nezlobiv, ~ă a [At: CORESI, EV. 29 / V: ~zgl~ / Pl: ~i, ~e / E: slv нєзлобивъ] (Înv) 1-2 Nevinovat (16, 20). corectat(ă)

nezlobív, -ă adj. (vsl. nezlobivŭ. V. zglobiŭ). Ur. Nevinovat.

nezglobiv, ~ă a vz nezlobiv

nezlobiv, -ă, adj. (înv.) care este animat de sentimente bune, binevoitor, bun, blând; inocent, nevinovat.

NEZLOBIV, -Ă adj. (Învechit) Care este animat de sentimente bune, care este binevoitor, bun, blînd; p. restr. inocent, nevinovat (2). Nu-ș va delunga ajutoriul său de noi nezglobivul Dumnezeu. coresi, ev. 350, cf. 46, 236, 282. Cade-se noao să fie preutul cela marele cuvios, nezlobiv..., lepădat de păcate. id. l. 552/7. S-au vorovitu într-o sară, ca niște lupi gata spre vînat, ca să îneace oaia cea nezlobivă, adecă pre Ștefan Vodă. ureche, l. 149, cf. DHLR II, 516, ROSETTI, L. R. VI, 258, T. PAPAHAGI, c. l. ◊ (Substantivat) Văzu feciorul de departe viind și timpină el, că înainte apucă nezlobivul și de oameni iubitoriul. coresi, ev. 29. – Pl.: nezlobivi, -e. – Și: nezglobiv, -ă adj. – Din v. sl. НЕЗДОБИВЪ.