2 intrări

21 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NEPUTINȚĂ, neputințe, s. f. 1. Faptul de a nu avea forța, posibilitatea, capacitatea, libertatea de a realiza ceva, de a acționa; incapacitate; imposibilitate. ◊ Loc. adj. și adv. Cu neputință = a) imposibil; irealizabil; b) (în mod) imaginar, ireal. 2. Lipsă de putere fizică, de forță, de energie; slăbiciune, nevolnicie; spec. stare proastă, suferință provocată de boală sau de bătrânețe; p. ext. (mai ales la pl.) bătrânețe; boală; infirmitate. ◊ Expr. (Fam.) A-l trece (pe cineva) neputința = a se scăpa pe el. – Pref. ne- + putință.

neputință sf [At: TETRAEV. (1574), 205 / V: (înv) ~potință, ~tență / Pl: ~țe, (înv) ~ți / E: ne- + putință] 1 Lipsă de putere fizică Si: slăbiciune, (înv) nevolnicie (5), (pop) bicisnie, (Trs) nevoioșetură. 2 (Spc) Suferință provocată de boală, de bătrânețe. 3 (Pex; mpl) Bătrânețe. 4 (Pex; mpl) Boală. 5 (Pop) Infirmitate. 6 (Fam; îe) A-l apuca (sau a-l găsi, a-l trece) pe cineva ~ța A se scăpa pe el. 7 (Bis) Imperfecțiune. 8 (Bis) Defect. 9 (Pop) Impotență. 10 (Reg) Apoplexie. 11 (Înv) Sărăcie. 12 (Înv) Mizerie. 13 Imposibilitate de a realiza ceva sau de a acționa Si: incapacitate, neajutorare (2), (înv) netrebnicie, (nob) neputincioșie. 14-15 (Îljv) Cu ~ (Care este) imposibil. 16-17 (Îal) (Care este) irealizabil. 18-19 (Îal) (În mod) imaginar. 20-21 (Îal) (În mod) ireal. 22 Ceea ce nu se poate realiza Si: imposibil. 23 Ceea ce nu poate exista. corectat(ă)

NEPUTINȚĂ, neputințe, s. f. 1. Faptul de a nu avea forța, posibilitatea, capacitatea, libertatea de a realiza ceva, de a acționa; incapacitate; imposibilitate. ◊ Loc. adj. și adv. Cu neputință = a) imposibil; irealizabil; b) (în mod) imaginar, ireal. 2. Lipsă de putere fizică, de forță, de energie; slăbiciune, nevolnicie; spec. stare proastă, suferință provocată de boală sau de bătrânețe; p. ext. (mai ales la pl.) bătrânețe; boală; infirmitate. ◊ Expr. (Fam.) A-l trece (pe cineva) neputința = a se scăpa pe el. – Ne- + putință.

NEPUTINȚĂ, neputințe, s. f. 1. Lipsă de putere, incapacitate. [Era] în neputință sufletească de a-și crea o soartă mai fericită. EMINESCU, N. 36. 2. Nevolnicie; slăbiciune, p. ext. boală, beteșug, infirmitate. Leac băbesc pentru cine știe ce măruntă neputință căpătată. GALAN, Z. R. 379. 3. Imposibilitate. Momentul l-am amînat, mai exact: s-a amînat mereu. De fapt, era neputința de a trece de la o stare la alta. IBRĂILEANU, A. 32. El înțălese... neputința realizărei viselor lui. EMINESCU, N. 71. ◊ Loc. adj. și adv. Cu neputință = imposibil. Șovăind, cercă să umble... dară îi fu cu neputință. ISPIRESCU, L. 59. Oricît ai voi tu și oricare altul să mai meargă înainte de aici, este cu neputință! CREANGĂ, P. 93. O lume întreagă de închipuiri... îi umplea creierii, care mai de care mai bizară și mai cu neputință. EMINESCU, N. 42.

NEPUTINȚĂ ~e f. (negativ de la putință) Stare de om neputincios; becisnicie. /ne- + putință

NEPUTINȚĂ s.f. . (Mold., ȚR) Sărăcie, lipsă; situație umilă. A: Domnul au învățat ceia ce sîmt mai slobodzi de nesosințe, de neputințe, să le hie milă de cei mai neavuți, de cei mai neputincioși. VARLAAM. B: Au trimis ... la Odriiu ... cu pocloane la vizirul și la alții ai Porții, după obicei, și ca să facă jalbă de slăbiciunea și de neputința țării. R. GRECEANU. Etimologie: pref. ne- + putință. Vezi și neputincios. Cf. n i ș t o t ă (1), p e h n e a l ă, s u r u m ă n i e.

neputință f. 1. lipsă de putere, de mijloace de a face ceva; 2. infirmitate: cu neputință, imposibil.

neputínță f., pl. e. Lipsă de putere, infirmitate. Lipsă de energie. Lipsă de mijloace, imposibilitate: a fi în neputință de a face ceva. Incapacitate. A te apuca neputințele, a te apuca o nevoĭe trupească ca pe copiĭ.

neputința vi [At: BIBLIA (1688), 7891/36 / V: (cscj) i / Pzi: ez / E: neputință] (Înv) 1 A-și pierde forța fizică. 2 A slăbi.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

neputință s. f., g.-d. art. neputinței; pl. neputințe

neputință s. f., g.-d. art. neputinței; pl. neputințe

neputință s. f., g.-d. art. neputinței; pl. neputințe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

NEPUTINȚĂ s. v. afecțiune, boală, impotență, infirmitate, invaliditate, lipsă, maladie, mizerie, nevoie, sărăcie.

NEPUTINȚĂ s. 1. v. imposibilitate. 2. incapacitate. (~ de a se scula din pat.) 3. incapacitate, slăbiciune, (rar) impotență, (pop.) becisnicie, netrebnicie, nevolnicie, (reg.) nevoioșetură, (înv.) nemernicie. (~ unui bolnav, unui bătrân.)

NEPUTINȚĂ s. 1. imposibilitate. (~ de a face ceva.) 2. incapacitate. (~ de a se scula din pat.) 3. incapacitate, slăbiciune, (rar) impotență, (pop.) becisnicie, netrebnicie, nevolnicie, (reg.) nevoioșetură, (înv.) nemernicie. (~ unui bolnav, unui bătrîn.)

neputință s. v. AFECȚIUNE. BOALĂ. IMPOTENȚĂ. INFIRMITATE. INVALIDITATE. LIPSĂ. MALADIE. MIZERIE. NEVOIE. SĂRĂCIE.

Neputință ≠ putință, posibilitate

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

neputia, neputiez, vb. I (înv.) a-și pierde forța fizică, vlaga; a slăbi.

Intrare: neputință
neputință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • neputință
  • neputința
plural
  • neputințe
  • neputințele
genitiv-dativ singular
  • neputințe
  • neputinței
plural
  • neputințe
  • neputințelor
vocativ singular
plural
nepotință
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
neputență
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: neputința
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • neputința
  • neputințare
  • neputințat
  • neputințatu‑
  • neputințând
  • neputințându‑
singular plural
  • neputințea
  • neputințați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • neputințez
(să)
  • neputințez
  • neputințam
  • neputințai
  • neputințasem
a II-a (tu)
  • neputințezi
(să)
  • neputințezi
  • neputințai
  • neputințași
  • neputințaseși
a III-a (el, ea)
  • neputințea
(să)
  • neputințeze
  • neputința
  • neputință
  • neputințase
plural I (noi)
  • neputințăm
(să)
  • neputințăm
  • neputințam
  • neputințarăm
  • neputințaserăm
  • neputințasem
a II-a (voi)
  • neputințați
(să)
  • neputințați
  • neputințați
  • neputințarăți
  • neputințaserăți
  • neputințaseți
a III-a (ei, ele)
  • neputințea
(să)
  • neputințeze
  • neputințau
  • neputința
  • neputințaseră
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • neputinți
  • neputințire
  • neputințit
  • neputințitu‑
  • neputințind
  • neputințindu‑
singular plural
  • neputințește
  • neputințiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • neputințesc
(să)
  • neputințesc
  • neputințeam
  • neputinții
  • neputințisem
a II-a (tu)
  • neputințești
(să)
  • neputințești
  • neputințeai
  • neputințiși
  • neputințiseși
a III-a (el, ea)
  • neputințește
(să)
  • neputințească
  • neputințea
  • neputinți
  • neputințise
plural I (noi)
  • neputințim
(să)
  • neputințim
  • neputințeam
  • neputințirăm
  • neputințiserăm
  • neputințisem
a II-a (voi)
  • neputințiți
(să)
  • neputințiți
  • neputințeați
  • neputințirăți
  • neputințiserăți
  • neputințiseți
a III-a (ei, ele)
  • neputințesc
(să)
  • neputințească
  • neputințeau
  • neputinți
  • neputințiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

neputință, neputințesubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a nu avea forța, posibilitatea, capacitatea, libertatea de a realiza ceva, de a acționa. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote [Era] în neputință sufletească de a-și crea o soartă mai fericită. EMINESCU, N. 36. DLRLC
    • format_quote Momentul l-am amînat, mai exact: s-a amînat mereu. De fapt, era neputința de a trece de la o stare la alta. IBRĂILEANU, A. 32. DLRLC
    • format_quote El înțălese... neputința realizărei viselor lui. EMINESCU, N. 71. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală locuțiune adverbială Cu neputință = imposibil, irealizabil. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Șovăind, cercă să umble... dară îi fu cu neputință. ISPIRESCU, L. 59. DLRLC
      • format_quote Oricît ai voi tu și oricare altul să mai meargă înainte de aici, este cu neputință! CREANGĂ, P. 93. DLRLC
      • format_quote O lume întreagă de închipuiri... îi umplea creierii, care mai de care mai bizară și mai cu neputință. EMINESCU, N. 42. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală locuțiune adverbială Cu neputință = (în mod) imaginar. DEX '09 DEX '98
  • 2. Lipsă de putere fizică, de forță, de energie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Leac băbesc pentru cine știe ce măruntă neputință căpătată. GALAN, Z. R. 379. DLRLC
    • chat_bubble familiar A-l trece (pe cineva) neputința = a se scăpa pe el. DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • Prefix ne- + putință. DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.