi, cu noaptea în cap, legară păsările de picioare, le puseră pe băț și porniră. DUNĂREANU, CH. 76. Baba... se sculă cu noaptea-n cap. CREANGĂ, P. 6. ◊ Noapte bună = formulă de salut folosită cînd te desparți de cineva în cursul serii. Se despărțiră zicîndu-și în același timp: noapte bună! REBREANU, R. I 42. ◊ (Personificat) Din văi, spre pădure, noaptea își pornise valurile de umbră, venea încet, sfiindu-se încă de vuietele surde, tot mai slabe, ale serii de brumar. SADOVEANU, O. III 104. Își strînge noaptea genele-i bogate. D. BOTEZ, P. O. 29. Și din codri noaptea vine pe furiș. COȘBUC, P. I 47. ♦ (Adverbial; în forma noaptea sau nopțile) a) În (tot) timpul nopții. Eu lucrez noaptea săptămîna asta. DEMETRIUS, C. 38. Iată ce am gîndit eu, noro, că poți lucra nopțile. CREANGĂ, P. 5. Vis frumos avut-am noaptea. EMINESCU, O. I 80. b) În fiecare noapte. Pentru ochi ca sfîntul soare, Umblu noaptea pe răzoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. ◊ (Nearticulat, cînd e precedat de un numeral, de adjectivul demonstrativ «astă» sau de adverbele de timp «azi», «mîine», «poimîine», «ieri», «alaltăieri») S-a dus trei zile și trei nopți. ISPIRESCU, L. 4. Astă-noapte și ieri-noapte Mă strigă cu blînde șoapte Mîndra mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 152. ◊ Loc. adv. Zi(ua) și noapte(a) = tot timpul, fără încetare. Această casă este înconjurată cu o pădure deasă și înaltă, unde stau toate fiarele cele mai sălbatice din lume; ziua și noaptea păzesc cu neadormire. ISPIRESCU, L. 6. Mergînd ea acum zi și noapte, nu știu ce făcu, că se rătăci. CREANGĂ, P. 288. ♦ Fluturi de noapte = fluturi care zboară numai la întuneric, în timpul zilei fiind lipsiți de vedere; aripile și corpul îl au acoperit cu perișori fin colorați în nuanțe sumbre; în repaos își țin aripile una peste alta. 2. Întuneric, întunecime, beznă. Prin noaptea ulițelor strîmte alergau ochi mînioși de facle, lăsînd dungi și scîntei roșii în urmă. SADOVEANU, O. I 197. Ne vom ascunde În noaptea codrului umbros. COȘBUC, P. I 123. Pe veci pieriră-n noaptea mărețului mormînt. EMINESCU, O. I 98. ◊ (În metafore, comparații, alegorii) Domnița închise iar ochii, într-o noapte amară de durere. SADOVEANU, O. V 599. Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. EMINESCU, O. I 130. Să văd un om lipsit de simțul cel mai scump; care este într-o veșnică noapte... Un om care iubește cu tinereță pe gingașa lui soție și însă nu o poate vedea. NEGRUZZI, S. I 56.

NOAPTE nopți f. 1) Interval de timp dintre apusul și răsăritul soarelui. ~ întunecată. ◊ ~ polară parte a anului în regiunea polilor, când soarele nu răsare deloc. ~ albă a) noapte luminoasă și scurtă de primăvară sau de vară, caracteristică pentru unele regiuni polare; b) noapte de nesomn. La ~ în noaptea care vine. Peste ~ în timpul nopții. Din ~ până în (sau până-n) ~ (sau din zori până-n ~) toată ziua; cât e ziua de mare. (Și) zi și ~ (sau toată ziua și toată ~ea sau zile și nopți) tot timpul; mereu; fără întrerupere. Se lasă ~ea (sau se face ~) amurgește, se întunecă; înnoptează. A-l apuca pe cineva ~ea a) a rămâne undeva până după căderea nopții; b) a nu reuși să termine ceva până la căderea nopții. (A se scula) cu ~ea în cap (a se scula) foarte devreme, în zori. ~ bună! a) formulă de salut folosită seara la despărțire; b) urare făcută cuiva, înainte de culcare; somn ușor. 2) și fig. Lipsă de lumină; întuneric; obscuritate; beznă. * Sub scutul nopții protejat de întunericul nopții. Prost ca ~ea foarte prost. [G.-D. nopții] /<lat. nos, noctis

noapte f. 1. timpul ce trece dela un apus de soare până la un răsărit imediat; 2. fig. întuneric: revarsă liniște de veci pe noaptea mea de patimi EM.; 3. întunecime morală, neputință de a vedea sau afla; noaptea timpurilor, epoca cea mai depărtată dela care n’a rămas nicio tradițiune. [Lat. NOCTEM].

noápte f., pl. nopțĭ (lat. nox, nǒctis, vgr. nyx, nyktós, scr. nakti-s, germ. nacht, engl. night, vsl. noštĭ; it. notte, pv. nueit, fr. nuit, sp. noche, pg. noite). Timpu dintre apusu și răsăritul soareluĭ, timpu cît e întuneric din cauză că soarele e supt orizont: în regiunile polare noaptea durează mai multe lunĭ. Fig. Întuneric, ignoranță: noaptea din capu luĭ. Noaptea (saŭ negura) timpurilor, timpurile cel maĭ depărtate ale istoriiĭ. Noapte albă, noapte în care nu dormĭ. Noapte mare, noapte în care aĭ serviciŭ care cuprinde și cîteva ore din zi. A face noaptea zi, a petrece, a nu dormi noaptea. Noaptea eternă, noaptea mormîntuluĭ, moartea. Focurile nopțiĭ, luna și stelele. Zi și noapte, a veghea zi și noapte. De cu noapte, din timpu nopțiĭ: a te scula de cu noapte. A te scula cu noaptea’n cap (Iron.), a te scula prea de dimineață, prea de cu noapte, în ainte de răsăritu soareluĭ. Peste noapte, în timpu nopțiĭ. Astă-noapte, noaptea precedentă. La noapte, noaptea care vine. Noapte bună! formulă de salutare la despărțire noaptea în ainte de culcare (adică: „îți doresc să petrecĭ o noapte bună”).

AZI adv. 1. În ziua de față, în ziua care e în curs; astăzi. ◊ Azi-noapte = în noaptea care tocmai a trecut. Azi-dimineață = în dimineața zilei în curs. Azi după-amiază = în după-amiaza ori după-masa zilei în curs. ♦ (Substantivat, m. invar.) Ziua care e în curs. ♦ (În corelație cu „mâine”) a) Zi cu zi, zi după zi; b) Când..., când. ◊ Expr. De ieri până azi = într-un timp neașteptat de scurt. Ba azi, ba mâine, exprimă ideea de amânare continuă. Azi-mâine = în curând, zilele acestea; astăzi-mâine. A trăi de azi pe mâine = a trăi necăjit, strâmtorat, în sărăcie. (Rar) Cu azi, cu mâine = încet-încet. 2. În epoca prezentă, în timpul sau în vremea de acum. – Lat. hac die.

ĂST, ASTĂ, ăști, aste, adj. pron. dem. (antepus) (Pop. și fam.) Acest, această. ◊ Loc. adv. (De) astă dată = acum. Astă-noapte (sau iarnă, primăvară etc.) = în noaptea (sau iarna, primăvara etc.) imediat precedentă. [Gen.-dat. sg.: ăstui, astei și ăstei; gen.-dat. pl.: ăstor] – Lat. istum, ista.

BOU, boi, s. m. 1. Taur castrat, folosit ca animal de tracțiune și mai ales pentru carne (Bos taurus). ◊ Bou sur = bour. ◊ Expr. A nu-i fi (cuiva) toți boii acasă = a fi rău dispus. S-a dus bou și s-a întors vacă, se spune despre cineva care n-a reușit să învețe nimic, care nu s-a lămurit. A scoate (pe cineva) din boii lui = a enerva (pe cineva). ♦ Epitet injurios la adresa unui bărbat. 2. Compuse: bou-de-mare = pește marin mic, de culoare cafenie sau cenușie-închis, cu capul gros și lătăreț și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber); bou-de-baltă = a) nume dat la două specii de broască, una având pe pântece pete roșii (Bombinator igneus), iar cealaltă pete galbene; buhai-de-baltă (Bombinator pachypus); b) pasăre de baltă cu ciocul lung și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și cu gâtul alb; buhai-de-baltă (Botaurus stellaris); c) (și în forma bou-de-apă) gândac mare de apă de culoare neagră, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi și adaptate la înot (Hydrophilus piceus); bou-de-noapte = bufniță; boul-lui-Dumnezeu sau boul-Domnului = a) rădașcă; b) (și în forma boul-popii) buburuză. – Lat. bovus (= bos, bovis).

MIAZĂNOAPTE s. f. 1. Unul dintre cele patru puncte cardinale, aflat în direcția Stelei Polare, nord; p. ext. parte a globului pământesc, a unui continent, a unui oraș etc. situată spre acest punct cardinal. ♦ Lumea, popoarele din țările, ținuturile etc. situate în (sau spre) nord. 2. (Înv. și pop.) Miezul nopții. – Lat. mediam noctem.

REGINĂ, regine, s. f. 1. Suverana unui regat. 2. Soție de rege. 3. Fig. Ceea ce deține o poziție privilegiată, importantă, dominantă într-un anumit domeniu. 4. Compus: regina-nopții = nume dat unor plante de grădină cu flori albe, roșietice sau violete care se deschid la căderea nopții și răspândesc un miros plăcut (Nicotiana). 5. (Entom.) Albină femelă fecundă, care depune ouă; matcă. 6. Piesa cea mai importantă la jocul de șah, după rege, care poate fi mutată în orice direcție, atât în linie dreaptă cât și în diagonală; damă. – Din lat. regina.

corb¹ sm [At: PSALT. HUR. 304/₉ / Pl: ~i / E: ml corvus] 1 Pasăre semirăpitoare, omnivoră, din familia corvidelor, mai mare decât cioara, cu pene negre, lucioase, cioc și picioare puternice Si: croncan (Corvus corax). 2 (Îe) A crăpa ouăle ~ului sau A îngheța ouăle sub ~ A fi foarte frig. 3 (D. o persoană; îe) A face treabă sau slujbă ca ~ul A nu se ține de cuvânt. 4 (Îae) A nu fi de nici un ajutor. 5 (Îe) Negru ca ~ul Foarte negru. 6 (Orn; îc) ~-albastru Dumbrăveancă. 7 (Orn; îc) ~-de-mare Cormoran. 8 (Orn; îc) ~de-noapte Pasăre cu capul și ceafa negre, spinare cenușie și pântece alb-cenușiu (Nycticorax nycticorax). 9 (Îc) ~de-arătură Cioară-bălțată-de-câmpie. 10 (Îs) Zilele ~ului Perioadă cuprinsă între 19 și 24 martie, când este foarte frig. 11 (Reg) Vultur. 12 (Arg) Țigan. 13 (Prt) Cal slab, care nu mai este bun de nimic. 14 (Iht) Pește de mare, de culoare brună, cu cap mare și bot gros, rotunjit (Corvina nigra). 15 (Bot) Varietate de struguri pentru vin, cu boabe mari, negre și tari Si: crăcănată. 16 (Îc) ~-ciorăsc Struguri cu boabe mici și rare, asemănători cu stafidele. 17 (Ast; art) Constelație din emisfera australă.

dens-de-noapte av vz des-de-noapte

des-de-noapte av [At: PALIA (1582), ap. GCR 79/31 / V: dis-de~, dizn~, (înv) dens-~, din-de~, dinsă-de~ / E: mlp de ipsa de nocte] În toiul nopții.

miazănoapte sfs [At: COD. VOR. 16/15 / E: lat mediam noctem] 1 (Îrg) Mijloc al nopții, la ora 12 din noapte Si: miezul nopții 2 Punct cardinal opus sudului, care se află în direcția stelei polare Si: nord. 3 (Pex) Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări, a unui oraș etc. situată spre miazănoapte (2). 4 Ținut nordic. 5 (Pex) Popoare din țările sau din ținuturile situate în nord. 6 (Mtp) Personaj malefic bântuind la miezul nopții. 7 (Bot; Ban) Sor-cu-frate (Melampyrum nemorasum). 8 (Bot; Trs) Condroniu (Melampyrum arvense). 9 (Bot; Trs) Ciormoiag (Melampyrum cristatum).

noaptea av vz noapte

violă¹ sf [At: (a. 1801) IORGA, S. D. VIII, 86 / P: vi-o~ / V: (îrg) ~oală, (reg) fi~, (îvr) viol sn / Pl: ~le / E: lat viola] 1 (Șîc, înv, ~-mirositoare) Toporaș (Viola odorata). 2 (Șîc, reg, ~-galbenă, ~oală-de-iarnă) Vioară² (2) (Cheiranthus cheiri). 3 (Șîc, reg, ~oală-albă, ~oală-bătucită, ~oală-bătută, vioală-roșie) Vioară² (3) (Matthiola incana). 4 (Îc) ~-de-noapte (sau -de-primăvară) Vioară² (4) (Hesperis matronalis).

violă² sf [At: FILIMON, O. I, 197 / P: vi-o~ / Pl: ~le / E: it viola, fr viole] 1 Instrument muzical cu coarde și arcuș, mai mare decât vioara³ (1), acordat cu o cvintă mai jos decât aceasta și având sunetele mai grave Si: alto (6). 2 (Pm) Persoană care cântă cu măiestrie la violă² (1). 3 (Pm) Persoană care are profesiunea de a cânta la violă² (1). 4 Vechi instrument muzical cu coarde și arcuș, adecvat muzicii polifonice, din care provin instrumentele cu coarde moderne. 5 (Lpl) Nume generic dat, în epoca modernă, instrumentelor cu coarde și arcuș.

bou s.m. 1 (zool.) Mascul adult, din familia bovinelor, castrat, folosit ca animal de tracțiune și pentru carne (Bos taurus); bourean; ext. taur. Prin munții și pădurile bătrîne... trăia un bou sălbatic (AGÂR.). ◊ Bou sur = bour (Bos primigenius). Bou moscat v. moscat. ◊ Expr. A nu-i fi (cuiva) (toți) boii acasă = a fi rău dispus. S-a dus bou și a venit (sau s-a întors) vacă = se spune, ironic, despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească într-o problemă și care s-a întors mai puțin instruit sau lămurit decît plecase (deși a încercat, a făcut eforturi). A scoate (pe cineva) din boii lui = a enerva (pe cineva). A lăsa (pe cineva) în boii lui = a renunța să mai convingă pe cineva, să mai discute. A băga boii în cîrd cu cineva v. băga. A(-i) lua (cuiva) caii (sau boii) de la bicicletă v. bicicletă. A pus carul înaintea boilor v. car. Greu la deal cu boii mici v. greu. Bou încălțat v. încălțat. A băga sau a-și pune boii în plug cu cineva v. plug. A sta (sau a rămîne, a se uita) ca boul la poarta nouă v. poartă. A da șapte boi și șapte vaci v. șapte. ♦ Fig. (injur.) Om mărginit la minte; om prost. 2 Compuse: bou-vagon = vagon de cale ferată în care se transportă vitele mari; (iht.) bou-de-mare = pește marin mic, de culoare cafenie sau cenușiu-închis, cu capul gros și lățit, cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber); (zool.) bou-de-baltă = numele a două specii de broască, una avînd pe pîntece pete roșii (Bombinator igneus), iar cealaltă pete galbene (Bombinator pachypus); (ornit.) pasăre de baltă cu ciocul lung și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și cu gîtul alb (Botaurus stellaris); bou-de-noapte = bufniță (Bubo bubo); (entom.) bou-de-apă = gîndac mare de apă de culoare neagră, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi și adaptate la înot (Hydrophilus piceus); boul-lui-Dumnezeu sau boul-Domnului = rădașcă (Lucanus cervus); boul-popii = buburuză (Coccinella septempunctata). 3 (reg.) De-a boul =joc de copii care constă în aruncarea repetată a unui băț. • pl. boi. /lat. *bŏvus = bos, bovis.

†AMIAZĂNOAPTE = MIAZĂNOAPTE.

MIAZĂNOAPTE s. f. 1. Unul dintre cele patru puncte cardinale, aflat în direcția stelei polare, nord; p. ext. parte a globului pământesc, a unui continent, a unui oraș etc. situată spre acest punct cardinal. ♦ Lumea, popoarele din țările, ținuturile etc. situate în (sau spre) nord. 2. (Înv. și pop.) Miezul nopții. – Lat. mediam noctem.

REGINĂ, regine, s. f. 1. Femeie care deține prerogativele unui rege, fiind suverana unui regat. 2. Soție de rege. 3. Fig. Ceea ce deține o poziție privilegiată, importantă, dominantă, într-un anumit domeniu. 4. Compus: regina-nopții = nume dat unor plante de grădină cu flori albe, roșietice sau violete care se deschid la căderea nopții și răspândesc un miros plăcut (Nicotiana). 5. (Entom.) Albină femelă fecundă, care depune ouă: matcă. 6. Piesa cea mai importantă la jocul de șah, după rege, care poate fi mutată în orice direcție, atât în linie dreaptă cât și în diagonală; damă. – Din lat. regina.

AZI adv. 1. În ziua aceasta, care e în curs; astăzi. Ieri ca azi și azi ca ieri, Frig și vînt și ploaie. IOSIF, V. 74. Întregul cer azi poartă iar cămașă Cu tivituri de fer. COȘBUC, P. II 185. Azi un stejar, mini altul, pe rînd se prăbușește, Și largi poiene triste rămîn în locul lor. ALECSANDRI, O. 250. ◊ Loc. adj. De azi = din ziua în curs, de astăzi. Ziarul de azi. ▭ Cu mîne zilele-ți adaugi, Cu ieri viața ta o scazi, Și ai cu toate astea-n față De-a pururi ziua cea de azi. EMINESCU, O. I 204. ◊ Expr. De azi în (atîtea) zile = peste (atîtea) zile. De azi în trei zile plecăm.- Să trăiești, stăpîne, sînt gata chiar azi, de poruncești. ISPIRESCU, L. 4. ◊ Compuse: azi-dimineață = în dimineața acestei zile. L-am întîlnit azi-dimineață; azi-noapte = în noaptea care tocmai a trecut. Plouase binișor azi-noapte, dar în cursul zilei a fost puțin soare. REBREANU, R. I 92. Cîți feciori cu pălării, Toți cat fost azi-noapte-n vii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 464. ◊ (Substantivat) Sădesc în azi un tainic mîine, Alt azi va fi din el poimîine. BENIUC, V. 56. Din sînul vecinicului ieri Trăiește azi ce moare. EMINESCU, O. I 178. 2. În epoca prezentă, în timpul sau în vremea de acum. Azi nu mai vezi, în pernele caleștii, Conițe lustruite de huzururi. CASSIAN, H. 75. Ah! E mult de-atunci! Cărarea Netedă pe deal urca... Azi poteca e urîtă, Face cotituri în drum. COȘBUC, P. I 259. (Precedat de prepoziții, cu sensul determinat de acestea) Pînă azi = pînă (în clipa de) acum. Să știi că pînă azi nici un muritor n-a cutezat să calce hotarele mele. ISPIRESCU, L. 5. De azi (înainte sau încolo) = de acum, de aci înainte. De azi înainte, eu să fiu în locul tău nepotul împăratului. CREANGĂ, P. 206. Și de-aceea de-azi-nainte poți să nu mă mai întrebi... EMINESCU, O. I 141. Zina mea, ursita mea! De azi calea-mi părăsesc, Murgușoru-mi priponesc Și la tine mă opresc. ALECSANDRI, P. I 100. (Rar) De cu azi = din bună vreme, din timp. Pentru drumul cel de mine De cu azi te pregătește! EMINESCU, O. I 102. ◊ Expr. Ziua de azi = timpul de față. În ziua de azi = în zilele noastre, în timpul nostru; astăzi. ◊ (în corelație cu mîine, exprimă o continuitate sau o repetare neîntreruptă în cursul timpului) Îl vede azi, îl vede mini, Astfel dorința-i gata. EMINESCU, O. I 167. ◊ (Exprimă opoziția între prezent și viitor) Azi aici, mîine-n Focșani, ce-am avut și ce-am pierdut. CARAGIALE, O. I 91. ◊ Expr. Ba azi, ba mîine, exprimă ideea de amînare continuă.; Cu azi, cu mîine = încet-încet. Cu azi, cu mîine, a făcut cunoștință Kir Ianulea cu fel de fel de negustori, ba și de boieri. CARAGIALE, O. III 32. De azi pînă (sau pe) mîine, exprimă un timp scurt. A trăi (sau a o duce) de azi pe mîine = a-și tîrî viața abia-abia; a trăi necăjit, fără aspirații la ceva mai bun. [Calul] a îmbătrînit și el... abia: își tîrîie și el viața de azi pe mîine. ISPIRESCU, L. 12. ♦ (Exprimă un viitor foarte apropiat) Azi-mîine = curînd, în scurt timp. Azi-mîine chiotind... și eu Încep culesul mare al vieții. BENIUC, V. 45. Nu mi-i rău, dar mă topesc Cînd în mine mă gîndesc Că azi-mîne voi muri Și nime nu m-a jeli! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 206. ♦ Chiar acum, momentan. Ce iubesc, mamei nu-i place... De-ar plăcea mamei ca mie, Azi m-aș duce-n cununie! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 61.

ĂST, ĂSTĂ, ăști, aste, adj. dem. 1. (Precedă substantivul; cînd urmează după substantiv, are forma ăsta, asta; întrebuințat în vorbirea obișnuită și familiară) Acest, aceasta. Sînt copilul unui neam sărac, Bieți romîni ce scormonesc pămîntul, Unde-și au părinții loc mormîntul. Tare-mi este neamul ăsta drag. BENIUC, V, 10. Ion ăsta era o fire închisă. AGÎRBICEANU, S.P. 14. Tot ochii ăștia amîndoi, Așa frumoși, așa senini, Să mi-i aduci tu înapoi – Să nu-i uiți dragă, prin străini. IOSIF, V. 52. Cărarea asta o știa. COȘBUC, P. I 232. Ia să mai odihnesc oleacă aste bătrînețe. CREANGĂ, P. 24. Ești tu zîna ăstui plai Sau o floare de la rai? ALECSANDRI, P. II 91. ◊ (Emfatic) Acasă cînd a ajuns, Din gură așa a zis: Ieși, măicuță, din căsuță Și-mi deschide ast’ portiță. ȘEZ. II 78. 2. (În opoziție cu alt, celălalt) Acest de aici, de dincolo. Vrei mărul ăsta sau pe celălalt? 3. (Despre măsuri de timp, urmînd după substantiv) Acest, prezent, de acum sau dintr-un viitor foarte apropiat. Ziua asta. Vara asta. ▭ Oare n-om păți ceva în noaptea asta? CREANGĂ, P. 130. ◊ (Rar, precedînd substantivul) Rămîi aici în astă noapte. CREANGĂ, P. 214. Iar de altă parte știa bine Și aceea cum că astă dimineață Au fost întru nește căși (= case) străine. BUDAI-DELEANU, Ț. 179. ◊ Loc. adv. (În opoziție cu altă dată) De astă dată sau (mai rar) astă dată = de rîndul acesta, de data aceasta, acum. Dacă văzură că și de astă dată îmblă să-i ajungă, fata... întrebă iară pe cal ce să facă. ISPIRESCU, L. 25. Astă dară plecară noaptea. EMINESCU, N. 15. Astă dară n-ai încotro cotigi (= coti), îi zise. NEGRUZZI, S. I. 92. 4. (Precedînd substantivele «vară», «toamnă», «iarnă») Precedent, trecut. Pînă la una-alta, știi ce-am gîndit eu astă-noapte? CREANGĂ, P. 74. Cînd a fost astă-primăvară la mine, mi-a lăsat niște cărți. NEGRUZZI, S. I 59. Astă-iarnă era iarnă, Bătea vîntul și ningea, Și badea la noi venea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 165. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. ăstui, astei și ăstei, gen.-dat. pl. ăstor; (cînd are forma ăsta, asta) gen.-dat. sg. ăstuia, ăsteia, gen.-dat. pl. ăstora.

CORB, corbi, s. m. 1. Pasăre semirăpitoare, omnivoră, cu penele negre și ciocul puternic (Corvus corax). Corbi fîlfîiră spre albăstrime din brazii rîpelor și pe urmă se întoarseră cu zboruri învăluite. SADOVEANU, B. 90. Din zare depărtată răsare-un stol de corbi. EMINESCU, O. I 128. Trece-un cîrd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori. ALECSANDRI, P. A. 112. Corb la corb nu scoate ochii (= asupritorii, exploatatorii, legați prin interese comune, nu-și fac rău unul altuia și nu apără niciodată pe cei exploatați). Expr. Negru ca corbul (sau ca pana corbului) = foarte negru. Trei cai... Unu-i roșu ca focu, Altu-i negru ca corbu; Și pe care șez călare, Pintenog de trei picioare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 290. ◊ Fig. (Depreciativ; mai ales la pl.) Nume dat exploatatorilor, imperialiștilor, ațîțătorilor la războaie, celor dornici de vărsări de sînge. Popoarele au învățat mult din experiența celui de-al doilea război mondial. Ele nu vor să-și mai verse sîngele, să-și vadă distruse țările, să-și vadă spulberate familiile și căminele pentru a îngrășa pe corbii profiturilor de război, pentru a satisface setea de putere a aventurierilor pretendenți la dominația mondială. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2693. Nu sîntem carne de ospețe. Să afle corbii și să-nvețe. BANUȘ, B. 123. ♦ (Adjectival) Negru, foarte negru. Dădea... la o parte o șuviță de păr corb. SADOVEANU, P. S. 80. ◊ (Adverbial) Pletele-i dese și negre corb se îndoaie în unde. din creștetul frunții pînă la umerii obrajilor. DELAVRANCEA, S. 166. 2. Compuse: corb-albastru = dumbrăveancă; corb-de-mare = cormoran: corb-de-noapte = pasăre cu capul și ceafa negre, cu spinarea cenușie și pîntecele alb-cenușiu; trăiește pe lîngă bălți (Nycticorax nycticorax). 3. Pește de mare, rar întîlnit în Marea Neagră, lung de 18 – 25 cm, cu capul mare și botul gros, rotunjit, de culoare brună (Corvina nigra). 4. (Articulat) Numele unei constelații din emisfera australă.

MIAZĂNOAPTE s. f. 1. Nord. Numai către miazănoapte scăpăra tremurător cîte un fulger liliachiu. DELAVRANCEA, T. 170. ◊ Loc. adj. De (rar din, despre) miazănoapte = nordic, de nord. Crivățul din miazănoapte vîjîie prin vijelie Spulberînd zăpada-n ceruri de pe deal, de pe cîmpie. ALECSANDRI, P. III 13. Curînd era să purceadă la Londra. cu vas sau corabie pe o apă mare carea să numește marea despre miazănoapte. DRĂGHICI, R. 5. ♦ Lumea, popoarele de la nord. Cînd fu a-l boteza, împăratul adună Răsăritu și Apusu, Miazăzi și Miazănoapte ca să se veselească de veselia lui. ISPIRESCU, L. 41. 2. (Rar) Mijlocul nopții, ora douăsprezece din noapte; miezul nopții. Mai sînt Două ceasuri pîn’la miazănoapte. DAVILA, V. V. 149. ♦ (Personificat, în basme) Făt-Frumos aruncă buzduganu-n nori și lovi Miazănoaptea în aripi. EMINESCU, N. 24.

REGINĂ, regine, s. f. 1. Femeie care deține prerogativele unui rege, fiind suverana unui regat; soție de rege. V. doamnă (2). Făcliile ridică – se mișc’în line pasuri, Ducînd la groapă trupul reginei dunărene. EMINESCU, O. I 92. Stanislav... și soția sa... se proclamară rege și regină Poloniei. NEGRUZZI, S. I 178. 2. Fig. Persoană sau lucru, (oraș, țară etc.) care deține o poziție privilegiată, socotită dominantă, importantă. Trecut-ai cînd ceru-i cîmpie senină, Cu rîuri de lapte și flori de lumină, Cînd norii cei negri par sombre palate, De luna regină pe rînd vizitate. EMINESCU, O. I 37. Nobilul castelan, subt ochii dalbei regine a cugetelor sale, se pornea călare pe falnicu-i armăsar. ODOBESCU, S. III 54. A mea privire... Cu jale se oprește pe un oraș tăcut, Veneția, regină ce-n mare se oglindă. ALECSANDRI, P. III 4. ◊ Compuse: regina-nopții = nume dat unor plante de grădină din familia solaneelor, cu flori albe, roșietice sau violete, care se deschid mai ales la căderea nopții și răspîndesc un miros puternic (Nicotiana); floarea-reginei v. floare. 3. (Entom.) Albină femelă fecundă care depune ouăle; matcă. 4. Piesă la jocul de șah care poate fi mutată în orice direcție, atît în linie dreaptă cît și în diagonală; damă (II 2).

AZI adv. 1) În ziua în care ne aflăm. ~ noaptea în noaptea precedentă. ~-dimineața în dimineața acestei zile. În ziua de ~ în prezent. ~-mâine în zilele apropiate. Ba ~, ba mâine se zice când vrem să exprimăm ideea de amânare la nesfârșit. A trăi de ~pe mâine a trăi în lipsuri, în sărăcie. 2) În timpul sau în vremea de acum; în prezent. /<lat. hac die

MIAZĂNOAPTE f. (în opoziție cu miazăzi) 1) Punct cardinal care se află în direcția stelei polare; nord. 2) Parte (a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc.) care este situată spre acest punct cardinal. /<lat. medium noctem

bou-de-noapte m. alt nume dat bufniței, ale cării strigăte aduc cu răgetul boului.

miazănoapte f. 1. Nord; 2. pop. duh necurat, nălucă care dela apusul soarelui până la miezul nopții umblă prin răspântii și apoi dispare: au gândit că’s Miazănoapte șám venit ca să-i omor PANN; 3. numele bănățean al plantei sor-cu-frate (despre care se crede că protege pe tâlhari). [Lat. MEDIAM NOCTEM].

Mie și una de nopți (O) f. faimoasă colecțiune de povești orientale scrise arăbește în sec. XV; ea e cunoscută la noi sub numele de Halima.

mează-noápte f., gen. mează-nopțiĭ (mează din amează și noapte). Nord. – În vest mĭază-noapte.

noapte s. f., g.-d. art. nopții; pl. nopți

noapte s. f., g.-d. art. nopții; pl. nopți

noapte s. f., g.-d. art. nopții; pl. nopți

alaltăieri-noapte (desp. -ieri-) adv.

astă-noapte (noaptea trecută) adv.

azi-noapte (noaptea trecută) adv.

corb-de-noapte (pasăre) s. m., pl. corbi-de-noapte

mâine-noapte adv.

mândra-nopții (plantă) (reg.) s. f. art., g.-d. art. mândrei-nopții

miazănoapte (desp. mia-) s. f.

+noapte bună s. f. + adj.

+nopțile adv.

poimâine-noapte adv.

regina-nopții (plantă) s. f. art., g.-d. art. reginei-nopții

regină s. f., g.-d. art. reginei; pl. regine

stârc-de-noapte (specie de păsări) s. m., pl. stârci-de-noapte

violă-de-noapte (plantă) (desp. vi-o-) s. f., g.-d. art. violei-de-noapte; pl. viole-de-noapte

+zi și noapte loc. adv.

alaltăieri-noapte (-ieri-) adv.

astă-noapte (noaptea trecută) adv.

*azi-noapte adv.

corb-de-noapte (pasăre) s. m., pl. corbi-de-noapte

mâine-noapte adv.

!mândra-nopții (plantă) (reg.) s. f. art., g.-d. art. mândrei-nopții

miazănoapte (mia-) s. f.

*poimâine-noapte adv.

!regina-nopții (plantă) s. f. art., g.-d. art. reginei-nopții

!stârc-de-noapte (pasăre) s. m., pl. stârci-de-noapte

!violă-de-noapte (plantă) (vi-o-) s. f., g.-d. art. violei-de-noapte; pl. viole-de-noapte

astă-noapte adv.

azi-noapte adv.

astă-noapte adv. (în tempo rapid: as-noapte)

corb-de-noapte s. m., pl. corbi-de-noapte

mândra-nopții (bot.) s. f.

miazănoapte s. f. (sil. mia-)

regina-nopții (bot.) s. f.

violă-de-noapte (bot.) s. f.

astă-noapte

miazănoapte

asnoapte.

miazănoapte.

NOAPTE s. v. beznă, întunecare, întunecime, întuneric, negură, obscuritate.

noapte s. v. BEZNĂ. ÎNTUNECARE. ÎNTUNECIME. ÎNTUNERIC. NEGURĂ. OBSCURITATE.

Noapte ≠ zi

BOU-DE-NOAPTE s. v. bufniță, buhă.

MIAZĂNOAPTE s. v. nord.

MIAZĂNOAPTE s. v. ciormoiag, condroniu, sor-cu-frate.

STÂRC-CENUȘIU-DE-NOAPTE s. v. stârc-de-noapte.

STÂRC-DE-NOAPTE s. v. bou-de-baltă.

UMBRA-NOPȚII s. v. lăsnicior, zârnă.

VIOLĂ-DE-NOAPTE s. v. nopticoasă.

bou-de-noapte s. v. BUFNIȚĂ. BUHĂ.

MIAZĂNOAPTE s. (GEOGR.) nord, (livr.) septentrion, (înv. și reg.) crivăț, (prin vestul Transilv.) scăpătat, (înv.) sever. (O furtună dinspre ~.)

miazănoapte s. v. CIORMOIAG. CONDRONIU. SOR-CU-FRATE.

stârc-cenușiu-de-noapte s. v. STÎRC-DE-NOAPTE.

stârc-de-noapte s. v. BOU-DE-BALTĂ.

umbra-nopții s. v. ZÎRNĂ.

violă-de-noapte s. v. NOPTICICĂ.

Miazănoapte ≠ sud, miazăzi

noapte (nopți), s. f. – Opusul zilei. – Mr. noapte, megl. noapti, istr. nopte. Lat. noctem (Pușcariu 1185; Candrea-Dens., 1233; REW 5973), cf. it. notte, prov. neuit, fr. nuit, sp. noche, port. noite. – Der. (î)nopta, vb. (a cădea noaptea, a petrece noaptea); (î)noptat, s. n. (înserare, cădere a nopții); noptatic (var. noptatec), adj. (nocturn, sumbru, obscur), cuvînt literar, fără circulație populară); nopticoasă, s. f. (varietate de violete, Hesperis matronalis); noptiță, s. f. (barba-împăratului, Mirabilis jalapa); noptos, adj. (nocturn, sumbru); nopturn, adj. (nocturn), creație artificială a lui Odobescu. – Der. neol. nocturn, adj., din fr. nocturne; noctambul, s. m., din fr. noctambule; noctambulism, s. n., din fr. noctambulisme; noptieră, s. f. (măsuță de noapte), cu suf. fr. -ière, ca pudrieră.

noapte, nopți s. f. Interval de timp cuprins între apusul Soarelui și răsăritul lui, când este întuneric. ◊ Noaptea sf. Bartolomeu v. hughenot. ♦ Fig. (Adesea determinat prin „veșnică”) Moarte. – Din lat. nox, noctis.

NOAPTE subst. 1. Noapteș fam., Bz.; Nopteș (16 B IV 275). 2. -cea: Nopcea, Gh. (RI VII 210); cu ortogr. ung., prob. Nopcsa. 3. Cf. Noaptesele t. (Olt).

DIE EULE DER MINERVA BEGINNT ERST MIT DER EINBRECHENDEN DÄMMERUNG IHREN FLUG (germ.) bufnița Minerva își ia zborul la căderea nopții – Hegel, „Grundlinien der Philosophie des Rechts”, Introducere. Reflecția filozofică cere reculegere și răgaz în judecarea și aprecierea fenomenelor.

NOAPTEA CUȚITELOR LUNGI, denumire codificată a ordinului prin care Hitler a declanșat (29-30 iun. 1934) acțiunea de eliminare fizică a lui E. Röhm și a principalilor comandanți din S.A. (trupe de asalt), care deveniseră un pericol în calea obținerii puterii depline în stat.

NOAPTEA DE CRISTAL, denumire codificată a operațiunii (9-10 nov. 1938) de persecutare sistematică a evreilor din Germania, prin devastarea proprietăților și sinagogilor, cu scopul de a-i determina să emigreze.

NOAPTEA SFÂNTULUI BARTOLOMEU, nume dat evenimentului sângeros petrecut la Paris în noaptea de 23 spre 24 august 1572, în care au fost masacrați peste 2.000 de hughenoți. Moment principal al războaielor religioase din Franța (1562-1598). Masacrul a fost pus la cale de Caterina de Medici, mama regelui Carol IX.

O MIE ȘI UNA DE NOPȚI (Halima), culegere de basme populare arabe, cuprinzând elemente de origine indopersană, ebraică, egipteană („Aladin și lampa fermecată”, „Ali Baba și cei 40 de hoți”, „Sindbad Marinarul”), alcătuită în jurul anului 1100. Prin conținutul de idei, prin gustul rafinat pentru artă și fast, prin înțelepciunea populară, culegere reprezintă o oglindă a vieții sociale, intelectuale și morale ale lumii arabe medievale. A fost răspândită în Europa, la începutul sec. 18, prin intermediul unei adaptări libere în limba franceză datorate lui Antoine Galland.

OMNES UNA MANET NOX (lat.) pe toți ne așteaptă aceeași noapte – Horațiu, „Ode,” I, 28, 15. Cu toții suntem muritori.

NICOTIANA L.. REGINA NOPȚII. fam Solanaceae. Gen originar din regiunile tropicale și subtropicale ale Americii și Auastraliei, pînă la 65 de specii erbacee, semilemnoase, arbuști, anuale sau vivace. Flori hermafrodite (caliciul tubular sau campanulat, 5-fidat, corolă tubuloasă sau campanulatăcu 5 lacinii plicate, stamine egale) nulată cu 5 lacinii plicate, albe, galbene, rar roșii, în raceme, foarte rar solitare, în axa frunzei sau panicule, se deschid deseori numai noaptea. Fruct, capsulă. Frunze mari, întregi, glandulos-pubescente.

La noapte vom cina la Pluto, adică, pe ocolite zis: „Vom muri”, deoarece Pluto era zeul infernului – Cuvinte istorice rostite de regele Leonidas al Spartei (secolul V î.e.n.), cînd se hotărîse, împreună cu o mînă de oameni, să năvălească în timpul nopții în lagărul dușman și să-l ucidă pe Xerxes, regele perșilor, chiar în cortul lui. Era o expediție care îl ducea sigur la moarte. Și într-adevăr, eroii spartani „au luat cina în noaptea aceea la Pluto”, adică au murit cu toții. De supraviețuit, au supraviețuit numai cuvintele de mai sus care, în literatură sînt puse în gura celor ce pornesc în expediții, raiduri, recunoașteri foarte primejdioase, de unde sînt puține șanse să se mai întoarcă. IST.

(La) Nuit porte conseil („Noaptea e bună sfătuitoare”) – Proverb francez cu circulație universală. În timpul nopții, cînd e liniște, oamenii regăsesc de obicei calmul și chibzuința necesare spre a lua o hotărîre justă, bine cîntărită, fără pripeală. De aceea, adesea, după lungi discuții purtate pînă tîrziu, se spune: „să lăsăm pe mîine luarea unei decizii. La nuit porte conseil”. Scriitorul Al. Mirodan și-a intitulat una dintre piesele sale: „Noaptea e un sfetnic bun”. FOL.

La nuit tous les chats sont gris (fr. „Noaptea, toate pisicile sînt cenușii”) – proverb foarte popular, prin care se înțelege că, în anumite condiții, toate lucrurile par la fel. Tradus în diferite limbi, proverbul a căpătat în românește formularea: noaptea toate pisicile sînt negre, ceea ce exprimă încă mai precis culoarea ambianței, aspectul mediului înconjurător. FOL.

Noaptea sfîntului Bartolomeu – astfel e cunoscut în istorie masacrul împotriva hughenoților (protestanți francezi de confesiune calvină) dezlănțuit în toată Franța din ordinul regelui Carol al IX-lea și al mamei sale Caterina de Medici. La 24 august 1572, sărbătoarea Sf. Bartolomeu, au fost uciși în puterea nopții zeci de mii de hughenoți sub pretextul că au pregătit un complot contra regelui. În realitate, a fost un capitol tragic din istoria luptelor dintre catolici și protestanți. „Noaptea Sf. Bartolomeu” a devenit o expresie ce desemnează, în general, un eveniment sîngeros. IST.

Noaptea Valpurgiei – Valpurgia a fost o călugăriță engleză care, pe la mijlocul secolului al VIII-lea, a venit în Germania să propovăduiască creștinismul. Proclamată sfîntă după moarte (25 februarie 779), era sărbătorită în fiecare an în noaptea din ajunul zilei de 1 mai. Legenda spune că atunci, în „noaptea Valpurgiei”, vrăjitoarele și demonii organizau pe muntele Brocken petreceri lubrice după ritualuri păgîne. Goethe evocă această legendă în Faust. Ca expresie, „noaptea Valpurgiei” înseamnă o întîmplare halucinantă, un amestec de orgie și mister.

O mie și una de nopți – Expresia circulă sub diferite forme: „Parcă-i o mie și una de nopți!”; sau „Asta-i o poveste ca din o mie și una de nopți!” în sens de miraculos, fantastic; sau „A fost ceva feeric: o bogăție, un lux ca în o mie și una de nopți”. Această expresie vine de la răspîndita culegere de povești arabe, cunoscută sub numele de mai sus. Eroina lor, frumoasa Șeherezada, a izbutit timp de o mie și una de nopți, să-l țină pe sultan cu atenția încordată și să-l pasioneze cu poveștile ei pînă într-atît, încît el tot amîna hotărîrea de a o sugruma, numai din curiozitatea de a auzi urmarea. De aceea, titlul acestor basme a devenit sinonim cu ceva extraordinar de captivant, mirific, magic. LIT.

a petrece o noapte albă expr. a nu dormi, a sta treaz toată noaptea.

a se scula cu noaptea în cap expr. a se scula dimineața foarte devreme / în zori.

fluture de noapte expr. (eufem.) prostituată.

pasăre de noapte expr. (eufem.) prostituată.

prost ca noaptea / de dă în gropi / făcut grămadă expr. (d. oameni) cretin, imbecil, tembel.

regina nopții s. f. (intl.) dubă a poliției folosită pentru transportul persoanelor reținute în timpul raziilor nocturne.

MIAZĂNOAPTE s. f. sg. I. 1. (Învechit și regional) Mijlocul nopții, ora douăsprezece din noapte, miezul nopții. Pavel grăia cătră ei. . . și tinse cuvîntu pănră la miadzănoapte. COD. VOR. 16/15. Și în miadzănoapte păru corabniciloru că se apropiară la vriu o marrgire. ib. 90/26. În miazănoapte strigare fu. TETRAEV. (1 574), 244. În miazănoapte scoală-se Isacu (cca 1 600). CUV. D. BĂTR. II, 192/7. Zăbovi. . . în rugă pănă la miadzănoapte. VARLAAM, C. 198. Deci s-au sculat la miazănoapte de l-au ucis (a. 1 675). GCR 9, 222/13. Începînd decusară plouă până la miadzănoapte. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 110^r/20, cf. septembrie 38^r/1, noiembrie 118^r/29, noiembrie 144^v/24. Cătră miazănoapte, la care vreame obicinuit era a să scula. MINEIUL (1776), 17^v1/23. Privegheați dară, că nu știți cînd va veni d[o]mnul casii, seara au la miazănoapte, au la cîntatul cocoșilor. MAIOR, P. 73/4, cf. LB, POLIZU. În vremea veche trăia un împărat întunecat și gînditoriu ca miază- noaptea. EMINESCU, N. 3. La miazănoapte-aveau să vie La casa unde. . . dormea,. COȘBUC, B. 31, Mai sînt Două ceasuri pîn-la miazănoapte. DAVILA, V. V. 149. Ciobanii împart ziua așa: dimineața, prînzul. . . seara. . ., miazănoaptea. H VIII 120, cf. 127, ALR I 1 503/255. Din pricina focului ne-am sculat dă la mńadzănoapte. ALR II 3 012/310, cf. 4839 bis/260. ◊ F i g. În turnul vechi de piatră cu inima de-aramă Se zbate miazănoaptea. EMINESCU, O. IV, 298. ◊ (Adverbial) Miadzănoaptea sculaiu a mă spovedi ție. PSALT. HUR. 104^v /13, cf. PSALT. 255. Asară fusei fecioară, Miazănoapte nevestioară. POMPILIU, ap. HEM 1855. 2. Punctul cardinal opus sudului, care se află în direcția stelei polare; p. e x t. parte a globului pămîntesc, a unui continent, a unei țări, a unui oraș etc. așezată spre acest punct cardinal; ținut nordic; nord. Deștinsă. . . Mihail cu patru sute de îngeri cu elu: o sută despre răsăritu, altă sută despre apusu,. . . altă sută despre meadzânoapte (cca 1 550). CUV. D. BĂTR. II, 314/2. Și din parți adură ei, de la răsărit și de la apus și de la miadzănoapte și de la mare. PSALT, 228, cf. CORESI, PS. 301/8. Intră în laturea măgurei despre miazănoapte (cca 1 600-1 625). GCR I, 68/6. Și iaste o țară mare, ce se cheamă rusă, spre miazănoapte. MOXA, 389/39. Părțile despre miazănoapte (a. 1648). GCR I, 130/34. Spre miazănoapte și spre apus sînt aceaste ținuture în Ardeal (a. 1 660-1 686). id. ib. 177/14, cf. ST. LEX. 229^r/11. Născut. . . în țara varvarilor ce-i cheamă goți despre miadzănoapte de Dunăre. DOSOFTEI, V. S. septembrie 18^v/18. Această largă țară să hotărăște. . . la miazănoapte cu niște țări pustii și necunoscute. IST. AM. 84^v/7. Istoria sa pentru America miezii nopți. ib. 88^v/2. Începînd a măsura din moara Pobrotii. . . spre apus și miazănoapte (a. 1806). URICARIUL, X, 218. La 14 dimineața au ieșit un foc aproape de Pera, carele, ațîțat fiind de vîntul ce bătea de la miazănoapte, în pripă s-au răvărsat preste cvartirele de pe împregiur. AR (1829), 58²/7. Curînd era să purceadă la Londra... pe o apă mare carea să numește marea despre miazănoapte. DRĂGHICI, R. 5/29. Numai către miazănoapte scăpăra tremurător cîte-un fulger liliachiu. DELAVRANCEA, T. 170. Dinspre miazănoapte, de sub un desiș de sălcii, apare Oltul. VLAHUȚĂ, R. P. 24. Și așa a trebuit. . . să o luăm la miazănoapte, spre Sătmar. REBREANU, I. 306. Cea mai mare lungime de la miazănoapte cătră miazăzi nu întrece 300 de km. SADOVEANU, O, IX, 249. Apele. . . curg. . . spre întunecata miazănoapte. BOGZA, C. O. 237, cf. ALR I 1231, 1237. ♦ P. e x t. Lumea, popoarele din țările sau din ținuturile situate în (sau spre) nord. Așa ca un cîștigătoriu al doilea al răsăritului și al miazănoaptei cu mare mărire au ținut triumf. ȘINCAI, HR. I, 29/30. Miazănoapte și miazăzi, apusul și răsăritul. . . s-au luat la luptă. RUSSO, S. 148. Împăratul adună răsărit și apus, miazăzi și miazănoapte, ca să se veselească de veselia lui. ISPIRESCU, L. 41. II. (Bot.) 1. (Ban.) Sor-cu-frate (Melampyrum nemorosum). Cf. PANȚU, PL. 2. (Transilv.) Condroniu (Melampyrum arvense). Cf. PANȚU, PL. 3. (Transilv.) Ciormoiag (Melampyrum cristatum). Cf. BRANDZA, FL. 361. GRECESCU, FL. 443. PANȚU, PL., BULET. GRĂD. BOT. XI, 52. – Lat. mediam noctem.