neomenire sf [At: BELDIMAN, T. 25/16 / P: ne-o~ / Pl: ~ri / E: ne- + omenire] (Înv) 1 Neomenie (1). 2 Răutate. 3 Cruzime. 4 Neomenie (4).

NEOMENIE¹, NEOMENIRE sf. Lipsă de omenie, de milă; cruzime, cumplitate, faptă sau purtare sălbatică: a rîde și a batjocuri pe aproapele tău, pare-mi-se a fi o neomenie (ISP.); vreau să mă luminez singur despre mișelia și neomenia lor (CAR.); toată oastea... să meargă să smerească neomenirea celor ghiauri (ISP.).

*NEOMENIE² sf. 📆 Prima zi a lunii nouă (la vechii Greci) [fr.].

neomeníe (eo 2 sil.) f. Cruzime, inumanitate, lipsă de omenie. – Rar și -nire.

NEOMENIRE s. v. asprime, barbarie, brutalitate, cruzime, ferocitate, neîndurare, neomenie, răutate, sălbăticie, violență, vitregie.

neomenire s. v. ASPRIME. BARBARIE. BRUTALITATE. CRUZIME. FEROCITATE. NEÎNDURARE. NEOMENIE. RĂUTATE. SĂLBĂTICIE. VIOLENȚĂ. VITREGIE.