NERĂZBIT, -Ă, nerăzbiți, -te, adj. (Rar) Care nu poate fi răzbit, prin care nu se poate străbate, peste care nu se poate trece; de nepătruns. – Pref. ne- + răzbit.

nerăzbit, ~ă a [At: CARAGIALE, O. I. 121 / Pl: ~iți, ~e / E: ne- + răzbit] (Rar) 1 Prin care nu se poate străbate. 2 Peste care nu se poate trece. 3 De nepătruns.

NERĂZBIT, -Ă, nerăzbiți, -te, adj. (Rar) Care nu poate fi răzbit, prin care nu se poate străbate, peste care nu se poate trece; de nepătruns. – Ne- + răzbit.

NERĂZBIT, -Ă, nerăzbiți, -te, adj. Prin care nu se poate trece, de netrecut. La o înghesuială nerăzbită, cum e la orice iarmaroc, iacă se întîlnesc cei doi frați și nu le vine să crează ochilor. CARAGIALE, O. III 105.

nerăzbit (rar) adj. m., pl. nerăzbiți; f. nerăzbită, pl. nerăzbite

nerăzbit (rar) adj. m., pl. nerăzbiți; f. nerăzbită, pl. nerăzbite

nerăzbit adj. m., pl. nerăzbiți; f. sg. nerăzbită, pl. nerăzbite

NERĂZBIT, -Ă adj. Negativ al lui răzbit; p. ext. (rar) care nu poate fi răzbit, prin care nu se poate străbate, peste care nu se poate trece, de nepătruns. O înghesuială nerăzbită cum e la orice iarmaroc. caragiale, o. i, 121. Eol... domnea peste ostrovul Cel plutitor și-mprejmuit de-a-ntregul Cu ziduri nerăzbite de aramă. murnu, o. 159. – Pl.: nerăzbiți, -te. – Pref. ne- + răzbit.